Actualitate Economie

Municipalitatea propune creşterea cu 11%, de la 1 martie, a preţului biletelor de autobuz

Municipalitatea a elaborat un proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat de SC Transmixt prin curse regulate, în Bistriţa şi localităţile componente, care va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa din luna februarie. Noile tarife vor intra în vigoare la 1 martie.

Până în 23 ianuarie, orice persoană interesată va putea formula pe adresa Primăriei Bistriţa propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ.

Operatorul de transport SC Transmixt SA Bistriţa a solicitat încă din martie 2014 majorarea tarifelor, motivând creşterea costurilor de exploatare, ca urmare a creşterii preţului carburantului şi a unor măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de transport pe anumite rute.

Municipalitatea nu este de acord cu tarifele propuse de Transmixt: ”Tarifele rezultate din fişa de fundamentare, care presupun o creştere de circa 34% faţă de cele în vigoare la această dată, apreciem că se situează peste nivelul de suportabilitate al beneficiarilor de transport şi prin urmare propunem majorarea tarifelor până la un nivel care să asigure executarea unui transport public local la un nivel suportabil pentru beneficiarii direcţi ai transportului. Creşterea cu 34% ar conduce, pe lângă efectul asupra bugetului local, la costuri suplimentare pentru ceilalţi utilizatori ai transportului public, care nu beneficiază de facilităţi acordate de către Consiliul Local şi implicit la descurajarea deplasării cu mijloace de transport public”.

În consecinţă, primarul Ovidiu Creţu propune aprobarea creşterii tarifelor în vigoare cu aproximativ 11%, ”un nivel suportabil pentru beneficiarii direcţi ai transportului, având în vedere că tarifele nu au mai fost modificate din anul 2010”: ”Prin aplicarea tarifelor propuse, se estimează o creştere a cheltuielilor bugetare generate de plata facilităţilor acordate anumitor categorii de persoane care beneficiază de transport gratuit de 285.180,90 lei /an, mai exact de la 2.734.862,70 lei, conform execuţiei bugetare în anul 2014, la 3.020.043,80 lei în anul 2015”.

Dacă proiectul va fi aprobat în Consiliul Local, noile tarife vor intra în vigoare la 1 martie.

Tarifele propuse de municipalitate pentru fiecare rută în parte:

– în Bistriţa: 2 lei/călătorie

Tariful actual: 1,80 lei. Transmixt a propus majorarea la 2,41 lei

– Bistriţa – Viişoara: 2 lei/călătorie

Tariful actual: 2 lei. Transmixt a propus majorarea la 2,41 lei

– Bistriţa – Unirea: 2 lei/călătorie

Tariful actual: 1,80 lei. Transmixt a propus majorarea la 2,41 lei

– Bistriţa – Sigmir: 2,20 lei/călătorie

Tariful actual: 2 lei. Transmixt a propus majorarea la 2,60 lei

– Bistriţa – Ghinda: 2,70 lei/călătorie

Tariful actual: 2,50 lei. Transmixt a propus majorarea la 3,11 lei

– Bistriţa – Sărata: 2,80 lei/călătorie

Tariful actual: 2,60 lei. Transmixt a propus majorarea la 3,21 lei

– Bistriţa – Slătiniţa: 3,30 lei/călătorie

Tariful actual: 3 lei. Transmixt a propus majorarea la 3,61 lei

– Viişoara – Unirea: 2,70 lei/călătorie

Tariful actual: 2,50 lei. Transmixt a propus majorarea la 3,11 lei.

9 comentarii

  • Cretule……pai tu ai spus ca nu cresti taxele si impozitele, iar acum cresti tarifele ?? pai nu e tot aia ?? mare mincinosi mai sinteti. in alta ordine de idei , ce crestere a pretului ptr. carburanti este. ca de doua luni scade petrolul in draci. de la 90 in octombrie la 57 azi . pai asta e crestere ??? cum dr@cu va mai rabda pamintul ??

