Actualitate Social

Cosa Nostra de Bistriţa. Familia comisarului şef Roberto Hasnăş a împrumutat cu bani un cămătar

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Bistriţa, Roberto Hasnăş, arestat într-un dosar de corupţie, apare, împreună cu soţia sa Veronica, angajat al CJ, drept creditor al unei firme intrată în insolvenţă. Ei ar fi dat companiei lui Ioan Blaga –cunoscut cămătar – în jur de 40.000 de euro, bani care nu apar în declaraţiile de avere.

Familia Hasnăş Roberto şi Veronica apare drept creditor al firmei SC Bau Reji, condusă de Ioan Blaga, cunoscut cămătar din Bistriţa care a înfiinţat compania în anul 2007 când a cumpărat terenul şi fabrica în care a funcţionat fabrica Valea Românească, condusă de Sabin Ilieşi. Trei ani mai târziu, lovită de criza economică, firma a ajuns în pragul falimentului, intrând în insolvenţă. De reorganizare s-a    ocupat şi se ocupă SC Ultralex SPRL, condusă de Teodor Vîrtic. Societatea a întocmit şi pentru SC Bau Reji un plan de reorganizare judiciară valabil pentru perioada 2012-2015 şi asumat de Ioan Blaga în care apar cu nume, prenume şi sume creditorii companiei.

Iată tabloul acestora şi sumele cu care au creditat firma intrată în insolvenţă cu suma totală de 10 milioane de lei noi: SC Gomar Lux SA Crainimăt (8.777 lei), SC Lorencic Bauservice SRL Satu Mare (17.498 lei), SC Glasro Holdings LTD Nicosia (33.391 lei), BC Intesa Sanpaolo Romania SA Arad (2.227.143 lei), Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa (3.075 lei bugetară), SC Valea Românească Prod Impex SRL Bistriţa (3.808.929 lei garantată din care 2.426.407 lei restantă şi 1.382.522 lei nescadentă), SC Dynamic Tools SRL Bistriţa (18.677 lei), Municipiul Bistriţa (9.044 lei bugetară), SC Nordstern SRL Bistriţa (3.043 lei), SC Magnetic B-N Com SRL Bistriţa (30.431 lei), Talpoş Marius Narcis ( 4.775 lei), SC Humanik Import Export SRL Bistriţa (22.082 lei), SC Vall Auto SRL Bistriţa (5.245 lei), SC Auto Gamma SRL Bistriţa (3.049 lei), SC Motoractive IFN SA Bucureşti (15.771 lei), E.ON Gaz România Regiunea Nord Sucursala Cluj (953,85 lei), Piraeus Bank România SA Bucureşti (1.994.740 lei din care 111.277 lei restantă şi 1.883.462 lei nescadentă), UniCredit Leasing Corporation IFN SA (102.198 de lei), Benţa Radu şi Benţa Maria (147.058 de lei), Pagu International Service SRL (63.855 lei), SC Tehton SA Bistriţa (368.398 lei), Blaga Ioan (614.419 lei), SC Grup Ralimar SRL Bistriţa ( 433.024 de lei) şi Hasnăş Roberto şi Hasnăş Veronica (153. 272 de lei).

Aşadar, în mulţimea de firme apar şi trei persoane fizice, familia Benţa şi familia Hasnăş, respectiv Marius Narcis Talpoş.

Potrivit unor surse Timp Online, familia Hasnăş şi-a recuperate deja banii daţi cu împrumut lui Ioan Blaga, deşi termenul scadent, conform tabelului, este anul viitor.

Mai multe persoane care au dat avans pentru apartamente pe care Ioan Blaga promitea că le va construi în Subcetate, dar nu a mai făcut-o, ne-au spus că nu şi-au putut recupera niciun leu nici până în ziua de azi şi nici nu au văzut vreun progres la construcţia începută.

