Actualitate

Bistriţean trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă. Cine va mai ajunge în faţa instanţelor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au soluţionat, în ultima lună din anul 2014, aproape trei sute de dosare şi au trimis în judecată 75 de inculpaţi. Printre acesştia este şi un bărbat acuzat că a Indus în eroare criminaliştii, minţind în legătură cu o tentativă de omor, dar şi mulţi alţii. .

Potrivit procurorilor, Macedon Rus este trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de mărturie mincinoasă după ce, în 26.11.2014, fiind audiat în calitate de martor într-o cauza penală având că obiect infracţiunea de tentativă la omor, a făcut afirmaţii mincinoase, cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei despre care a fost întrebat, “urmărind prin această inducerea în eroare a organelor de anchetă cu privire la starea de fapt a cauzei”.

În faţa instanţelor de judecată va ajunge în curând şi Lucian Petru Varga, acuzat de dare de mită. În data de 02.10.2014, acesta i-a solicitat unui poliţist constrângerea unei persoane în vederea remiterii sumei de 3000 euro, oferindu-i acestuia suma de 500 euro.

Vor răspunde în faţa legii şi Paul Cosmin Constantin, respectiv Virgil Alin Mureşan pentru comiterea unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătura privată, evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţa a creditului societăţii. În perioada mai-septembrie 2008, cei doi, folosindu-se de acte necorespunzătoare adevărului, au înregistrat cheltuieli fictive, cauzând prin sustragerea de la plată impozitului pe profit şi deducerea nelegală de TVA, un prejudiciu de 143.255 lei, în dauna Fiscului. Totodată, în aceeaşi perioadă, primul inculpat a folosit în interes personal fondurile societăţii pe care o administra, cauzând o pagubă în sumă de 362.492 lei.

Andreea Mariana Nedelca şi Lucreţia Rodica Lăcătuş sunt trimise la rândul lor în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune. În septembrie 2007, folosindu-se de acte false, cele două au obţinut în mod fraudulos credite bancare cauzând unor unităţi bancare prejudicii de 76.595,28 lei şi de 38.706,01 lei.

Alina Sorina Monda, Olimpia Varga, Virgil Claudiu Coman, Carmen Lucreţia Cucolaş (arestată la domiciliu) şi Cornelia Baciu (arestată la domiciliu) sunt trimşi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, spălare de bani şi folosire cu rea-credinţa a creditului societăţii.

Aceştia au acţionat în perioada 2009-2010 pentru sustragere a unei societăţi comerciale de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, respectiv a însuşirii în interes personal de sume de bani, inclusiv obţinute din deducerea nelegală de TVA. De asemenea, ei au întocmit acte false ori s-au folosit de astfel de acte, fiind cauzate prejudicii de 346.899,40 lei în dauna bugetului de stat şi de 580.800 lei în dauna societăţii comerciale pe care o administrau.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.