Actualitate

Ce spune preşedintele CJ Radu Moldovan despre activitatea SC Vitalia. ”Vom analiza!”

În şedinţa ordinară din septembrie a Consiliului Judeţean, preşedintelui CJ Radu Moldovan i-au fost sesizate neregulile apărute şi lucrurile care nu funcţionează în activitatea de colectare a deşeurilor din judeţ, de care se ocupă noul operator SC Vitalia. ”Sper să se intre în normalitate”, a spus şeful CJ.

În cadrul şedinţei lunare a CJ, consilierul judeţean Eugen Curteanu (PDL) a sesizat o serie de nereguli în activitatea SC SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA, operatorul serviciului de colectare şi transport al deşeurilor din judeţ. ”Vitalia şi-a intrat în drepturi, data de 15 septembrie a trecut, iar situaţia nu e deloc aşa cum ar trebui să fie în ceea ce priveşte salubrizarea. Sunt dificultăţi legate de colectarea deşeurilor, sunt multe deşeuri aruncate pe lângă containere. Vă rog să insistaţi pe marginea intrării cât mai repede în normalitate a activităţii Vitalia”, i-a transmis el preşedintelui CJ Radu Moldovan.

La rândul său, consilierul judeţean PDL Florin Urîte a spus că, din moment ce oamenilor li se cere să colecteze selectiv deşeurile, acestora ar trebui să li se distribuie saci, eventual de diferite culori, aşa cum se procedează în alte ţări.

”Când se schimbă prestatorul unui serviciu şi mai mult, o modalitate de colectare, apar o serie de neajunsuri şi neplăceri, de stângăcii inerente. Suntem în contact permanent cu reprezentanţii Vitalia prin ADI de specialitate. Sunt lucruri care nu funcţionează aşa cum ar trebui. Facem toate demersurile ca într-un termen cât mai scurt să se intre în normalitate. Poate şi dintr-o lipsă de comunicare a operatorului, oamenii încă nu ştiu cum se depozitează, mai aruncă şi pe lângă containere. Facem toate demersurile, pentru că avem un interes comun, să fie oferite servicii de calitate. Vom face o analiză a contractului şi vom urmări modul în care acesta este implementat. Sunt reprezentanţi ai firmei care ameninţă cu amenzi pentru cetăţeni? Eventual o să-i trimitem la Poliţia Locală, să facă acolo lucrul acesta. Vom face şi o adresă către Vitalia şi aşteptăm poziţia lor”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

14 comentarii

  • A fost o licitatie pe care a castigat-o o societate. Nu poti sa intervi ca beneficiar oricand vrei,faci o analiza a detaliilor contractuale dupa care actionezi pe baza punctelor stimulate in caietul de sarcini. Asta e legea si trebuie respectata. Ce poate face Radu Moldovan de la o zi la alta. Eu sper ca aceasta problema sa se remedieze in cel mai scurt timp posibil deoarece toti avem de suferit pe aceste „balbaieli” de functionare

  • Domnule Moldovan înainte să afirmi că ”oamenii încă nu ştiu cum se depozitează, mai aruncă şi pe lângă containere”, informează-te. Crezi că toți suntem neinstruiți ca unii ca tine și nu înțelegem ce înseamnă colectarea deșeurilor și colectarea selectivă? Nici nu bănuiți cât o să vă coste (electoral) această mare problemă.
    Se pare că aceste containere sunt mici pentru zone aglomerate (multe blocuri sau blocuri cu multe apartamente) și atunci trebuie crescut ritmul de ridicare a acestor deșeuri. La mine în zonă, după ce containerele au fost pline, oamenii pe bună dreptate au pus pungile lângă. După cca.două zile containerele au fost pline din nou și a început depozitarea lângă. Poate ar fi bine să le depozităm la poarta dumitale sau în fața prefecturii.
    Cred că atât voi, cei care ați acordat contractul acestei firme, habar nu aveți despre cum se face civilizat această activitate (dacă nu ați avut alte interese…..), iar firma Vitalia cred că este depășită de situație, nu cred că are dotările cortespunzătoare, iar prețurile sunt duble. Să vă fie rușine……

  • Alex, ajungeau inainte cate 2 containere la fel de mici ale Urbana, cate o saptamana. Acum dintr-o data se umplu cate 4 containere la fiecare 2 zile. Ceva nu e corect in socoteala asta. Ceea ce ar putea face eventual Vitalia pentru a facilita procesul de colectare este marcarea corespunzatoare a pubelelor, adica: hartie, sticla, plastic, resturi menajere etc. Presedintele Consiliului Judetean nu are ce face, decat sa discute cu reprezentatnii Vitalia si sa se asigure ca-si respecta obligatiile contractuale. Nu e ca si cum poate intra peste ei in birou si sa-i ia la palme. Cred ca toata lumea trebuie sa aiba rabdare si sa inteleaga ca orice inceput e mai dificil.

    • M-am referit în mod special la zonele cu densitate mare a blocurilor și la blocurile cu multe apartamente care aveau ghenă de gunoi, nu duceau gunoiul la containerele de lângă bloc. Ex: la blocurile de 7,8, 9,și 10 etaje din Piața Petru Rareș,Crinilor, pe Independenței, Lamă, etc.

    • Moldovan nu are ce face decât să ne jignească cu vorbele ”oamenii încă nu ştiu cum se depozitează, mai aruncă şi pe lângă containere”. Nu are ce face acest domn pentru care ”plapuma este prea mică” cum spune o vorbă referindu-se la cei care își asumă mai mult decât pot duce.

    • Mai TIC tac mai bine ai tacea si te-ai duce sa vezi si tu in mai multe locuri „GAURICILE ” de la containere!!!!!!!

  • O sa se rezolve si aceasta problema. Nu trebuie sa criticati. A fost o idee foarte buna, dar orice proiect dureaza pana se implementează

  • Totul va fi in regula dar doar cu inplicarea noatra a cetatenilor acestui oras.
    Nu ne poate duce gunoiul nici presedintele CJ nici primarul.
    Firma a castigat licitatia, iar noi beneficiarii trebuie sa ne supunem unor reguli identice cu cele din UE.
    Radu Moldovan stie ce are de facut in situatia asta, aven incredere in el.

  • Domnilor duceți-vă pe străzile menționate de mine mai sus și vă veți convinge că este așa cum spun. Întrebați-i și pe oamenii din aceste zone să vă spună ei cum stă treaba. Se duc oamenii cu pungile cu gunoi selectat și nu au unde le introduce că aceste containere refulează. Cred că ați văzut în imagini publicate aici cum se face încărcarea mijloacelor auto. Foarte selectiv! La grămadă, fără pic de jenă.

  • De ce ati schimbat gabaritul gurii containerelor si marimea lor? Orice schimbare trebuie sa fie motivata in fata cetatenilor, pusi la plata. Doriti sa aveti saci si gunoaie pe un perimetrul in jurul containerelor inutilizabile? Cum platiti pentru poluarea urbana?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.