  • Tiriluc.(raul)…tu poti umbla pe jos. ca-i mai sanatos sa iti oxigenezi creierul de papagal. Ai zis ca esti un prost daca mai comentezi. La culcare ca ti-o fost bugat pe astazi.

    • ….raul a spus foarte bine … nefundamentat 100% cresterea biletelor (ca pare el mai prost e una dar cand are dreptate ar trebui sa fim corecti cu noi!!!)

    • de ce trebuie sa admitem sa cresca astia pretul in „concubinaj” cu primaria astfel incat sa le ACOPERIM PIERDERILE SI LIPSA DE MANAGEMENT ??????

  • Dupa mine pot dubla pretul cu conditia se foloseasca si viteza a doua si macar 10km/h se merga mai repede unde este voie. Ca ei merg cu 30 unde este voie 50 si in oras cu 20.
    In plus asi vrea o cursa Viisoara spre Liviu care pleaca in Viisoara astfel se ajunga copii la scoal inainte de ora sapte. Adica se plece la 6.35.

  • Sunt pensionar si beneficiez de transport gratuit si pentru asta multumesc . Intreb pe dl. primar si conducerea Transmixt :
    1) Daca nu fac nici un transport cu abonamentul imi da cineva suma de bani pe care am economisit-o ?
    2) Transmixt incaseaza acesti bani de la toti pensionari care nu circula si atunci de ce mareste tarifele?
    3) A facut cineva o expertiza citi bani au fost incasati de la Primarie si citi bani au fost incasati de la calatori?

    • Nu cunosc în detaliu situația concretă dar îmi permit să emit câteva păreri:
      1) Fiind o facilitate nu mi s-ar părea normal să primiți banii dacă nu vă folosiți de călătorii. Gratuitățile, reducerile etc. pentru elevi, studenți, pensionari sau orice alte categorii nu ar trebui să fie convertibile, așa e peste tot.
      2) Depinde cum e implementat sistemul. Dacă în fiecare lună trebuie să vă reînnoiți abonamentul pentru a folosi gratuitatea atunci bănuiesc că Primăria decontează pentru lunile în care faceți asta. Cel mai logic ar fi să se implementeze un sistem de verificare a biletelor/abonamentelor pe bază de cartelă electronică reîncărcabilă. Aceasta ar facilita menținerea unei evidențe clare, detaliate a călătoriilor. În fiecare lună s-ar putea vedea câți dintre pensionari și elevi au folosit transportul în comun, cât de mult etc. și deconturile ar putea fi ajustate lunar.
      3) E o întrebare interesantă, merită verificat dacă e posibil. Oricum, transportul în comun trebuie dezvoltat, îmbunătățit și încurajat. E inadmisibil că într-un oraș cu suprafața și populația Bistriței traficul auto să fie atât de greoi. Din păcate asta ține atât de mentalitate (mulți nu ar merge nici 100m pe jos) cât și de lipsa alternativelor. Chiar dacă ar fi subvenționat puternic, cel puțin la început, beneficiile unui sistem de transport în comun complet, care să permită tuturor să ajungă la școală, muncă etc. tot ar depăși substanțial efortul financiar.

  • Pe ce bază doreşte municipalitatea să crească preţul biletelor de autobuz, în condiţiile în care preţul barilului de petrol a scăzut la mai mult de jumătate din valoarea înregistrată la începutul anului 2014? De ce trebuie să plătească bistriţenii pentru managementul dezastruos al operatorului de transport SC Transmixt SA?

  • Am spus din start că nu știu exact cum e implementat în momentul de față pentru că nu am nevoie să circul cu autobuzul (am distanțe de maxim 1km de străbătut în oraș, de obicei chiar mai mici); e o surpriză plăcută să aflu că există deja sistem electronic. Acum rămâne doar să se extindă și să se optimizeze rețeaua.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.