Casa Cărţii „Nicolae Steinhardt” a găzduit, marţi seara, festivitatea de premiere a voluntarilor care s-au implicat în ultimele două acţiuni de amploare ale Lions Club Bistriţa, Ziua de luptă împotriva diabetului şi Târgul de Purici.
Preşedintele Lions Club, Olimpiu Cocian, le-a mulţumit tinerilor pentru implicare. „Toţi colegii mei au apreciat efortul pe care l-aţi depus şi ajutorul pe care ni l-aţi dat. Astăzi vrem să vă mulţumim ceva mai solemn, să vă înmânăm câte un certificat de voluntar. Vă informăm că vrem să facem Târgul de Purici în fiecare an, am şi rezervat denumirea la OSIM şi contăm pe sprijinul şi implicarea voastră şi de acum înainte „, a spus Cocian.
Prof. univ. Cornelia Macarie, vicepreşedinte al clubului, le-a mulţumit studenţilor săi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj,. Extensia Bistriţa, care s-au implicat trup şi suflet în acţiunile de voluntariat ale Lions Club Bistriţa.
„Nu pot să spun decât un mulţumesc mare şi mă ţin de promisiune şi vă spun că nu o să primiţi un punct în plus la examen. Cei care s-au gândit la asta nu au fost încurajaţi să participe la acţiuni de voluntariat. Veţi avea beneficii mai mari din munca de voluntariat decât, mă rog, nota 11 la examenele le daţi cu mine. Din fericire, legea s-a modificat într-un mod favorabil pentru astfel de activităţi şi orele de voluntariat sunt considerate experienţă în muncă. Primul obstacol în angajare e faptul că angajatorii vă impută lipsa de experienţă, iar voluntariatul, pe lângă multe alte beneficii, ne-a adus şi bucuria de a lucra în echipă, mobilizându-ne. Nu puteam reuşi fără voi. Este limpede. A fost un volum de muncă foarte mare. Fiind prima acţiune a Târgului de Purici, este clar că nu am estimat care va fi volumul de muncă şi subliniez că nu ne-am fi descurcat fără voi. Vă invităm pe lista noastră permanentă de voluntari şi să constituim împreună Clubul Leo, cu leii mai mici care să funcţioneze pe lângă clubul mare”, a spus Cornelia Macarie.
Dr. Doina Petri, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud: „Sunt în sală două grupuri de voluntari. Unii au dat startul acţiunii naţionale de luptă împotriva diabetului. Sunt cei care vor fi asistenţi medicali şi care s-au comportat extraordinar de bine. Eu trebuie să mulţumesc de două ori pentru că suntem singurul club care am făcut două acţiuni într-o zi. În ziua de 14 noiembrie, am avut trei puncte de recoltare şi testare a hiperglicemiei şi a fost un efort extraordinar pentru elevii aceia care au văzut câte 200 de pacienţi. O parte dintre ei au continuat activitatea venind şi al Târgul de Purici. Noi am respectat legea cu stricteţe şi am încheiat contracte cu voluntarii. Primiţi certificate de voluntariat, acte legate emise în baza Legii voluntariatului care vă folosesc oriunde şi în România, şi în străinătate. Să ştiţi că, la angajare, se cer mai nou capacitate şi abilitate de voluntariat. Ştiu că particip în comisii de examen unde vin asistenţi medicali şi li se cer astfel de acte. Să le păstraţi cu grijă fiindcă sunt sugură că o să aveţi nevoie de ele”.
După festivitatea de înmânare a certificatelor, tinerii au fost invitaţi la pizza şi suc.
Puține lucruri îți dau un sentiment de mândrie că aparți, sau mai bine zis că ești trăitor în Bistrița. Dar când afli de astfel de acțiuni, regreți că nu ai posibilitatea să-i cunoști pe toți oameni mininați ai acestui oraș. Felicitări tinerilor și organizatorilor, meritați cu prisosință respectul meu, și sper a cât mai mulți bistrițeni.