Actualitate

Şeful CJ Radu Moldovan: Am dus la Cernăuţi cărţi şi flori. Să se instaleze pacea în Ucraina (FOTO)

”Printr-un minim gest de bunăvoinţă, am reuşit să aducem speranţa pe chipurile fraţilor noştri români din Regiunea Cernăuţi, măcinaţi de frica unui război care le ucide tinerii, visele şi speranţele unui viitor mai bun”, a spus preşedintele CJ Radu Moldovan la finalul ”Dialogurilor culturale la Cernăuţi”.

Preşedintele Radu Moldovan a condus delegaţia judeţului Bistriţa-Năsăud la Cernăuţi, în cadrul acţiunii ”Dialoguri culturale în comunităţile româneşti din diaspora”.

Acţiunea organizată la iniţiativa Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc”, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Culturală ”Casa limbii române” din Cernăuţi, s-a desfăşurat în perioada 1-3 august în mai multe localităţi din Regiunea Cernăuţi. Programul activităţilor a cuprins întâlniri oficiale cu reprezentanţii administraţiei Regiunii Cernăuţi, spectacole caritabile, donaţii de carte şi semnarea unor acorduri de parteneriat în domeniul cultural.

Întâlnire cu Consulul General al României la Cernăuţi, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan

Alături de primarul Oraşului Beclean, Nicu Moldovan şi primarii comunelor Zagra şi Budeşti, Dumitru Buşcoiu, respectiv Vasile Codrea, preşedintele CJ Radu Moldovan a avut o întrevedere cu Consulul General al României la Cernăuţi, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan.

”În cadrul discuţiilor, ES a venit cu mai multe propuneri concrete de înfrăţiri şi constituire de parteneriate între localităţi şi raioane din Regiunea Cernăuţi cu Unităţi Administrativ Teritoriale similare din judeţul Bistriţa-Năsăud. Totodată, ES a salutat iniţiativa administraţiei judeţului Bistriţa-Năsăud şi a mulţumit în numele celor peste 400.000 de români din regiune pentru suportul moral, donaţiile de carte şi programul cultural oferit în cadrul proiectului ”Dialoguri culturale la Cernăuţi”, a spus şeful CJ.

cj cernauti 6 cj cernauti 7 cj cernauti 8 cj cernauti 9

Concerte caritabile pentru ajutorarea familiilor militarilor ucrainieni şi români din Regiunea Cernăuţi, răniţi în ofensiva antiteroristă din estul Ucrainei

Din dorinţa de a sprijini familiile militarilor români şi ucrainieni răniţi sau ucişi în operaţiunea antiteroristă din estul Ucrainei, în cadrul acţiunii ”Dialoguri culturale la Cernăuţi” au fost organizate două concerte caritabile, în cadrul cărora au evoluat artiştii profesionişti ai Ansamblului folcloric ”Dor românesc” din cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Ansamblul de dansuri ”Baladele Bistriţei”.  Artiştii bistriţeni au fost primiţi cu mare entuziasm de românii din Mahala (Raionul Noua-Suliţă) şi Horbova (Raionul Herţa). La cele două concerte a fost prezent atât Consulul General al României la Cernăuţi, cât şi preşedinţii Raioanelor Herţa şi Noua-Suliţă.

cj cernauti 1 cj cernauti 2 cj cernauti 3 cj cernauti 4

Donaţie de carte pentru bibliotecile româneşti din Cernăuţi, Herţa, Mahala şi Horbova şi depunere de flori la statuia poetului naţional al României, Mihai Eminescu şi la cea a poetului naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko

În cadrul acţiunii ”Dialoguri culturale în Cernăuţi”, Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc” şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud au donat peste 1.000 de volume bibliotecilor româneşti din Cernăuţi, Mahala, Herţa şi Horbova.

Preşedintele Radu Moldovan, împreună cu Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi şi ceilalţi membri ai delegaţiei din judeţul Bistriţa-Năsăud au păstrat un moment de reculegere şi au depus jerbe de flori la statuia poetului naţional, Mihai Eminescu şi la cea a poetului naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko.

cj cernauti 9 cj cernauti 10 cj cernauti 11 cj cernauti 12

Spectacol de gală

Acţiunea ”Dialoguri culturale la Cernăuţi” (1-3 august) a culminat cu un spectacol de gală cu caracter caritabil, organizat la Filarmonica de Stat din Cernăuţi. Aici şi-au făcut prezenţa Consulul General al României, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mihai Găiniceru, demnitari ai Regiunii Cernăuţi şi peste 400 de spectatori români.

