Actualitate

Pleacă Man, vine Man! Conducerea Şcolii ”Ioan S. Pavelea” din Runcu Salvei rămâne în familie

Profesorul de matematică Ioan Man din Runcu Salvei a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean că nu mai vrea să fie directorul şcolii din comună. Vestea ar fi putut să-i facă ziua bună primarului Anchidim Pavelea, aflat într-un continuu război cu directorul, însă edilul nu are motive de bucurie. În locul domnului Man vine doamna Man.

Inspectorul pentru management instituţional şi mentorat, Gavril Câmpan, a declarat, marţi, pentru Timp Online că Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut unele schimbări de directori de şcoli.

„Ioan Man părăseşte funcţia de director al Şcolii „Ioan S. Pavelea” Runcu Salvei, locul său urmând să fie luat de Valeria Amelia Man, soţia dânsului. Domnul Man nu mai doreşte prelungirea detaşării. El e de matematică şi vrea să aibă catedra completă, iar de profesori de matematică ducem lipsă. Vine doamna care e profesoară de română. Cum şcoala e în sectorul meu sper că nu vor mai fi scandaluri cu primarul, dar nu se ştie niciodată”, a declarat Gavril Câmpan.

Potrivit sursei citate, din funcţia de director a fost eliberată şi Silvia Carmen Floroaie de la Dumitra care a avut unele probleme cu încadrarea personalului, iar în locul ei a fost numit Iuliu Eugen Roşu.

A mai fost eliberată din funcţie şi Maria Cerasela Roman de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud, iar în locul ei a fost numită Victoria Costea, care a mai deţinut funcţia respectivă. La Sânmihaiu de Câmpie, Valer Cocan s-a pensionat şi vine Alina Buican. La Coşbuc, Ioan Ştefan nu vrea să mai fie director şi vine în locul lui Ştefan Cira şi directorul adjunct de la Lechinţa Gheorghe Neamţu a fost înlocuit cu Cezar Adrian Iliuţă.

„S-a făcut evaluarea directorilor, dar cel mai mult a contat faptul că unii colegi nu au mai vrut să rămână în funcţii. Nu ştiu dacă vor mai fi şi alte schimbări. Vom vedea”, a declarat Gavril Câmpan.

Reamintim că, între primarul din Runcu Salvei, Anchidim Pavelea (PDL) şi fostul director al şcolii, Ioan Man, au existat numeroase conflicte. În septembrie 2012, Anchidim Pavelea acuza conducerea ISJ că a numit un membru PSD în fruntea şcolii, apoi au început o serie de şicane, soldate cu numeroase reclamaţii la instituţiile statului, inclusiv cu tărăboiul legat de noua grădiniţă.

În final, toate s-au rezolvat, însă, în timpul campaniei pentru europarlamentare, Anchidim Pavelea a descoperit că nici nevasta directorului nu e uşă de biserică şi a reclamat-o la ISJ că nu îşi ţine orele. ISJ a dat o explicaţie şi nu a sancţionat-o pe Valeria Amelia Man ci, iată, a premiat-o cu o funcţie. Rămâne de văzut cum se va înţelege noua directoare cu primarul!

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.