Cetatea Verde 5 cetatea Verde 4 cetatea Verde 3 Cetatea Verde 2

“Ne întrebăm de unde a avut banii o familie de bugetari să dea cu împrumut 40.000 de euro unui cămătar şi, mai ales, de ce şi-au recuperat banii, iar noi am rămas cu buza umflată? E de-a dreptul suspect. Noi am auzit că Roberto Hasnăş proteja cămătarii din Bistriţa. Acum e mai mult decât clar că lucra cot la cot cu ei. De aici banii negri”, ne-a declarat o sursă Timp Online.

În declaraţiile de avere ale soţilor Hasnăş nu apare, din 2008 şi până în prezent, nicăieri suma de 40.000 de euro ca fiind dată cu împrumut vreunei persoane fizice sau firme. În 2008, de exemplu, Veonica Hasnăş scria în declaraţia de avere că a luat un împrumut de 15.000 de euro de la Unicredit, banii urmând să fie rambursaţi până în 2017. Tot atunci, menţiona că nu are niciun leu pus deoparte. În 2009, ca prin minune, creditul luat de la Unicredit Ţiriac dispare, dar apare altul nou, de 50.000 de lei, luat de la BRD cu scadenţă în 2014. În dreptul economiilor, angajata CJ a tras din nou linie, semn că nu avea nimic pus deoparte. Un an mai târziu, creditul de la BRD e trecut din nou în declaraţie, fără nicio altă schimbare referitoare la tranzacţii financiare. În 2012, familia Hasnăş mai ia încă un credit de la BRD, tot de 50.000 de lei, scadent în 2022, dar face şi primele economii. Veronica Hasnăş notează că în acelaşi an a deschis un depozit de 12.000 de euro la Banca Transilvania. Anul 2013, suma economisită în bancă ajunge la 12.300 de euro, iar creditele sunt tot acolo, ambele luate de la BRD, valoarea lor totală fiind de 82.000 de lei. Tot aşa arată şi declaraţia de avere din 2014 cu menţiunea că suma economisită la Banca Transilvania e mai mare cu 300 de euro faţă de anul precedent. Nicăieri nu apar cei circa 40.000 de euro daţi cu împrumut firmei SC Bau Reji, aşa cum se poate lesne verifica.

Se pare că Roberto Hasnăş nu era deloc străin de cămătărie. Potrivit Gazetei de Bistriţa, Ioana Dorhoi din Bistriţa susţine că a luat bani cu camătă de la Roberto Hasnăş şi că a fost la un pas de a-şi pierde casa. Femeia a avut un magazin în Bistriţa unde vindea mobilier importat din Germania. Pentru că erau situaţii când avea nevoie urgentă de bani, ea s-a împrumutat de la comisarul şef Roberto Hasnăş în condiţii de camătă. La data scadentă, Hasnăş se prezenta personal la magazinul Ioanei Dorhoi pentru a încasa dobânda de 1.000 de dolari lunar. “Sunt şi martori pentru asta. Ca să pot să-mi plătesc datoriile am fost plecată în America”, a declarat Dorhoi pentru sursa citată.

Roberto Hasnăş şi soţia sa Veronica au o vilă în cartierul Unirea, o casă de vacanţă la Piatra Fântânele şi două maşini, aşa cum Timp Online a scris aici, deşi ambii sunt bugetari.

12 comentarii

  • Marius Talpos e un nume de expert topo. Nu exista posibilitatea sa fi facut acesta ceva expertize topo si de aceea sa apara? Suma nu este mare aprox. 4700 lei, iar varianta cu expertiza este cea mai plauzibila.
    Daca este cum spun eu, saracu e si cu bani neincasati si tarat gratis in scandaluri.

    • Marian, are logica ce zici tu…cu siguranta e dl topograf, doar e vorba de investitii imobiliare! Doar n-oi fi eu! :))) Sincer eu nu l-as compatimi, cu atat mai mult cu cat, cred ca nu a dat bani efectiv, ci o fi semnat ceva expertize pe care le-a facturat!