”Am adus în Cernăuţi cărţi şi flori şi îmi doresc ca în cel mai scurt timp să se instaleze pacea în teritoriile locuite de fraţii noştri români. Mă bucur că printr-un minim gest de bunăvoinţă am reuşit să aducem speranţa pe chipurile românilor din Regiunea Cernăuţi, măcinaţi de frica unui război care le ucide tinerii, visele şi speranţele unui viitor mai bun. Am simţit o legătură emoţională cu oamenii de aici şi vreau să îl felicit pe părintele director Ioan Pintea pentru iniţiativă, precum şi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna şi pe directorii celorlalte instituţii de cultură, Alexandru Gavrilaş şi Gavril Țărmure, pentru implicarea în organizarea acestui eveniment. De asemenea, vreau să le mulţumesc colegilor mei consilieri judeţeni, Andrei Moldovan, Iulian Stroe şi Ciprian Breşfelean pentru că au sprijinit această iniţiativă şi au fost alături de delegaţia noastră la Cernăuţi. Toţi membrii delegaţiei s-au implicat într-un mod exemplar pentru ca ce de-a doua ediţie a Dialogurilor culturale în comunităţile româneşti din diaspora să fie un adevărat succes”, a menţionat Radu Moldovan.

Sursă text şi foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. AICI mai multe imagini!

10 comentarii

  • Cum erai de pornita ,nu demult, impotriva utilizarii apelativului pariltele Pomohaci, in texte sau in discutii, In schimb suna al dracului de bine, citez din textul de mai sus: ” …parintele director Ioan Pintea…” Asa Da.

  • Auzi Dorule, lasa tu analogiile astea de doi bani. Ai auzit si tu pe la colturi o poveste despre Pomohaci si acum te dai mare cunoscator. Pun pariu ca n-ai vorbit macar 2 minute legate cu Ioan Pintea. Si daca totusi ai vorbit si il cunosti, inseamna ca esti unu dintre invidiosii care tanjesc dupa epoca lui Oliv si Galatean si incerci sa-l sapi pe Pintea. Ce zici, ma apropiu de adevar?

    Cat despre vizita la Cernauti, intelegeti ca nu traim pe o insula in colibe. Trebuie sa mai relational si cu vecinii de la granite. Nu s-a dus Radu acolo sa aduca pace si sa starpeasca foametea. N-a spus nimeni asta.

    In loc sa stati sa-i suflati in ciorba lui Radu, mai bine ati pune mana sa faceti ceva constructiv pentru comunitatea in care locuiti!

    • Nici Oliv si nici Galatean nu au avut de-a face cu conducerea biblioecii. Tu esti cel care nu cunosti si te trezesti vorbind.

  • Ai dreptate Tic..oamenii astia nu au alte treburi decat sa comenteze intr-un mod inutil buna vointa a unor oameni…in cazul nostru si Domnul Emil Radu…De unde stii tu Aline ce carti a citit domnul Radu…???…eu zic ca atata timp cat e la putere si ne coordoneaza inseamna ca a muncit el sa ajunga la statutul acesta…Nu trebuie sa subestimam oamenii dupa trecutul lor, conteaza prezentul si viitorul nostru…

  • Felicitări pentru inițiativa. Sunt convinsă ca a adus bucurie in sufletele acelor oameni. Nu va luați după cei care comentează, asta le este meseria, nu gandesc , doar executa ordine! Romanii sunt multumiți de conducere si asta o sa se vadă la următoarele alegeri

  • E ușor să comentezi, să critici, să dezbini, mai ales daca nu-ti pasă decat de propria persoana!!! Cei care ne tot critică:…ca suntem lingai…si asa mai departe,dar oare voi ce sunteți???ca să realizezi ceva…iti trebe curaj si viziune!!!iar cei care nu au loc de noi și au limba ascuțită…pot sa caute in rahat și sa mănânce rahat!!!(oricum…asta faceți in fiecare zi):)))))

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.