Concertul face parte din evenimentele cuprinse în programul Bisfest 2014 dedicat împlinirii a 750 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bistriţa.
Grigore Leșe (60 de ani), cunoscut solist de muzică populară românească din zona Țării Lăpușului, a absolvit Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (Fagot), azi fiind doctor în Muzică și profesor asociat al Facultății de Litere, Universitatea București, și al Universității de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă la diverse instrumente muzicale.
În 2013 și-a lansat cartea ”Acum știu cine sunt. Însemnări și aduceri aminte”. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale, în 2004 fiind decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler ”pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.
În cadrul aceluiași festival, duminică 12 octombrie, de la ora 19.00, în Biserica Evanghelică din Bistrița este programat un concert vocal-simfonic susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor Romeo Râmbu, și Corul Filarmonicii Transilvania Cluj, dirijor Cornel Groza.
Soliști: Aida Pavăl Olaru – soprană, Ștefan Estefan – bariton.
În program: Johannes Brahms: Uvertura Academica, Recviemul German.
LA ce ora este marti?
De la orele 19, Gabriela. Ti-a scapat, dar scrie in headline.