În Bucureşti şi 25 de judeţe din ţară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin, va fi cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei. Cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei este valabil în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
Începând de duminică seara (28 decembrie), ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.
În Transilvania, între 29 decembrie şi 4 ianuarie vor fi predominant ninsori, pe arii extinse. Maximele diurne se vor situa, în medie, între -2 şi 2 grade, iar minimele nocturne între -8 şi -4 grade, valori ce vor caracteriza un regim termic normal pentru această perioadă a anului.
”În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, 28 decembrie, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate. În judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri”, mai informează ANM.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizarea.
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, le-a cerut prefecţilor şi poliţiştilor ca, prin intermediul intermediul primăriilor, să atenţioneze proprietarii pensiunilor din zonele montane, asupra condiţiilor meteo, pentru ca informaţiile să ajungă la turiştii care trebuie să se întoarcă acasă. El a solicitat ca Poliţia Română să fie prezentă în trafic şi să ajute la fluidizarea circulaţiei, iar, în cazul în care pe anumite segmente de drumuri nu se mai poate circula în siguranţă, acestea să fie închise „fără niciun fel de reţinere”, dar cu condiţia informării şoferilor.
Şoferii nu trebuie să pornească la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi trebuie să evite deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, recomandă Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în contextul atenţionării de viscol: ”În condiţiile schimbării situaţiei meteorologice, recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă. Pentru siguranţa deplasării, recomandăm şoferilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă, totuşi circulă pe drumuri cu probleme, să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie”. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante.
Adaugă comentariu