Actualitate

Îmbulzeala din jurul butoaielor cu apă sfinţită, tradiţională la Protopopiat de Bobotează (FOTO)

Sute de oameni au asistat la slujba de Bobotează oficiată de preoţi la Biserica Protopopiatului Ortodox Bistriţa. După ce a fost sfinţită Aghiazma Mare, după mai bine de o oră de aşteptare în frig, lumea s-a cam îmbulzit, în ciuda apelului la un comportament civilizat făcut de preoţi la rugămintea jandarmilor.

Înainte de sfinţirea Aghiazmei Mari, părintele protopop Alexandru Vidican le-a mulţumit, în cuvântul său de învăţătură,  oamenilor care i-au primit pe preoţi cu crucea între Anul Nou şi Bobotează, menţionând că există disponibilitate să fie vizitate şi acele case pe care slujitorii Domnului nu au apucat să le sfinţească fie fiindcă nu a mai fost timp suficient, fie pentru că oamenii nu erau acasă. Părintele protopop a relatat că în ultimele zile, preoţii au găsit în casele al căror prag l-au trecut multă suferinţă, durere, singurătate, „Golgote”, cum le-a numit, dar şi credinţă în Dumnezeu. El i-a îndemnat pe oameni să nu îşi piardă niciodată nădejdea că Cel de Sus îi va ajuta la necaz.

La rândul său, părintele Nicolae Feier care s-a rugat pentru un an bun, cu linişte, sănătate şi pace şi a îndemnat oamenii să creadă cu adevărat în puterea tămăduitoare a Aghiazmei Mari. Deşi părintele a îndemnat lumea să nu se înghesuie şi să se comporte civilizat, totuşi, îngheţaţi după circa o oră în frig, credincioşii s-au grăbit să ajungă acasă cu tot cu recipientele pline cu apă sfinţită, aşa că s-au cam îmbulzit.

55 de jandarmi au asigurat de Bobotează măsurile de ordine publică la lăcaşurile de cult din judeţ unde cetăţenii s-au adunat în număr mare. Conform tradiţiei, după oficierea Sfintei Liturghii a avut loc sfinţirea apei. Măsurile de ordine publică au fost asigurate de jandarmi la bisericile din Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sîngeorz-Băi, Şanţ, Rodna şi Piatra Fântânele.

Aghiasma Mare sau apa Sfinţită de la Bobotează are putere sfinţitoare şi tămăduitoare. Ea se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne tot aşa de proaspătă, de curată şi plăcută la gust că şi când ar fi atunci scoasă din izvor. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas anume, numit şi aghiasmatar, şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu această apa sfinţită se stropesc persoanele şi lucrurile care trebuie exorcizate, curăţite sau sfinţite. Se întrebuinţează, de pildă: la botezul copiilor, la rânduiala de curăţire a fântânii, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la ţarină (holdă), la Sfinţirea crucii şi a troiţei, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor bisericeşti ş.a. Aghiasma Mare se foloseşte de asemenea la şfinţirea bisericii şi a antimiselor, a sfântului Mir şi a altora.

Fiecare creştin sau fiecare casă trebuie să ia din Aghiazma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajun şi de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce se vine de la biserică. Se obişnuieşte că credincioşii să bea din Aghiasma mare timp de 8 zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie. După aceea, ea se poate luă numai după spovedanie.

Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea şi grădina, vitele, ogoarele şi livezile pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credinţă. Biserica spune apa are darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh şi a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri şi de primejdii.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Boboteaza 2 Boboteaza 3 Boboteaza 4 Boboteaza 5 Boboteaza 6 Boboteaza 7 Boboteaza 8 Boboteaza 1

29 comentarii

  • asa este . este o prosteala pe fata . nu stiu cine o sa-i mai opreasca . poate doar Dumnezeu. dar astia au pile si acolo. asa ca…………….nici o sansa.

    • in romania sunt foarte bine tratat, mai ales odata la patru ani si in ziua cand stau la coada la finante sa formez bugetul!

  • Cici, Andreicut Securistu nu suporta doar ceea ce e „putred” in societatea romaneasca.Am depasit de 25 de ani perioada comunista cu statul la cozi, cu imbulzeala, cu isterii .Ar fi cazul sa ne civilizam si noi.Nu ne mai indobitoceste comunismul, dar BOR inca o face.Ce credinta e asta cand dupa slujba tu te calci in picioare?Nu le este jena ierarhilor,preotilor de o astfel de manifestare?Si asta se intampla an de an.

  • Cici, Andreicut Securistu nu suporta ceea ce e „putred” in societatea romaneasca.Astfel de imagini nu ne fac cinste.Am iesit din comunism de 25 de ani si inca ne este dat sa vedem cozi, imbulzeala, isterii.Si asta tocmai la slujbele BOR(moaste,”apa sfintita” BOBOTEAZA etc).Ne-a indobitocit destul comunismul, nu e cazul s-o mai faca si BOR.Si asta se intampla an de an.

