Politică

Stelian Dolha: Câţi dintre politicieni sunt ofiţeri acoperiţi? Ponta va fi ejectat din viaţa publică

Stelian Dolha a afirmat că, odată cu dezvăluirea ”Victor Ponta ofițer acoperit”, premierul, care a primit ”un bobârnac” din partea serviciilor, ”și-a pus un capac pe viața publică”. El a adăugat că va trebui să se dea un răspuns la întrebarea ”Câți dintre cei care ne conduc destinele sunt ofițeri acoperiți?”.

”Despre Victor Ponta ofițer acoperit. Să știți că povestea asta ar trebui s-o califice nimeni altul decât Victor Viorel, pentru că el nu este numai candidat la Cotroceni, de doi ani este premier. În această calitate are o datorie de a clarifica această poveste, nu e tot una să fii premieri și să-ți ascunzi trecutul și să vii acum să candidezi. Mă întreb care va fi reacția ambasadelor, cancelariilor occidentale când au aflat despre această dezvăluire: premierul ofițer acoperit. Sunt sigur că asupra României s-a aruncat acum nu o umbră de îndoială, ci o pată neagră. Cum suntem noi priviți acum, asta e marea întrebare pe care trebuie să ne-o punem. Pentru că Victor Viorel n-a fost în stare să ne spună adevărul despre trecutul său. Cred că acum și-a pus un capac pe viața publică și cred că o să fie ejectat din viața publică. Asta trebuie să se întâmple cu el”, a declarat liderul PNL Bistrița-Năsăud într-o conferință de presă.

Stelian Dolha a menționat că trebuie să se știe câți dintre oamenii care fac politică acum sunt ofițeri acoperiți: ”Povestea asta are mai multe fețe. Una, infiltrarea serviciilor. Dacă e adevărat ce se spune că ascensiunea fulminantă a lui Victor Ponta, cred că acum serviciile i-au dat un bobârnac. Apoi, ar trebui să avem mari semne de întrebare ce se întâmplă cu scena politică la nivel național, dar și județean, câți dintre oamenii care fac politică acum sunt ofițeri acoperiți. E o întrebare la care va trebui să se răspundă, oamenii ăștia ne conduc, ne coordonează viețile, destinele. Am găsit acum o explicație de ce PSD a votat împotrivă când s-a încercat formarea acelei comisii parlamentare. Păi de asta”.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat luni seara la Realitatea TV că premierul Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997 şi 2001, în timp ce era procuror, fapt ce reprezintă ”o ilegalitate constituţională, o incompatibilitate”, potrivit Constituţiei vechi: ”A fost, în perioada 1997-2001, ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Nu este nicio bombă, este o realitate pe care eu sunt gata să o demonstrez”.

Premierul Victor Ponta a reacționat spunând că preşedintele Băsescu este ”extrem de tulburat şi frământat” şi că ”România nu mai trebuie să depindă de tulburările unei persoane”: ”Vă spun foarte clar şi foarte sigur că după ce am terminat Facultatea de Drept, în anul 1995, şi până azi sunt 20 de ani, de fiecare dată am respectat legile ţării, mi-am servit ţara ca magistrat, ca deputat, ca ministru şi voi face la fel ca preşedinte al României. Am o singură persoană pe care am dezamăgit-o. Băiatul meu m-a întrebat: ”Tati, e adevărat, eşti spion? Că aşa a zis Băsescu”. Şi am zis ”Nu”. Şi mi-a zis: ”Ce păcat, ce tare ar fi fost!”. Acum, nici nu ştiam ce să-i spun. Să-l trimit pe domnul Băsescu să vorbească cu băiatul meu, dar băiatul meu este mult mai serios şi mai responsabil şi m-am gândit să-i spun adevărul, că asta e situaţia”.

17 comentarii

  • Prin SIE insusi, Ponta vrea sa ajunga presedintele Romaniei. Numai ca Ponta se afla dupa doi ani si jumatate de guvernare, perioada in care activitatea sa poate fi caracterizata prin lasitate, duplicitate si minciuna. Inca de la inceputul activitatii de premier, Ponta a fost dovedit de un mega-plagiat in teza sa de doctorat, pe care il poate constata si un elev de scoala primara. Cu toate ca doua comisii academice au confirmat plagiatul, madam Andronescu, nu a aprobat retragerea titlului de doctor premierului plagiator, preferand sa fie complice la camuflarea unei grave si incontestabile fraude intelectuale. Cu atat mai mult Ponta ar trebui sa-si faca un bilant al promisiunilor neonorate in loc sa-si prezinte oferta electorala, adica sa-i mai minta odata pe romani. La inceputul guvernarii Ponta anunta ca prioritati revizuirea constitutiei, regionalizarea, descentralizarea, promisiuni de care s-a ales praful. Ca sa nu mai vorbim de partea economica unde inafara de noi impozite si taxe pe spinarea contribuabilului nu s-a intamplat nimic. In schimb, mintea guvernantilor a fost ocupata cu blocarea legilor reformei (vezi legea educatiei) sau cu subordonarea justitiei (vezi martea neagra). In privinta politicii externe, atentatul la statul de drept din vara lui 2012 a scandalizat marile cancelarii ale lumii. In plus, Ponta trebuie sa-si lamureasca si postura sa de fost agent acoperit al SIE. Altfel cat de credibila poate fi “oferta electorala” a lui Ponta?

