Actualitate Sănătate

Buta: CAS, datoare cu 8 milioane lei, ar trebui să finanţeze spitalul proporţional cu modernizările

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a declarat că spitalul ar trebui finanţat de CAS în mod proporţional cu modernizările, care generează specialişti şi un număr mai mare de pacienţi, şi că aceasta are datorii neachitate către SJU de 8 milioane lei.

”Ceea ce nu este încă rezolvat este o corespondenţă între finanţarea spitalului din partea Casei de Asigurări cu afluxul de pacienţi, pentru că modernizările, specialiştii, atrag un număr mare de pacienţi. Noi ne confruntăm cu un număr de bolnavi pe care trebuie să-i îngrijim mai mare decât contractul pe care îl avem cu Casa de Asigurări şi aici se produce la un moment dat un blocaj. Toate modernizările atrag şi cheltuieli. Unele, precum staţia de oxigen, sperăm să scadă monopolul pe care îl au firmele de oxigen în România, dar întreţinerea la maternitate cu aer medicinal, în sălile de operaţie costă, pentru că energia costă. O să îl rog pe domnul preşedinte Radu Moldovan să reluăm discuţiile cu casele de asigurări pentru a finanţa un spital proporţional cu modernizarea. Casa este datoare la ora actuală cu 80 de miliarde (n.r. – lei vechi), o sumă enormă adunată în ultimii trei ani. Pacienţii vin, eu nu pot să-i trimit nu ştiu unde, îi internăm. Cu banii pe un pacient noi tratăm doi sau trei pacienţi. Aici e toată problema”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

Directorul spitalului a afirmat că ”principala problemă este plata facturilor restante la medicamente şi materiale sanitare”: ”S-a întâmplat în perioada aceasta o trecere de la o lege în care se negociase o plată către firmele de medicamente în termen de 180 de zile. Înţelegerea cu firmele de medicamente s-a întrerupt şi intră în vigoare o lege a finanţelor în care plăţile trebuie să se facă la 60 de zile. Automat, trecerea de la 180 la 60 de zile atrage datorii, dintr-un pix. Cu firmele nu te joci, îţi dau ultimatum, te dau în judecată să plăteşti penalităţi”.

Buta a declarat că în sistemul medical românesc există o importantă componentă socială. ”Mulţi dintre pacienţi au tare sociale şi nu-i poţi scoate în drum. Ai un caz acut la un tânăr, paturile sunt ocupate de oameni în vârstă, îşi aruncă buletinele, nu au domiciliu, nu ştii unde să-i trimiţi. Noi ne-am dezvoltat un serviciu propriu de asistenţă socială ca să grăbim aceste rezolvări, pentru că ne afectează foarte mult bugetul. Sunt problemele românilor şi trebuie gândite şi aceste lucruri”, a spus Mircea Gelu Buta.

El a menţionat că în ultimii doi ani s-au angajat peste 20 de medici la spital. ”Tipul de discuţie ”Daţi-i afară pe bătrâni să vină tinerii” nu merge în medicină, pentru că e nevoie şi de experienţa celor în vârstă, pe lângă entuziasmul celor tineri. Niciun medic tânăr nu lucrează la patul bolnavului fără un maestru, un îndrumător. Faptul că s-au făcut reabilitări a atras şi personal. Am început să dezvoltăm în Ortopedie implantologia de şold cu specialişti care şi-au lăsat clinicile din Bucureşti şi s-au mutat aici. După profesorul de la Ortopedie s-au mai angajat doi ortopezi, care şi-au lăsat clinicile din Cluj şi Târgu Mureş. La ORL, la Oftalmologie, deci toate specialităţile sunt primenite. Avem suficient personal, numărul de medici şi asistente este suficient, nu sunt probleme”.

Managerul SJU a precizat că implicarea CJ în modernizarea spitalului este de necontestat şi că fără ajutorul CJ, al Ministerului Sănătăţii şi al premierului nu s-ar fi putut depăşi blocajele în care se afla: ”Spre exemplu, noi am dat în folosinţă maternitatea anul trecut, lucrările la alte maternităţi din ţară au rămas blocate. Deci a fost într-adevăr un lucru extraordinar. Mereu se tratează cu dispreţ ce se face, unii zic că Buta cu Moldovan schimbă termopanele. Să depăşim un pic etapa asta, vedeţi ce lucrări serioase sunt. Unii se joacă cu cuvintele până ajung la spital”.

6 comentarii

  • Plicurile din spitale vor fi impozitate dar “medicii vor fi fericiti pentru asta”. -de ce mai platim cass, daca tot trebuie sa dam plicuri la medici?

    • aveti dreptate ca pentru orice interventie in spital trebuie sa le bagi plicul in buzunar.iar daca vrei s-ti faci analize in policlinica trebuie sa platesti TARA LU PAPURA VODA

  • Gigi esti un super erou al orasului. Ai rezistat sub toate regimurile . Da mai departe cu poeziile. Poate o stii ai cu DNA , DNA, ce-ai facut cu spaga mea ?

  • Asta cu datoriile la CAS imi suna cam asa: eu ma inteleg cu tamplarul sa-mi faca un dulap de sa-mi incapa 6 farfurii, la pretul de 100 de lei, ca atat mi-a dat mama, eu neavand niciun venit. (traiesc doar din ce-mi da mama – a se citi bugetul de stat). Buuun, batem palma si peste o saptamana vine tamplarul cu un dulap in care, zice el, incap 18 farfurii, are inchizatoare cu cifru si geam securizat, dotari, nene…pentru care imi cere 8oo de lei. Hm! Ce sa fac, sa-i platesc sau sa-i spun ce sa faca cu dulapul? Mai bine, s-o intrebe pe mama!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.