    • Va multumesc pentru aprecieri domnule Ilis!
      Pentru a nu-mi asocia numele (intr-un mod nedorit) cu cei cativa nominalizati in articol consider ca este necesara o clarificare: suma de 4775 lei reprezinta contravaloarea unei facturi neachitate de SC Baureji pentru lucrari de trasare si topografie inginereasca la un proiect imobiliar (trasarea axelor la cele opt nivele ale unui bloc de locuinte), dateaza din anul 2007 sau 2008, am fost inscris in tabloul creditorilor ca urmare a neachitarii facturii de catre beneficiarul lucrarilor. Si inca ceva: factura a fost emisa de persoana fizica inregistrata cu cod fiscal. Faptul ca in lista creditorilor unii dintre ei sunt inscrisi cu caractere bold nu caut sa-l inteleg, este prea abscons!

  • Amu’ Andreicuţule, lasă-i faţa în pace, căci cu ea trebuie să facă sărbăutorile de final de an, undeva într-o celulă, tu îţi dai sama? Fi vehement, leagă-te de nazdrăvăniile ce le-o făcut cu multele complicităţi ale tot felul de ciumpalaci, dar fizic omul arată fără vină, îi frumos de numa-numa.

  • Militienii din BN au fost mereu pe felie cu interlopii,fac aia la blaturi si musamalizari de zile mari,totul se reduce la influenta si bani,iar pe langa asta e plin de tarani ajunsi si ei oameni ai legii,dupa care plini de sine,infumurati imi apar in fata si-mi dau lectii de bun simt,etica si amenzi..!? hai mai date-n plm militiene!!
    Iar problema cu interlopii e tot de natura grava,adica au impanzit toate locurile si afacerile din Bn,au legaturi cu politicieni locali,isi rezolva licitatii,sunt scutiti de amenzi,nu le blocheaza roata de la masina in cazul in care s-a parcat neregulamentar(cu aceasta ocazie ii f*t in gura si pe aia de la blocari)..am observat k multi tineri tind sa aiba legaturi cu interlopii si angajatii firmelor de paza,k asa vor ajunge si ei cineva in randul societatii,dar defapt sunteti niste cocalari de prost gust etic si infatisari ce vin ermetic! nu va merge cu oricine interlopilor,deja suntem multi care s-au trezit demult..

  • Dl radu benta la inprumutat pe dl blaga cu suma de 30000 e si normal cu dobinda si in citiva ani ia luat o casa de 120000e casa cu etaj si a inceput si cu amenintari si dl blaga a fost nevoit sai faca acte si pe un apartament nu ia ajun casa a vrut si un apartament asta nu ati publicat ….

  • Dl.Radu Benta a cumparat casa de la doamna doctor Bartalis Marilena care avea ipoteca asupra imobilului respectiv in valoare de 70000 euro .Casa fiind in acte pe numitul Blaga Lucian. Totodata cu numitul Blaga Ioan am facut acte prin notariat fara amenintari si fara nici un fel de dobanda cum spuneti pe doua apartamente in zona subcetate ,unul cedandu_l numitului Blaga lucian fratele dl.Blaga Ioan iar pentru casa platindu-i D.Bartalis ipoteca. pentru cel de-al doilea apartament am facut demersuri in instanta,pe cai legale pt.a fii inscris la masa credala . Pt.doamna care se semneaza Lucy …………pt.curiozitatea ta´¨ lucrez impreuna cu sotia de peste 16 ani in strainatate cu acte in regula.pot face dovada banilor castigati prin munca . Dar voi ?

  • La vremea respectiva ,2010 casa era in stadiul: la exterior nefinalizata,la interior aproape nimic si fara utilitati .De unde lucy suma fabuloasa de 120000 euro ? Ce-ar fi ,sa lasam justitia sa-si faca datoria .
    Casa mai sus mentionata am cumparato de la d.bartalis marilena ,se poate verifica la notar.

    • Scrieti numai ce vreți voi ?nu e voie sa si exprime opinia si alte persoane? Adevarul va iesi la suprafața ,Dumnezeu va face dreptate

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.