Politică

Gaftone: Am vrut să plec din PSD. Creţu, un lider toxic, are o atitudine bolşevică faţă de soţia mea

”Primarul Creţu are faţă de soţia mea o atitudine bolşevico-troţkistă. Eu nu sunt Stalin sau Ana Pauker ca să-mi jertfesc familia pentru politică. Aş fi putut pleca din PSD şi din politică şi recunosc că am avut intenţia, dar eu desfid ordonanţa care a introdus în societate o tensiune maximă. Mă delimitez de practicile comuniste ale primarului Creţu care, se pare, şi-a epuizat resursa managerială”.

Resursa mea de înţelegere şi răbdare faţă de atitudinea echipei PSD din Consiliul Local şi din Primăria Bistriţa se apropie de epuizare. Autosuficienţa, voluntarismul, autoritarismul, atitudinea de stăpâni pe propria moşie, eludarea mecanismului de fundamentare a deciziei, lipsa comunicării, privarea unor funcţionari de competentele necesare îndeplinirii atribuţiilor, neglijenţa în gestionarea banului public, privarea dreptului funcţionarilor la perfecţionarea profesională m-au făcut să îmi exprim public îngrijorarea, exprimându-mi dezgustul faţă de politica de maidan şi de periferie şi chiar intenţia de a părăsi arena politică.

Un gest normal de frondă şi protest din interiorul organizaţiei. Eu ştiu mai bine decât unii dintre ei cât de greu este să aduni încrederea şi puterea cetăţenilor exprimată în vot şi sunt zilnic în dialog cu oamenii. Lipsa de inspiraţie, bărbăţie şi incapacitatea de a comunica sincer, deschis cu funcţionarii, descărcarea tensiunii politice în capul funcţionarilor publici a făcut din Creţu un lider toxic care, se pare, şi-a epuizat resursa managerială. Narcisismul primarului orbit de putere care se întreabă zilnic în oglinjoară ”cine-i mai cinstit ca mine” şi răspunsul acesteia că ”George Avram e mai cinstit ca tine” l-a pus într-o stare de criză în care şi-a dovedit neputinţa. Neinspirat a transferat această criză şi tensiunea politică dintre consilieri în aparatul Primăriei. Ameninţarea, presiunea psihologică, abuzul, şantajul sunt instrumentele cu care încearcă să iasă din criză şi mai ales încearcă să nu întineze nobilele idealuri şi practici comuniste.

Faţă de aceste aspecte şi altele am reacţionat şi transmis un semnal de alarmă şi avertizare. Simt că inimile şi minţile care ne-au dat putere ne părăsesc uşor. Într-o discuţie cu Radu Moldovan am subliniat aceste aspecte care ne afectează grav imaginea, profilul de imagine. Am exprimat riscurile şi ameninţările care planează asupra organizaţiei municipale, impactul şi consecinţele asupra organizaţiei judeţene, asupra raporturilor noastre cu cetăţenii judeţului. Am analizat împreună situaţia şi am ajuns la concluzii bine conturate. I-am explicat că mi-e greu să ascund faptul că primarul Creţu are faţă de soţia mea o atitudine bolşevico-troţkistă şi încurcă planurile politice cu cele juridice şi cu cele administrative. Eu nu sunt Stalin sau Ana Pauker ca să-mi jertfesc familia pentru politică, nu am nimic mai sfânt ca familia. Sunt fără milă şi fără de cruţare în apărarea familiei şi celor care pun la îndoială onestitatea, corectitudinea, cinstea soţiei le recomand să reflecteze la propria persoană, că tot e vremea coborâtului în sine.

