Politică

De ce ar putea fi acesta ultimul mandat al lui Creţu. Cine din PSD nu va putea fi preşedinte al CJ

ACTUALIZARE Acesta ar putea fi ultimul mandat al primarului Ovidiu Creţu şi nu din cauza procesului pe care edilul Bistriţei îl are cu Agenţia Naţională de Integritate. Mai marii PSD, partidul din care face parte, au decis că e momentul pentru o decizie radicală. ”Se fac tot felul de legături care sunt periculoase".

”Voi face o propunere ca, cel puţin la noi la PSD, să nu mai fie preşedinte CJ şi, în acelaşi timp, preşedinte de filială judeţeană. Să despărţim funcţia de administrativă, de funcţia politică”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

A doua propunere a lui Dragnea este legată de banii aflaţi al dispoziţia preşedintelui CJ. ”Trebuie să stabilim prin lege ca preşedintele CJ să nu mai fie ordonator principal de credite. Trebuie să mai fie un administrator public. Ideea este ca preşedintele de CJ să nu mai acumuleze atât de multe atribuţii, să nu mai acumuleze atât de multă putere, reală sau imaginară. Mai mult de 70% dintre cei care sunt în deconcentrate sunt din vechea guvernare şi toţi colegii noştri strigau că aceşti şefi de deconcentrate făceau campanie cu maşinile instituţiei. Dacă un preşedinte de CJ nu mai este ordonator principal de credite, nu mai are atât de multă putere, atunci nu mai există tentaţii. Nu ştiu de unde vin tentaţiile, nu judec eu dosare, dar vedem în fiecare zi aceste lucruri. Trebuie să facem o analiză foarte serioasă pentru a vedea ce s-a întâmplat în judeţe şi trebuie să facem această analiză cât mai rapid, cel târziu în februarie”, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea susţine că trebuie adoptat un proiect de lege prin care primarii să aibă dreptul la cel mult două mandate.

”De asemenea, este un subiect care trebuie să dezbătut puţin: numărul de mandate la primari. Trebuie să ne gândim cu toţii. Dacă din 2016 începem să gândim două mandate maxim la primari, ar fi un lucru bun.  Toată lumea e îngrozită, nimeni nu mai vrea să semneze, ori nu putem să stăm aşa. Există posibilitatea ca în oraşele, nu neapărat în cele mari, să se facă tot felul de legături, care sunt periculoase. Nu ştiu cum, dar viaţa ne arată că aşa se întâmplă”, a mai precizat Dragnea.

ACTUALIZARE

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, conform unei iniţiative legislative aprobate tacit de Camera Deputaţilor. Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcţia de primar, consilier local, consilier judeţean, preşedinte consiliu judeţean decât cel mult pentru două mandate şi a fost adoptat tacit deoarece termenul de dezbatere şi vot final din 15 octombrie a fost depăşit.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat după şedinţa coaliţiei de guvernare, că va susţine în discuţiile privind Codul electoral, introducerea unei limite de două mandate consecutive, la nivel local şi parlamentar, pe modelul preşedintelui României.

Ponta a spus că că priorităţile coaliţiei pe 2015 se referă la revizuirea Constituţiei, în acest sens fiind importantă reluarea activităţii comisiilor de cod electoral, în baza proiectului prezentat de USL. ”Vom susţine în aceste discuţii o limită de mandate pentru toţi cei care ocupă funcţii publice, la nivel central şi local. Aşa cum preşedintele României poate ocupa doar de două ori funcţia de preşedinte, putem să gândim în viitor ca şi la nivel local şi parlamentar, această limită de două mandate consecutive să fie regula”, a afirmat el.

El a mai precizat că va susţine proiectul depus iniţial de USL, pe marginea Codului Electoral, care doar din motive procedurale a fost respins de Curtea Constituţională şi care se referă la alegerea Camerei Deputaţilor, cu cel mult 300 de parlamentari şi a Senatului, cu un număr egal de aleşi, pentru fiecare judeţ.

Preşedintele PSD a vorbit şi despre ”un sistem de vot mixt, mai bine cunoscut ca sistemul de vot german, în care jumătate din parlamentari să fie aleşi în colegii şi jumătate pe lista naţională. ”Ne dorim ca în cursul anului 2015 să finalizăm sistemul de vot pentru românii din afara ţării, fie că e vorba de votul electronic sau vot prin corespondenţă, o nouă lege de finanţare a partidelor politice, şi un nou sistem de alegeri pentru alegerile locale”.

Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a susţinut că funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean acumulează prea multă putere politică şi administrativă, el arătând că propune separarea funcţiei politice de cea administrativă în ceea ce priveşte preşedinţii de CJ: ”Există percepţia că este acumulată prea multă putere într-o funcţie, respectiv funcţia de preşedinte de CJ – şi politică şi administrativă. Şi în opinia mea, pe care o susţin şi care are din ce în ce mai mulţi susţinători, trebuie separate aceste două funcţii”, a spus Dragnea.

El a arătat că propune, totodată, transferarea atribuţiilor executive şi a celor generate de calitatea de ordonator de credite de la preşedinţii de CJ la administratorii publici. ”Practic, propun ca preşedinţii de CJ să aibă ca principală atribuţie aceea de a coordona şedinţele de CJ, de a le conduce şi de a aproba în Consilii politicile de dezvoltare ale judeţului, iar ele să fie puse în practică, în execuţie, de către administratorul public, care să ocupe această funcţie prin concurs. Nici nu e nevoie să modificăm legislaţia, pentru că există în legislaţie calitatea de administrator public”, a spus Dragnea.

3 comentarii

  • Uitati-va la Dragnea ce privire are. El ii spune primarului… fi atent ce semnezi , stai pe curu tau. Pe la RTV si A3 tot Dragnea spunea ca din cauza DNA-ului este blocaj in administratie. Ca nimeni nu mai semneaza nimic. Pai voi v-ati facot-o politruci nemernici, uitati-va la harta tarii cum arata de capusata. O cincime din Parlamentari sunt penali si cu siguranta toate jud. sunt la fel. Cons. JUd sunt o structura politico- administrativa retrograda ramasa din comunism, si intre timp s-a curvit in ce priveste metodele de lucru si alocarea banilor pe criterii politice, precum si acordarea licitatiilor la firmele de casa care cotizeaza partide si campanii electorale. Are si dreptate Dragnea, acuma cand frisoanele l-au cuprins. Dar numai cand toti consilierii vor candida ca independenti, fara sa mai primeasca ordine in consilii cum sa voteze pe banii publici, doar asa vom putea vorbi de ceva Administratie.

  • ce ranjete comunistoide… cred ca Dragnea, dupa ce a vazut cum arata Bistrita dupa aproape doua mandate Cretu, a ajus si el la concluzia ca AJUNGE…

  • ar fi ideal pentru tara noastra, daca s-ar aproba acesta initiativa legislativa , s-ar curata clasa politica de hoti, si poate omul de rand ar simti o schimbare, eu as avea o propunere pentru primari si presedinti de CJ, ca la doi ani sa se faca alegeri pentru confirmare in functie, poate asa se vor gandi mai mult la alegatori nu la ei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.