Actualitate

Ce programe de formare profesională derulează AJOFM. Cel de ”contabil”, la final

Un nou examen de absolvire a avut loc la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud, pentru programul de formare profesională de “contabil”.

Cursul de specializare “contabil” s-a desfășurat prin Centrul de Formare Profesională Bistriţa în perioada 21.03.2016 – 15.06.2016. Clasa a fost formată din 23 de persoane care au beneficiat de gratuitate în formare profesională fiind persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi). Cei 23 de cursanţi care au finalizat 354 ore de pregătire au participat la examenul final pentru obţinerea certificatului de absolvire de contabil.

Printre cele mai importante competenţe dobândite în urma absolvirii acestui program de specializare se numără: întocmirea şi completarea documentelor primare, contarea operaţiunilor patrimoniale, efectuarea de calcule specifice, completarea registerelor contabile, întocmirea balanţei de verificare, întocmirea bilanţului contabil, etc.

Până la sfârşitul anului 2016, prin CFP Bistriţa se urmăreşte organizarea următoarelor programe de formare profesională: – agent de securitate; – instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze; – lucrător în structuri pentru construcţii; – lucrător în comerţ; – comunicare în limba engleză; – patiser; stilist protezist pentru unghii tehnice; ospătar; – manichiură pedichiură; – presator mase plastice; – coafor.

Persoanele interesate să urmeze aceste programe de formare profesională organizate de agenţie sunt invitate să se înscrie la sediul Centrului de Formare Profesională din Bistriţa, strada Gării, nr. 2-4, etaj ll, telefon 0263 – 236296.

1 ajofm examen contabil 2 ajofm examen contabil

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.