Sănătate

Virgil Rus: ”Trilogia supleţei” (II)

”De câte ori aţi auzit pe cineva să spună ”eu merg la sală pentru că îmi îmbunătăţesc eleganţa, mobilitatea, estetica, echilibrul, orientarea în spaţiu sau… supleţea? Aşa e, foarte rar sau mai degrabă, niciodată. Activitatea sportivă de întreţinere trebuie să fie, şi poate fi, parte din viaţa ta, a fiecăruia, iar dominanta alegerilor de acum se va reflecta în starea ta de peste timp”.

”Trilogia supleţei”, partea II

Când vorbim doar despre îmbunătăţirea vitezei, forţei sau rezistenţei, se produce din start o eroare, în ceea ce priveşte întreg arsenalul de obiective de larg interes si care delimitează într-o oarecare măsură sportul pentru toţi de cel de perfomanţă. Omiterea aspectelor, din partea practicantului dar şi a specialistului, cum ar fi, ameliorarea mobilităţii, supleţei sau posturii corporale prin combaterea efectelor datorate sedentarismului sau mişcărilor şi poziţiilor dominante în activitătile de zi cu zi, generează în timp discordanţe funcţionale mentionate în prima parte din acest material (vezi trilogia I).

Imaginaţi-vă care sunt problemele cu care se va confrunta o persoană care în perioada ontogenezică de dezvoltare şi reproducere dominanta activităţii se raportează la cele 8-10 ore de stat pe scaun la locul de muncă, plus cele câteva 2-5 ore suplimentare de acasă, asta înseamnă o medie de 13 ore/ zi, înseamnă 231 de ore pe an X 20 de ani (media) activi sunt 4620 de ore care egal cu 192,5 zile acumulate doar de stat jos. Da vor spune unii, nu e acelaşi lucru cu cele câteva ore cât e suficient să ne ridicăm amortiţi,dacă am stat aşezaţi. Însă procesele degenerative survenite în timp sunt datorate aspectului cumulativ. Altfel spus, fiecare oră în plus de stat jos,care nu are funcţia de relaxare, aduce în plus, o dată cu trecerea timpului, prejudicii serioase sănătăţii noastre iar în acest caz, dacă vrei să te apuci de sală principalul tău obiectiv nu ar trebuie să fie forţa, sau viteza ci întreg portofoliul de calităţi ameliorative, adaptate fiind particularitătilor sportului pentru toţi şi nu cel de peformanţă iar din categoria acestor obiectivelor estetica corporale, optimizărea functională, starea de bine şi nu în ultim rând, sănătatea sunt mai mult decât suficient.

Mobilitatea şi supleţea condiţionează consumul energetic optim, amplitudinea mişcării, a exerciţiului, aspect care atribuie acestor calităţi funcţii de optimizare a motricităţii, a relaxării (toate formele ei), a funcţionării optime a sistemelor articular şi muscular.

„Slăbitul” pentru unii obiectiv pentru specialişti mai degrabă efect, însoţeşte obiectivele cum sunt spre exemplu cele mai sus menţionate. „Modelarea” este de asemenea un obiectiv, însă necesită răbdare din partea practicantului, iar din partea specialistului este necesară o pregătire pe măsură, de lungă durată, o experienţă adecvată. Altfel spus, o abordare ştiinţifică, holistică, cu bătaie pe termen lung. „Întreţinerea” poate fi principal scop, mai ales că acesta, în cazul de faţă devine factor calitativ în ceea ce priveşte ameliorarea vieţii omului.

Privind necesităţile motrice, pentru o bună funcţionare avem nevoie de întreg ansamblul de calităţi motrice, reglate fin, şi în acord cu particularitătile somatice, atunci când aşteptările practicanţilor de sport şi a specialiştilor care-i îndrumă, sunt similare cu armonia corporală, cu optimizarea funcţională, cu favorizarea relaţionării noastre ca fiinţe umane în toate dimensiunile în care ne desfăşurăm.