În acest sens le pot oferi ajutor pentru limpezirea publica a propriului profil. Aş fi putut pleca din PSD şi din politică şi recunosc că am avut intenţia, dar eu desfid ordonanţa cu pricina pentru simplul fapt că a introdus în societate o tensiune maximă. Apoi, profilul meu psihologic de militar respinge părăsirea câmpului de luptă în timpul luptei. Dacă este o greşeală, este o greşeală specifica militarilor. Poate dacă aş fi avut de reproşat lui Radu Moldovan greşeli majore aş fi făcut-o. Mă delimitez de practicile comuniste ale primarului Creţu ca şi de înjurăturile lui Mazăre şi mi-e silă de ele. Lupt în continuare la nivel judeţean alături de Radu Moldovan, este o redută pe care nu o părăsesc. Îmi asum riscuri calculate, nu vreau să schimb voinţa cetăţenilor exprimată prin vot deşi este în mâna mea schimbarea. Gestul meu are ca fundament ce au vrut cetăţenii şi nu ce vor unii şi alţii.

Ioan Gaftone, consilier judeţean

15 comentarii

  • Dezamăgirea încearcă uni, că domnul Gaftone nu vine în partidul lor, poate fi transformată în certitudine că în tabăra adversă sunt oameni cu demnitate și onoare ce pot lupta pentru interesul comun al cetățeanului.
    Politica dusă cu dispreț față fiecare bistrițean, a primarului, este motivată pueril cu interesul unei majorități, ca și cum majoritățile nu ar fi formate din indivizi cu personalități și nevoi specifice.

  • Eu zic ca domnul Gaftone a incercat sa-si usureze putin existenta, inainte de alegeri. Oricum, ACL-eii care au murit de grija PSD, cu o zi in urma, pot acum sa rasufle usurati. Ia uite ca nu mai pleaca.

  • Acum e invers – ACL-ii au ajuns de la extaz la agonie. Eu zic ca e bine cand invinge ratiunea si asta s-a imtamplat la col. Gaftone. Imi place sa scriu functia avuta – aceea de colonel – asa cum declara d-ul Gaftone e o functie obtinuta prin munca nu una data de un ministru – asa cum e cazul fostului colonel Olteanu.

  • Se pare ca Floarea Gaftone si-a gasit nasul in persoana lui Cretu.
    Ani de zile, aceasta doamna a facut ce a vrut in primarie, de parca administra mosia proprie. O jurista mediocra cu o atitidine de eminenta cenusie, comportament de ev mediu, care si-a impus dorintele chiar prin intimidare . Pozitia publica pe care o ocupa nu o impiedica sa zbiere la oameni, sa se uite urat (unii cititori vor stii despre ce vorbesc) sau sa-i ignore intoarcand spatele cand logica, evidenta si bunul simt o depaseau.

  • Felicitari D-le colonel GAFTONE!!! Ma intreb de ce in cazuri speciale ca cel cunoscut deja de ceea ce se intampla in CL , nu se iau masuri disciplinare in PSD fata de practicile nedemocratice folosite de dictatorasu cretu. Asteptam reactia sefului mai mare a PSD D-L RADU MOLDOVAN. PSD….stiu ca inseamna : partidul social democrat. Folositi-va de acest statut prin fapte ,si nu pe hartie.

  • Si Cretu, si Moldovan si Gaftonii sunt doar niste psd-isti al naibii de smecheri. Atentie oameni buni. Cand au nevoie de voturile voastre (al meu nu) o sa faca totul sa va pacaleasca. Acuma cica apar nemultumiri in sanul partidului care se vrea unic si de neinlocuit.

  • Nacazul al mai mare al primarelui e dat de imunitatea data de lege secretarului unei unitati administrativ-teritoriale in fata oricaror incercari de debarcare, din orice parte ar veni ea. Doar o condamnare definitiva poate clinti un secretar din functie. Asa ca, doamna Gaftone, daca ar avea sange suficient in instalatie ar putea sa ii cam taie din tendintele hegemonice ale vremelnicului primar de Bistrita, ce, pe zi ce trece seamana tot mai mult cu Mazare de Constanta. Noi n-avem clitoral prin jur, dar avem dealul Cocosului, unde putem face un fel de Mamaia bistriteana, nu-i asa domnule Cretu?

  • Așa, cum era de așteptat, indivizii cărora noțiunea de ” echipa” le e straina nu vor avea niciodată capacitatea de a înțelege aceasta decizie!Nu e pupincurism si nici slugărnicie , este vorba de a îndeplini un mandat pt care ai fost ales. Se numește CARACTER.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.