Politică

O echipă întreagă de primari, 9 de la PNL şi 2 de la PDL, a trecut la PLR. PNL, fără niciun primar

11 primari din Bistriţa-Năsăud, toţi cei nouă de la PNL şi doi de la PDL, s-au înscris în Partidul Liberal Reformator (PLR), beneficiind de prevederile Ordonanţei de Urgenţă. Au semnat adeziuni pentru trecerea la acelaşi partid şi şase viceprimari şi aproximativ 60 de consilieri locali.

Surse politice sigure au precizat că în baza Ordonanţei de Urgenţă au trecut la Partidul Liberal Reformator 11 primari, 6 viceprimari şi circa 60 de consilieri locali.

Lista primarilor trecuţi de la PNL la PLR: Traian Simionca (Livezile), Ioan Moniţa (Romuli), Eugen Benţa (Poiana Ilvei), Dumitru Bendean (Miceştii de Câmpie), Ioan Mate (Sânmihaiu de Câmpie), Ioan Cămărăşan (Silivaşu de Câmpie), Ioan Dedean (Şieuţ), Vasile Dologa (Tiha Bârgăului), Dumitru Tomşa (Urmeniş). În aceste condiţii, PNL a rămas fără niciun primar.

Au părăsit PDL pentru a se înscrie la PLR primarii Toma Someşan (Mărişelu) şi Gheorghe Bălăjan (Dumitra, foto).

În 2 septembrie a intrat în vigoare OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul. Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea, în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG, o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent.

Etichete

25 comentarii

  • No acum sa te vad Stelu’ce o sa mai zici tu prin ziare si reviste cat de mare Vicepresedinte National esti tu, fara nici un primar !Ce o sa faci Stelache? O sa te dai cu curu de pamant ce nemernici sunt Tintean si Popescu ca te-o lasat in popoul gol! Ce o sa zica colegii de la Bucuresti?Vai si amar de capul tau…dupa nunta preia Nelu Turc partidul si tu …come back, la pufuleti !

    • Si totusi,ajuta-ma sa pricep,care-i logica acestui comentariu?De unde resursele bucuriei desantate pe care o proclami aici?Daca erati oameni cu caracter,ramaneati in PNL si intareati partidul din care v-ati propulsat pe functii.Ati votat cu totii fuziunea cu PDL.N-am stiut ca politica este doar o vendeta personala,o rafuiala demna de satra tiganeasca…Daca dl Tintean avea onoare ,nu sabota partidul din care provine si care i-a dat o „paine alba” atatia ani.Aveam asteptari mai mari de la el ca restul…gunoi pe faras.

    • Romania trece prin momente grele si nu era cazul sa intariti stanga cu un partid fantoma.Ati lasat PNL-ul pe mana lui Oltean si radeti pe la colturi ca niste copii tampiti!
      Daca vom fi pusi in situatia de a vota intre un hot si o patachina,pot sa spun ca aveti un merit major.Oricum,oportunisti cum sunteti,cum sa va pese?

  • Popescule lasa intoxicarile si du-te. Daca se duc sa fie primiti. Vom avea alegeri anticipate ca PLR tau e nascut mort si asa ramane. Amin

  • fantastic e Tariceanu!!! ce a incercat Basescu jumatate de an a reusit Tariceanu printr-o ordonanta de urgenta!!!!
    sincer, e de admirat Tariceanu (sau cine e in spatele sau!)!
    Hai sa ne amintim de Geea care trambita primarii mutati la PMP…da…avea dreptate….acestia urmau sa plece! dar gnhinion! nu la geea ci la tariceanu:-p
    se pare ca Oltean stia de acest lucru,, de pe atunci!, de asta facea misto de geea!
    Marea problema este a lui Dolha!!! ficior fain, tanar…cu potential, cu rezultate istorice….il ftut bosorogii, si il lasa fara nimic!!!! Pacat! Oare sa fie tot mana lui Oltean? si-a eliminat un potential viitor contracandidat????????

  • Dolha , tata …..fara primari ……..!! aoleooooo………am fost optimist cind am mai dat 6 luni Pnl-ului. in aceste conditii…………..acum este gata.

  • TEPELE NEOCOMUNISTE DE TOAMNA

    1. PLR- ACEST PARTIDULET LIBERTIN RECIDIVIST…. NU EXISTA CA PARTID POLITIC INREGISTRAT LA TRIBUNAL …!
    DECI … PRIMARII SI ALESII LOCALI TRASEISTI… AU LUAT ….TEAPA !
    2. DACA C.C.R … ANULEAZA ORDONANTA DE URGENTA NR.55/2014, CA NECONSTITUTIONALA … PENTRU CA AFECTEAZA LEGEA ELECTORALA….ETC…, ATUNCI ALESII LOCALI TRASEISTI …AU LUAT …A DOUA TEAPA !
    CONCLUZIE : ALESII LOCALI … POT SCOATE LA VANZARE TEPELE PRIMITE … LA TARGUL DE VITE… CACI BANI … N-O SA PRIMEASCA DE LA P.S.D !
    Zicere din popor, care … ustura : LA PROSTI …NICIODATA SA NU LE FURI TRAISTA ….CA SI-O PIERD SINGURI !