    .

  • În perioada 1997-2001, Victor Ponta a fost procuror, iar preşedintele Băsescu susţine că în aceeaşi perioadă ar fi fost şi angajat al SIE, ceea ce legea consideră a fi o incompatibilitate. În mediul juridic, premierul este considerat un procuror mediocru fără a avea în mapa sa profesională vreun caz mare investigat. În schimb, foştii săi colegi din Parchete îşi amintesc că Ponta era un abonat al conferinţelor şi plecărilor în străinătate fapt pentru care, Ponta ar fi primit, de la colegi, porecla de Ambasadorul.

  • platim impozite pentru serviciile secrete care FUNCTIONEAZA DOAR IN SCOP PERSONAL SAU DE GRUP!!!!! ne meritam soarta!!! votati pentru impozite mai mari!!!

  • Nici nu ma asteptam ca Dolha sa nu speculeze aceste informatii. Problema este ca, Dolha, la fel ca toti ceilalti politicieni si jurnalisti de duzina uita sa spun ca Ponta nu are ce dovedi, explica sau justifica, in conditiile in care Basescu a spus clar ca nu are nicio dovada cum ca Ponta ar fi fost ofiter sub acoperire. Ce ne spune asta? Pai ne spune ca presedintele a mintit si si-a recunoscut minciuna in aceeasi propozitie, iar acum papagalii precum Dolha (care nu sunt in stare sa tina o conferinta de presa, fara ca cineva sa le scrie pe foaie ce sa spuna) repeta aceeasi minciuna, da de, da de ii baga cineva in seama. Cam asta ar trebui sa inteleaga cetateanul platitor de taxe. Si daca vreodata, va fi sa ne judece cineva, ca natiune, o sa ne judece pentru faptul ca propriul presedinte isi deconspira ofiterii sub acoperire. E o chestiune de cascadorii rasului.

  • Auzi Tic-ule nici nu ma asteptam sa nu scoti perle rosii de-ale tale , dar credeam ca te-ai dus prin campanie. Baiatule am auzit ca sunteti foarte ingrijorati pe la PSD, ca v-ati adunat cu totii sa vedeti cum dregeti asta cu ofeterul acoperit, ce le spuneti oamenilor care mai au in minte dragostea de securisti. Nu uitati ca votantii vostri, oameni batrani ,au in sange frica de fosta Securitate si nu da bine deloc asocierea cu Ponta-ofiter. Ca e sau nu adevarat, oricum e grav. A comis-o si Base, dar neispravitul vostru de Puber intarziat pe care vreti sa-l puneti la Cotroceni e vai de mama lui. Dar de Hrebe dus cu duba la DNA ce zici, monser. Dar de tata socru Sarbu si el e imaculat?Vai de tara asta in care ofiterii sub acoperire ejectati de sistem ajung premieri si vor presedinti. Cat despre Dolha, nu te mai obosi sa vorbesti. Se lupta cu caracatita voastra si probabil il ingenunchiati voi, ca nu-i din sistem. Se vede de la o posta ca-i baiat cinstit.

    • Pai da, ca pe PNL-isti i-a decimat, pe PDL-isti la fel, amu au ramas PSDistii sa intre la mititica

  • Erata, Ticu :Hai ca am mai gasit ceva :Numele fostului procuror Victor Ponta figureaza in delegatia oficiala a Romaniei care a participat, in februarie 1999, la forumul global pe tema luptei anticoruptie, membrii delegatiei nu-si amintesc sa-l fi vazut. Citeste pe hotnews.

  • Se baga si Dolha in seama. Nu au nici o dovada, a recunoscut Basescu, dar cateii latră. Alta dovada ca tot Basescu conduce ACLul, Iohannis e doar o marioneta a lui

  • Neatza Stelica te-ai trezit si tu? Habar nu ai ce vorbesti . Si daca tot ai adus in vorba vorba de eject, asa vei fi tu din 2016 EJECT .

  • Bai cr 7 te dai si tu ceva agent secret? Uite la el cum sare. E cam groasa cu pontica al vostru, nu, ? Cred ca si voua va e greata sa faceti campanie pt el? Bravo Stelica, da-le la picioare. Doare adevarul, baieti?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.