Sunt statistici şi articole care menţionează existenţa unui procent de peste 80% din adulţi care prezintă afecţiuni (dureri) ale spatelui ( în special zona lombară) sau la umeri, genunchi. Acest procent eu cred că ar putea fi mult dimiunuat dacă ajustarea parametrilor efortului ar fi în acord cu potenţialul posibilităţîlor motrice a fiecărui practicant, şi mai mult ,dacă am acorda zilnic cel puţin 10 minute de exerciţii de mobilitate adecvate, din gimnastică, care să aibă funcţii compensatorii la deficienţele create sau favorizate de timp prin frecvenţa mişcărilor limitate sau poziţiilor (deficitare) care pot contribui la diminuarea calităţii funcţionale, acestea producând o accelerare a apariţiei patologiilor aferente.

În aceste condiţii mai poate fi viteza sau rezistenţa obiective? Dar forţa? Pot fi acestea valorificate la întreg potenţialul individului uman atunci când o articulaţie este afectată? Cu siguranţă răspunsul celor mai mulţi va fi negativ şi pe bună dreptate. În aceste condiţii unele miscări nu doar că nu sunt recomandate, dar acestea, chiar provoacă daune zonei afectate generând deficienţe temporare şi/sau chiar dizabilităţi definitive.

Dar, pe scurt, haideţi să vedem cum pot fi definite unele calităţi.

Viteza este rapiditatea în care pot fi efectuate mişcări cu anumite segmente sau cu întreg corpul. Este o calitate motrică fundamentală, o capacitate nativă, care poate fi influenţată, optimizată, în perioada copilăriei, între vârstele de 10-15 ani şi mai greu sau deloc după această etapă a vieţii. Această optimizare se menţine prin antrenament specific până la vârste cuprinse între 20-25 de ani urmând apoi perioade de uşor declin, continuu, care poate fi întârziat prin acitvitate fizică sportive. Atât timpul dar mai ales procesele degenerative asociate factorilor nocivi (sedentarism, alimentaţie dezechilibrată, stress sau sport limitativ dpdv calitativ) alterează această calitate ireversibil. Viteza este influenţată şi condiţionată de excitaţia şi inhibiţia proceselor nervoase, de calitatea transmiterii impulsului nervos prin căile aferente – eferente (modalitatea prin care informaţia-impulsul este transmis în interiorul sistemului nervos de-a lungul axonilor neuronilor “de la” sau “spre” centrul de comandă), de calitatea şi structura muşchilor implicaţi, de tipul fibrelor musculare, de valoarea resurselor energetice şi nu în ultim rând, de nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice. Este influenţată aşadar de forţă, care în exces, va influenţa viteza negativ. Ca forme de manifestare când vorbim de viteză în sport, ne gândim la viteza de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare, de accelerare şi viteza de opţiune, de decizie, aceasta din urmă făcând referire la alegerea variantei tactice, strategice sau tehnice, într-un meci spre exemplu.

Forţa poate fi definită ca şi capacitatea psiho-neuro-musculară de a învinge o rezistenţă internă sau externă.

Puterea este lucrul mecanic pe unitatea de timp. Altfel spus, poţi ridica un sac de cartofi, ai forţă, dar nu îl poţi duce (căra) în depozit, nu ai putere.

Acestea (forţa-puterea) sunt influenţate de mulţi factori amintind aici doar câţiva cum ar fi: dimensiunea muşchiului, tipul de contracţie, compoziţia muşchiului, nivelul de pregătire, şamd. Această calitate, comparativ cu viteza, poate fi antrenată pe întreg parcursul vieţii.

Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţă oboselii (D. Harre). Aceasta este o calitate complexă şi, la fel ca primele două, este de bază şi este determinată de capacitatea funcţională a sistemelor cardio-vascular şi respirator, de capacitatea şi natura metabolismului, a sistemului nervos, de tipul de fibre musculare dominante, de mecanismele hormonale de reglare, de compoziţia sângelui şamd. La fel ca forţa şi rezistenţa poate fi ameliorată pe întreg parcursul vieţii, bineînţeles raportat la particularităţile individuale.

Ar fi multe de completat pe fiecare în parte însă scopul meu este de ţine o lecţie, ci de a informa publicul consumator, sau potenţial practicant al sportului recreativ, despre aspecte care sunt importante şi necesar a fi parte din obiectivele fiecăruia.

Activitatea sportivă de întreţinere trebuie să fie, şi poate fi, parte din viaţa fiecăruia, iar dominanta alegerilor de acum se va reflecta în starea ta de peste timp.

Prof. Virgil R. Rus, dr. Sţiinţa Educaţiei Fizice şi Sport

– va urma –

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.