Economie Social

Primarul i-a invitat pe chinezi să investească 130 de milioane de euro în Wonderland

Forumul economic, organizat cu ocazia Săptămânii culturii şi civilizaţiei chineze de la Bistriţa, a fost o bună oportunitate pentru primarul Ovidiu Creţu să le prezinte reprezentanţilor Ambasadei Chinei proiectul Wonderland.

Primarul i-a explicat consilierului cultural Yan Jianwu de la Secţia Culturală a Ambasadei Republicii Populare Chineze, dar şi secretarilor Zhou Min de la Secţia culturală, respectiv He Shaojun de la Secţia economică şi comercială că Wonderland reprezintă un proiect ambiţios care necesită investiţii de 130 de milioane de euro din partea unor firme private din ţară sau din străinătate.

Ovidiu Creţu a declarat că întregul proiect este evaluat la 160 de milioane de euro, municipalitatea fiind dispusă să aloce cel mult 30 de milioane de euro, restul urmând să fie bani atraşi din investiţii private.

„Suntem de acord să facem parte dintr-un SRL în care să deţinem 18% sau să încheiem un parteneriat de tip public-privat. Suntem conştienţi că nu putem dezvolta singuri acest proiect şi că avem nevoie de parteneri”, a spus primarul.

Edilul a prezentat mai multe planşe cu o schiţă a viitoarei săli polivalente.

„Avem nevoie de o sală mare cu o acustică bună pentru spectacole. La Zilele Bistriţei, în plină ploaie, au fost 2000 de oameni la Mozart Rocks şi 5000 de oameni la Smiley. Aşadar, este un proiect aşteptat de oameni”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, asigurându-i pe oficialii chinezi că există „consumatori” suficienţi care să justifice investiţia.

În ce priveşte pârtia de schi, primarul a declarat că, pentru amenajarea ei sunt necesari 8 milioane de euro, dar aceasta va fi una modernă cu instalaţie de zăpadă artificială şi nocturnă.

„Wonderland va oferi oportunităţi de petrecere a timpului liber atât vara, cât şi iarna. Am fi onoraţi să avem parteneri oameni de afaceri din China”, a spus Ovidiu Creţu. Primarul le-a oferit oficialilor chinezi CD-uri cu proiectul şi mape de prezentare a acestuia.

La forumul economic au mai participat şi reprezentanţi ai unor firme importante din Bistriţa-Năsăud, cum ar fi Comlorella sau Miss Grup, dar şi ai unor primării din judeţ.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS