Actualitate Cultură

Diplome cu parfum parizian şi londonez pentru cei mai buni vorbitori de franceză şi engleză (FOTO)

De Ziua Europeană a Limbilor Moderne, sărbătorită în fiecare an pe 26 septembrie, cei mai buni elevi vorbitori de franceză şi engleză au intrat în posesia diplomelor DELF şi Cambridge, obţinute în urma unor examene extrem de dificile. Festivitatea a fost găzduită de CN "Liviu Rebreanu" Bistriţa.

La intrarea în sala festivă de la etajul întâi al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” , elevii au pregătit câteva standuri cu bunătăţi pe care le putem degusta dacă vizităm ţări precum Franţa, Germania sau Marea Britanie. Oricine a putut cumpăra de la ceaiuri, la prăjituri, fursecuri şi plăcinte chiar şi cu preţuri promoţionale, gratuit fiind zâmbetul fetelor care s-au rujat „franţuzeşte”.

Ziua limbilor straine 1 Ziua limbilor straine 2 Ziua limbilor straine 3 Ziua limbilor straine 4

Gazda evenimentului, profesoara Alice Trif,  le-a mulţumit reprezentanţilor Institutului Francez care au adus la Bistriţa 65 de certificate DELF (Diplôme d’etudes en langue française) pentru cei care au susţinut examenul în luna februarie, dar şi British Council România care venit să înmâneze diplomele Cambridge.

„Sunt două diplome prestigioase, cu greutate, oferite de două instituţii a căror prezenţă ne onorează şi ne motivează”, a spus Alice Trif, care i-a felicitat pe toţi elevii care au obţinut aceste diplome, dar şi pe profesorii care i-au pregătit şi pe părinţii care i-au susţinut.

Alice Trif Monica Buboly Mihaela Popa englez

La rândul ei, Monica Buboly, inspector de limbi moderne, i-a felicitat pe elevi pentru reuşita lor. „ISJ îi susţine pe elevii care doresc să certifice un nivel de exprimare într-o limbă străină şi le transmite aprecierea pe care o are faţă de părinţii care aleg să fie alături de copii. De foarte multe ori, mai ales pentru cei de gimnaziu, acest examen se suprapune cu olimpiade şi alte concursuri şi e o luptă pentru noi să promovăm limbile străine”.

Mihaela Popa, director de cursuri la Institutul Francez, a spus că Bistriţa-Năsăud este unul dintre judeţele cu cei mai mulţi înscrişi la examenul DELF, dovadă că profesorii de franceză din judeţ reuşesc să le transmită şi elevilor dragostea lor faţă de limba lui Baudelaire. Ea  a înmânat celor 65 de elevi din judeţ – de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Liceul Teoretic „Solomon Haliţă” şi Şcolile Gimnaziale nr. 3, 4 – diplomele DELF de diferite nivele. Alţi 25 de elevi care au susţinut examenul le-au primit înainte de bacalareat şi nu au mai dat proba de competenţe la limbi moderne.

DELF 1 DELF 2 DELF 3 DELF 4

La rândul lui, reprezentantul British Council România, Dan Andone, a spus că certificatele Cambridge sunt foarte importante şi folositoare celor care reuşesc să le obţină.

„Engleza e un canal de comunicare. Engleza vă ajută să acoperiţi foarte multe domenii. Multe companii au ca limbă de comunicare engleza. Interviul e în română, dar engleza vă va ajuta să promovaţi. (…) Să nu uităm că CNLR are o vechime destul de mare şi colaborează demult cu noi. Sunt colegi ai voştri care au luat diplomele şi puteţi să-i întrebaţi la ce le-au folosit. Eu, de exemplu, am luat acest certificat şi când l-am prezentat mi s-au deschis foarte multe porţi la angajări. La fel sper să vă folosească şi dumneavoastră. Aveţi un certificat CPE (Certificate of Proficiency in English) luat cu level A (de către Alexandra Daria Beudean, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, foto principal), ceea ce este foarte rar întâlnit. E o reuşită extraordinară. Sunt studenţi în anul IV la facultate care nu reuşesc să ia A la CPE. Este foarte, foarte greu de luat. Felicitări din nou!”, a spus Dan Andone.

Alexandra Daria Beudean a fost răsplătită de profesori, colegi şi părinţi cu multe aplauze pe care le-a meritat pe deplin.

Cambridge 1 Cambridge 2 Cambridge 3 Cambridge 4

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.