Actualitate

Din semestrul doi, ora de religie nu mai e obligatorie. Până când se completează cererile

Conform adresei transmise de Ministerul Educaţiei inspectoratelor şcolare, pentru a respecta decizia Curţii Constituţionale unităţile de învăţământ vor informa părinţii elevilor că pentru participarea la ora de religie trebuie depusă până în 6 martie o cerere-tip care va cuprinde solicitarea părintelui.

Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare să asigure realizarea de către toate unităţile de învăţământ, până la 6 martie, a următoarelor acţiuni: informarea elevilor şi părinţilor cu privire lşa prevederile legale referitoare la ora de religie, informarea acestora că în situaţia în care doresc să participe la orele de religie, conform confesiunii proprii, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o solicitare scrisă (cerere-tip). Pentru a avea o situaţie exactă privind participarea elevilor la orele de religie, pe confesiuni, şcolile trebuie să introducă în sistemul informatic integrat pentru unităţile de învăţământ preuniversitar toate datele necesare.

cerere religie”Cererile se vor depune până pe 6 martie, ca să clarificăm această situaţie. Există un formular pe care l-am transmis şi care spune foarte simplu: «Doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie şi anume la cultul, cel pe care îl alege părintele elevului». E foarte simplu. După 7 martie, vom avea o situaţie clară”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Biserica Ortodoxă Română a precizat că ora de religie promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste. Potrivit BOR, prin această motivare, Curtea Constituţională recunoaşte importanţa orei de religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta.

3 comentarii

  • Va recomand un articol din” ZIAR DE CLUJ”, intitulat „Evaziune fiscala in numele Domnului.Cum profita preotii clujeni de pe urma mortilor”.

  • vad ca sunteti profesionist ,iar datorita acestui fapt cred ca ati merita o leafa mai buna…..eventual respectos va propun luna viitoare faceti un protest la adresa institutiei pe a carei state functionati in vederea unui salar mai bun…..cred ca un nivel de trai mai ridicat o sa va fie de mare folos pentru a obtine totodata un echilibru moral…va astept luna viitoare cu alte propuneri poate mai constructive……….va multumesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.