Cultură

”Medalion Eminescu” de Ziua Culturii: Jeanine Stavarache, Daniela Vlădescu, Distinto (FOTO)

La 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale a fost marcată la Bistriţa prin spectacolul extraordinar de muzică şi poezie ”Medalion Mihai Eminescu”, susţinut de soprana Daniela Vlădescu, grupul Distinto, actriţa Jeanine Stavarache, Viorel Rus, Florin Vlad şi Alexe Savu.

”Este o zi deosebită pentru cei care simt pentru cultura românească, ne bucurăm că în cultură există această zi şi nu putea fi alta mai frumoasă decât 15 ianuarie. Nu ştim dacă în viitor vom mai avea un Eminescu. În fiecare an la 15 ianuarie ne-am obişnuit să îl aducem pe Eminescu în prim plan, pentru că ”sufletul nepereche” este cel care ne aduce mai aproape unii de alţii. Ne spunem cu această ocazie ”La mulţi ani!”, după un an cultural 2014 în care publicul a fost alături de noi, iar artiştii pe scenă, un an în care am încercat să aducem frumosul în casele bistriţenilor. Este o zi de sărbătoare. Spectacolul de Ziua Culturii Naţionale este un început al activităţii culturale din 2015. Am adus artişti deosebiţi, Jeanine Stavarache de la Teatrul Odeon, Daniela Vlădescu, un grup îndrăgit de bistriţeni, Distinto. Să ni-l amintim pe Eminescu, să ne preţuim cultura, un lucru poate mai necesar ca niciodată”, a spus în deschidere directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma.

Spectacolul extraordinar ”Medalion Mihai Eminescu”, organizat de Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”, a fost susţinut de soprana Daniela Vlădescu, grupul pop-opera Distinto (tenorii Octavian Dobrotă, Marius Olteanu, basul Mihăiţă Radu), actriţa Jeanine Stavarache de la Teatrul Odeon din Bucureşti, interpretul Viorel Rus, violonistul Florin Vlad şi Alexe Savu, instrumentist din cadrul Orchestrei profesioniste a Centrului Cultural Municipal.

Actriţa Jeanine Stavarache a spus că a venit pentru prima dată la Bistriţa şi ca să vadă ”cum arată acest oraş care de la Bucureşti pare foarte departe”.

În pauză, spectatorii care au umplut Teatrul de vară au fost invitaţi la un pahar de şampanie.

Începând cu 2011, ziua naşterii ”poetului naţional şi universal” Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale. În 15 ianuarie 2015 se împlinesc 165 de ani de la naşterea ”Luceafărului poeziei româneşti”.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!

1 dorel cosma ziua culturii 2015 2 florin vlad ziua culturii 2015 3 jeanine stavarache ziua culturii 2015 4 v rus ziua culturii 2015 5 daniela vladescu zua culturii 2015 6 sampanie zc 7 distinto ziua culturii 2015 8 distinto ziua culturii 2015

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.