„Eu sunt croitor de meserie, iar agricultura pentru mine este un hobby. Am o livadă la Unirea în care cultiv mai multe soiuri de meri, pruni, vişini, piersici, nuci. Din păcate, anul acesta, nu pot spune că a fost prea bun. Au fost ploi acide, dăunători, mai mulţi ca în alţi ani. Cu toate acestea, e ceva recoltă. Noi nu o vindem în piaţă, doar la Toamna bistriţeană am venit să ne vadă şi să ne cunoască lumea. În rest, vindem la en-gros-uri, pe unde putem. Ne luptăm ca forma fructelor să fie frumoasă, dar şi gustul să le rămână aromat. Asta contează mult acum: să fie fructul frumos şi să dăm ieftin marfa. Doi lei costă kilogramul de mere. Eu zic că nu e scump fiindcă e multă muncă. De când începe iarna şi sunt curăţaţi pomii, apoi stropiţi, în primăvară cosită livada, adunate apoi fructele, multe lucruri mărunte care nu se observă, dar trebuie muncit şi bani investiţi. Când tragem linie, nu ieşim chiar în pierdere, dar depndem foarte mult de vreme. Sunt ani când plouă cu gheaţă şi nu se face nimic. Anul acesta însă ne-a ferit Dumnezeu de gheaţă la Unirea. În altă parte, cum a fost la Sântioana, a plouat cu gheaţă, iar toată recolta unui om s-a dus. Ştiu un fermier care are şase hectare şi nu are ce face cu recolta acum. Doar în industrie o poate da, adică foarte ieftin”, a spus Ardelean Ciurdărean.
Fermierul spune că faţă de preţurile cu care se vând fructele în marile magazine -3-4 lei kilogramul, micii fermieri cer puţini bani pe ele, uneori chiar jumătate din preţ. „Doi lei eu zic e un preţ rezonabil, mai ales că noi avem şi vechile noastre soiuri, Parmen Auriu, de exemplu, soiuri vechi pe care le ştiu doar cei în vârstă. Avem şi livadă tânără, dar ne-am păstrat-o şi pe cea veche. Facem din mere şi ţuică, un adevărat medicament, dar nu mai mult de un păhărel-două. E ţuică numai din fructe. O facem pentru noi şi pentru familie. Nu prea vindem. Din prune nu facem „, a spus Ardelean Ciurdărean.
Soţia domnului Ciurdărean, Maria, îl ajută să obţină an de an recoltă bună, dar este responsabilă, în acelaşi timp, cu pregătitul dulceţurilor şi compoturilor pentru iarnă. „Am pregătit multe compoturi de vişine, cireşe, piersici, căpşuni. Fac din toate fructele în afară de mere care pot fi păstrate până anul viitor când culegem altele noi”.
CLICK aici pentru mai multe fotografii de la Toamna bistriţeană.
alte fotografii? sa vedem daca merita drumul pana acolo 🙂
Merită. Arată bine tot. Mult mai bine ca anul trecut.
Multumesc!
Am adăugat şi fotografiile. Sper să vă stârnească interesul 🙂
mere ce au 10 stropiri…mai bine mergeti si cumparati plastic si mestecati pe post de guna de mestecat!!!! sunt meri de cel putin 30 ani ce nu necestita stropiri, fac la 2 ani productie dar merita mentinuti!! DOMNULUI din unire ii recomand sa FACA AFACERI CEL MAI MARE LIBERAL din judet ce se ocupa de aceste afaceri…..sa-i vanda merele cu 0,1 lei si sa cumpere SUCUL ALMA renumit…cu 6 lei litru!!!!