Actualitate

Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă: pe pietonal a apărut şi bradul de Crăciun

Angajaţii Direcţiei Servicii Publice au montat pe pietonalul Liviu Rebreanu bradul înalt de peste 15 metri care va fi împodobit cu instalaţii luminoase ce vor fi aprinse, odată cu întregul iluminat festiv stradal, în ajun de Moş Nicolae, prin apăsarea butonului, conform tradiţiei, spre bucuria celor mici.

La fel ca şi anul trecut, bradul este amplasat în zona teatrului de vară, între cele două şiruri de căsuţe din lemn aduse pentru Târgul de Crăciun. Până în 2013, bradul trona cu ocazia sărbătorilor de iarnă în mijlocul pietonalului Liviu Rebreanu.

Muncitorii de la Direcţia Servicii Publice au început să verifice vechile instalaţii stradale şi să monteze altele noi în anumite zone, în acest an numărul ghirlandelor fiind suplimentat.

Aprinderea iluminatului festiv se va face, conform tradiţiei, de pe pietonal, vineri 5 decembrie, la ora 17.00, când în prezenţa oficialităţilor va fi apăsat butonul care declanşează explozia de culoare.

Dacă anul trecut pentru Târgul de Crăciun au fost aduse zece căsuţe din lemn, acum numărul acestora a fost dublat. Târgul de Crăciun se va deschide tot în ajun de Moş Nicolae, dar dimineaţa, la ora 10.00. Comercianţii vor vinde mâncare, vin fiert, decoraţiuni de sărbători, îmbrăcăminte, jucării, confecţii, tricotaje, încălţăminte, dulciuri, artizanat şi obiecte hand-made. Primarul Ovidiu Creţu: ”Dacă lucrurile vor merge bine, şi la anul vom suplimenta pentru că Târgul de Crăciun bistriţean trebuie să se desfăşoare în condiţii similare cu cele ale marilor târguri din Europa. Ne pliem exact pe ceea ce se întâmplă în marile târguri europene, alocăm spaţii şi pentru servicii de alimentaţie publică. Am constatat că în Nürnberg, în Viena sau în alte oraşe atracţia principală nu sunt obiectele puse în vânzare, ci cârnăciorii, berea şi vinul fiert”.

1 brad craciun pietonal 27 noi 2 brad craciun pietonal 27 noi 3 brad craciun pietonal 27 noi 4 brad craciun pietonal 27 noi

1 comentariu

  • Splendida senzatie de inghesuiala. Acum si Pietonalul Liviu Rebreanu este strangulat de casutele din lemn amplasate in fata vitrinelor. Centrul orasului are mai degraba aspectul de bazar oriental si nu seamana nicidecum cu Viena sau Nürnberg. De aceea, poate era mai bine ca macar Targul de Craciun sa fi fost amenajat in Piata Mica, unde casutele din lemn ar putea ramane in permanenta pentru a gazdui si piata de produse traditionale din timpul anului. In felul acesta, centrul ar deveni mai aerisit iar Pietonalul ar putea fi amenajat pentru sarbatorile de iarna, gazduind inclusiv Oraselul Copiilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.