Actualitate

Au început lucrările de consolidare a DJ 172 H. Președintele CJ: Investiție substanțială, dar merită

Au demarat lucrările de execuție a obiectivului ”Amenajare şi consolidare DJ 172 H, km 14+043-25+593, Matei – Fântânele – DJ 151”, investiție de peste 13,5 milioane lei din bugetul Consiliului Județean și al Guvernului prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care vor fi finalizate în trei ani.

1 dj 172 h lucrari”Au început lucrările de amenajare și consolidare a drumului județean 172 H, Matei – Fântânele – 2 dj 172 h lucariDJ 151. Președintele CJ Radu Moldovan a mers în inspecție pe șantier. Investiția se ridică la peste 13,5 milioane de lei. Finanțarea pentru această investiție a fost asigurată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și de Guvernul României prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală”, informează Consiliul Județean.

Lungimea totală a tronsonului de drum este de 11,5 kilometri.

Sectorul care va fi modernizat reprezintă singura legătură rutieră între Moruţ şi Fântânele, localităţi componente ale comunei Matei. Drumul este acum din material pietros, cu numeroase degradări şi văluriri. O mare parte din drum trece prin zone împădurite şi va fi lăţit.

La finalul inspecției, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a declarat: ”A fost o promisiune a mea, încă din anul 2012, că voi face tot posibilul pentru ca oamenii din Fântânele să aibă acces la asfalt până în anul 2016. Mă bucur că am reușit să aduc acest termen mai aproape și cu toate că este vorba de o investiție substanțială, eu unul consider că fiecare leu investit pentru a face mai bună viața oamenilor este o investiție care merită”.

Foto: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.