  • Eu dacă aş avea o forţă mare, aş aduna pe toţi dobitocii într-un mare ţarc şi i-aş pune la învăţat. Nu chestii academice, ci probleme elementare, în primul rând gramatica elementară şi tabla înmulţirii. De asemenea vor fi cursuri speciale pentru învăţarea salutului elementar, bună ziua, bună ziua, şi mai târziu, pentru bărbaţi, sărut mâna. Vor fi interzise total înjurăturile. Cine trece examenele, merge în spaţiul civil pentru integrare, cine nu, sau nu vrea să înveţe, va fi trecut imediat la munci specifice dobitoacelor. Acesta este un vis pe care l-am avut noaptea trecută.

  • Domnule Mircea, nu creştinismul este putred în România şi el nici nu îndoditoceşte, cum spui dumneata, creştinismul este lumina sufletului nostru, el propagă iubirea şi respectul între oameni, profilul său moral este superior tuturor altor religii, uitaţi-vă la viaţa pământească a lui Iisus Hristos şi comparaţi-o cu cine vreţi voi şi veţi vedea marea diferenţă. Dacă tot luaţi în derâdere „apa sfinţită”, îţi spun că eu am aghiasmă de 12 ani şi continui să beau din acea sticlă, apa s-a păstrat limpede şi curată. Domnule Frunză verde, în ţarc este foarte mult loc pentru cei care parcă s-au născut acolo!

  • Au şi apărut minusaricii! Măi băieţi, dimineţile trebuie să le începeţi cu dictarea, după acest curs urmează cel cu tabla înmulţirii şi pe urmă cel cu învăţarea salutului elementar. Lăsaţi deocamdată calculatorul şi concentraţi-vă pe studiat.Nu vă obligă nimeni cu chestii academice grele, de altfel nici nu se lipesc între corniţele voastre, noi vă oferim cursuri la nivel de clasa a treia, uşor abordabile chiar dacă sunteţi maturi.

    • gresesti cu tarcul!!!!! cred ca excelezi doar printre cuvinte „cand nimic nu ai a spune” ….tu depinzi mai mult de „anagramati intarcuiti” decat ei de tine!!!!!

  • Lucian Rares esti cu capul in nori?BOR mai are ceva in comun cu crestinismul?Doar interesele financiare primeaza in BOR.Pari atat de naiv si nevinovat.Doar astia ca tine mai pot fi manipulati de BOR.Si jignirile tale si aroganta la adresa celor care comenteaza sunt asemenea slujitorilor BOR.Cand tu nu respecti nici una din cele 10 porunci(ma refer la cei din cler), cum mai poti predica Scriptura si cine sa te mai creada?Cand DUMNEZEUL tau e BANUL si ai jurat cand te-a hirotonit ca nu o sa agonisesti castig urat?

  • Stimate domnule Mircea, când eu urez „La mulţi ani” şi mi se răspunde cu mârâieli, ceva la voi nu este în regulă. Dumneata faci o regretabilă eroare între Biserica lui Hristos, ca instituţie divino-umană, şi faptele mai puţin ortodoxe ale unor preoţi şi poate ierarhi. Eu nu pot fi manipulat pentru că eu sunt un om normal care gândeşte. Cei manipulaţi sunt oameni cu studii şi educaţie rudimentară, ceea ce nu este cazul la mine. Eu am 10 cărţi publicate, câteva premii pe care nu este cazul să le amintesc aici, peste 4000-patru mii-de articole publicate în presă şi reviste de specialitate, între timp am susţinut cu succes o lucrare de doctorat, am făcut ceva studii în SUA, aşa că nu mă lua pe mine cu manipulatul şi naivitatea.Pe mine mă îngrozeşte câtă răutate şi lipsă de educaţie văd aici. Nu aceasta este ţara mea. Sunt mulţi oameni cu bun simţ şi responsabilitate şi pe acest ziar, pe care-i salut, dumnealor le pasă ce se-ntâmplă în jurul nostru pentru că sunt oameni normali care gândesc înainte de a deschide gura.

  • Dacă i-am jignit, scuzele mele, n-am făcut-o intenţionat. Însă nu pot pricepe de ce când ţi se dă bună ziua, nu răspunzi la fel. Am spus doar „La mulţi ani” şi ei dau minusuri, nu este normal, dacă dau pe anumite subiecte este dreptul lor, dar aşa nu este în regulă. Să dai minusuri când vezi un nume, nu este normal. Vă doresc tuturor un an mai bun, în primul rând cu sănătate. Scăpaţi de mine pentru trei luni, plec undeva departe. Să fiţi sănătoşi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.