  • Carcotasule(Dolha) esti VARZAAAA…Exista Partidul National al Mediului si documente aferente schimbarilor solicitate! Dolha,fi linistit ca oricum nimeni nu isi pierde nici un mandat,nu te mai imbarbata singur ca-i degeaba ,poti sa scrii si cu litere mici ca oricum pe noi nu ne prostesti,noi nu suntem lici,jenori si scuturici! Da ,avocata unde iti e? A fugit din tara sau de tine?

  • D-le Ex+liberal,
    Este adevarat ca daca vrei poti sa CONTAZICI : realitatea inconjuratoare, mersul trenurilor, cursurile de ape, cantecul greierilor, zborul pasarilor chiar si pe cel al…. stolurilor de ciori si cotofene din propria ….scafarlie !
    AFIRMATIA : ” pe noi nu ne prostesti….” Care noi, adica tu si imaginea ta din oglinda ? Este adevadat ca pe un prost …nu-l mai poti prosti… pentru ca nu ai nici motive si nici metode…

  • Aloooo!Cei ma cu atitia postaci nervosi?Ma copii nu mai aveti mult de rabdat pt a gusta din portia de rahat pusa in tava de Raducu,sper ca nu va lasa fara tacimuri si sa-l mincati sandwich sa va murdariti pe camasile rosii. Pt primari si ceilalti popindai : dupa ce se termina mascarada si se alege presedintele in cel mai bun caz Radu de rusine il mai tine pe Tintean prefect si poate pe Ani.In rest pe faras ca nu are ce face cu primari de comune mici si sarace sa-i stea in anticamera la cersit.Putintica rabdare monseri!

  • Dacă PNL-ul are în Bistriţa o conducere interimară, perpetuă, la judeţ situaţia acesta impune o demisie. O demisie care poate fi considerată pe drept cuvânt de onoare. Boală lungă moarte sigură.

    • Conducerea trebuie să urmărescă unitate organizațiilor din județ, se pare că este depășită. Așa cum la municipiu membri de partid nu au mai fost reuniți într-o ședință de mai bine e vreo trei campanii electorale, probabil aceiași situație este și în alte localități. Alesul care nu are sentimentul apartenenței unei organizații își găsește locul în altă parte. Or fi toți trădători, dar în campania pentru locale Dolha a i-a susținut.
      Dacă Statul obligă o Adunare Generală la patru ani, asta nu înseamnă că nu poate fi cel puțin una pe an, unde aleși să-și prezinte rezultatele, să cunoască nevoile, să fie judecați de membri de partid înainte de a-i judeca ceilalți alegători.

  • PLR=PARTIDUL Loazelor Rosii (cum spunea cineva) e cel mai jenant proiect politic de după 89. Vă fi si cel mai mare eşec politic si singurii care vor câştiga ceva vor fi cei de la vârf. In rest, cei din teritoriu sunt pierduţi… Primarii si consilieri îşi vor pierde mandatele. Tăriceanu i-a prostit pe toţi… Cel mai mare câştigător vă fi PSD-ul iar cei care au pus botul chiar n-au nici o treaba cu politica. Mai mult, si-au dat arama pe faţă.

  • Cristi, ai surprins exact esentialul: Pentru slabirea dreptei, trebuie distrus si PNL,dupa PNT ! Din pacate, au fost cateva ezitari si o lunga rabdare plina de incredere din partea PNL, care au dus la aceste plecari (dupa parerea mea ,temporare) sau suparari… Oricum, trebuie sa recunoastem inca-odata ca suntem un neam, mai de stanga… Lipsa unei strategii sau viziuni pe timp indelungat, sporeste neicrederea, incertitudinea, intoleranta, teama, ipocrizia, etc CASA REGALA A ROMANIEI , are o astfel de viziune pe termen lung 2007- 2037, care ar trebui consultata spre stiinta si care nu are nici o legatura cu” lupta” politica !

  • Am mai spus-o si repet: nu poti face politica la telefon, de la volanul masinilor de lux si din viloace. Politica se face pe jos, in judet, fata in fata cu alegatorii si primarii. Politica se face ascultandu-i chiar si pe cei care poate nu au probleme extraordinar de importante si la ordinea zilei, dar care, daca sunt ascultati si ajutati aduc voturi si fidelizeaza cu partidul. Asta nu a inteles si nu va intelege Dolha. De asta a ramas singur.

  • Nu au susținut alianța dintre PNL si PDL , tocmai asta a fost problema, nu i-a intrebat nimeni daca vor, doar au fost puși in fata faptului împlinit , iar rezultatul se vede acum.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.