Actualitate

Arhitectul şef al judeţului, Victor Michiu, a decedat

Arhitectul şef al judeţului, Victor Michiu, a decedat, anunţă Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Preşedintele CJ, Radu Moldovan, transmite un mesaj de condoleanţe şi asigură familia de tot suportul instituţiei pe care o conduce în aceste momente deosebit de grele. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe celor îndureraţi!

Victor Michiu era membru al Uniunii Arhitecţilor din România, al Ordinului Arhitecţilor din România, făcea parte din Registrul Urbaniştilor din România şi din Asociaţia Arhitecţilor Şefi de Judeţ.

„Astăzi am aflat cu tristeţe de trecerea la cele veşnice a domnului Victor Michiu, fost Arhiteht-Şef al Judeţului Bistriţa-Năsăud.
Atât eu, cât şi colegii mei au avut o colaborare foarte bună cu domnul Victor Michiu şi regretăm plecarea sa dintre noi. Sunt momente grele, în care cuvintele sunt de prisos, dar doresc să îi asigur pe membrii familiei fostului nostru coleg de tot suportul nostru în aceste momente dificile.

Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud,
Emil Radu MOLDOVAN

 

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.