Cineva mi-a zis vorba asta: “Există în viaţa fiecărui om două momente cheie: ziua în care te-ai născut şi ziua în care îţi dai seama pentru ce”. Mi-a rămas în minte. Eu, când am început să alerg, am aflat pentru ce m-am născut de fapt. Atunci când alerg devin brusc, fericit. Când alerg pe munte, fericirea constă în unde şi cum pui următorul pas. E aşa de simplu. Uneori, când alerg singur prin pădure, mă simt urmărit. Mă urmăresc felurite gânduri, propriul trecut, frica de boală, moarte chiar, dar alerg mai departe şi ele rămân în urmă. Uneori mă gândesc la cei care nu au privilegiul de a simţi bucuria sau neliniştea alergării (Facebook Tibi Uşeriu).
L-am întâlnit pe “neliniştitul”întru alergare Tibi Uşeriu cu câteva zile înainte să testeze cu propriul corp ceea ce a citit cândva, într-o carte, că a făcut un personaj real sau fictiv, nici măcar nu mai are importanţă. Înainte de un maraton în care alerga alături de alţii, omul din poveste îşi crea propriul maraton în care alerga singur. Cele două deveneau o singură experienţă pentru el extrem de specială. Tibi nu-şi mai aminteşte nici unde a citit, nici când. Tot ce ştie este că trebuie să treacă şi el prin aşa ceva, iar lucrul acesta se va întâmpla aievea, în acest sfârşit de săptămână, când şi-a propus să parcurgă în circa 30 de ore nu mai puţin de 215 kilometri.
Când ai început să alergi?
Cred că prin 2012, dintr-o joacă. Aveam doi câini ciobăneşti de Bucovina. Acum câţiva ani am început să alerg cu ei. După un kilometru, doi îmi venea să mă pun jos. Rolurile s-au schimbat între timp. Câinii au mai îmbătrânit, iar eu am învăţat să alerg departe. Şi am început să mă antrenez. Zilnic făceam un kilometru-doi-trei ca să ajung după o jumătate de an să alerg în jur la 20 de kilometri zilnic. Apoi am început să studiez fenomenul pe internet, să-mi fac o dietă, să particip la curse montane. Îmi place foarte mult să alerg pe munţi. Asfaltul nu e pe gustul meu. Şi aşa am început să alerg din plăcere, iar acum, pentru mine e un stil de viaţă. Cu asta trăiesc şi asta fac.
Ce înseamnă minim 20 de kilometri într-o zi, o anumită disciplină de viaţă?
Bineînţeles că e vorba de disciplină, de sute de ore de alergare. Anul trecut, am avut înregistraţi pe GPS circa 3000 şi ceva de kilometri alergaţi într-un an întreg. Mie nu-mi prea place să alerg dimineaţa, ci seara, dar, în ultima vreme, întrucât mă pregătesc pentru experienţa de la sfârşitul săptămânii, alerg câte 50-55 de km pe zi şi am început să împart antrenamentele în două. De dimineaţă alerg împreună cu fratele meu (Alin Uşeriu –n.r.) pe care am reuşit să-l determine să alerge, şi seara unul mai lung de 35 de km. De obicei, iarna foloseam drumurile forestiere. Plecam spre Sîngeorz, Lunca Ilvei, Leşu, zona noastră o cutreieram toată.
Cât cât îţi ia să parcurgi distanţa de 35 de km?
Dacă alerg pe drum drept, în jur la patru ore, depinde în ce formă mă simt. Dacă o iau pe dealuri, am o medie de 10 km la oră. Pentru distanţă cu denivelări şi alergare e destul de ok.
Hai să vorbim despre alergatul pe 215 kilometri. Înţeleg că e pentru o cauză umanitară. De unde ţi-a venit ideea aceasta?
La Tăşuleasa Social, am învăţat că trebuie să faci ceva nu doar pentru tine şi plăcerea ta, ci trebuie să faci ceva şi pentru alţii. Eu nu am vrut iniţial să fac public faptul că am de gând să alerg pe o distanţă de peste 200 de km, să ajung şi la maratonul internaţional de la Cluj, dar am povestit cuiva lucrul acesta şi m-a îndemnat să trec dincolo de nebunia mea şi să fac un lucru bun. M-a rugat să strâng nişte bani pentru o fundaţie umanitară care le plăteşte unor copii dializa. Joi, mă întâlnesc la Cluj cu copiii şi părinţii lor, oamenii pentru care fac lucrul acesta. Mi-am zis că, dacă tot fac efortul să alerg şi pot să adun nişte bani pentru copiii aceia, o fac cu mare plăcere. Practic, din distanţa pe care eu vreau să o parcurg, fiecare poate cumpăra kilometri. Din cei 215 km, poţi cumpăra câţi kilometri vrei. Costă un leu kilometrul. Oamenii cumpără kilometri pe care eu cred că îi pot alerga. E un gest simbolic şi o donaţie pentru cauza umanitară. Faptul că viaţa acestor copii depinde de dializă mă determină să am ambiţia să duc această cursă până la capăt cu succes. Cauza mea e limpede – alerg în primul rând pentru tinerii cu insuficienţă renală, dar alerg şi pentru a-i încuraja pe toţi participanţii la Maratonul Internaţional AROBS din Cluj.
De ce 215 kilometri?
E o cifră simbolică aleasă de noi fiindcă suntem în anul 2015. De fapt, sunt 219 kilometri. M-am hotărât să nu parcurg oraşul Gherla şi să o iau pe centură, aşa că mai scurtez puţin şi fac în final 215 kilometri.
Cum îţi imaginezi ziua în care vei alerga?
De fapt o zi şi o noapte. Plec sâmbătă dimineaţa la ora 10.00 de la Tăşuleasa. Iniţial am vrut să plec la 12, dar, din cauza prognozei meteo, plec mai devreme fiindcă e posibil să fie vreme rea, să trebuiască să mă schimb de haine. Duminică dimineaţa la ora 9.00, trebuie să fiu în Cluj fiindcă se dă startul Maratonului internaţional. Estimez că voi parcurge cei 42 de kilometri de la maraton în cinci ore după 172 de kilometri parcurşi până acolo. Va fi un efort total de 29-30 de ore.
Te simţi pregătit?
Da (râde). M-am pregătit mult pentru asta. Cel puţin psihic sunt foarte pregătit, ceea ce contează foarte mult la o cursă de genul acesta. Egal cât pregăteşti tu corpul fizic să reziste la un efort de genul acesta, psihicul îţi joacă feste şi începe o luptă cu tine. E “eu”-ul care vrea să termine ce a început şi “eu”-ul care nu mai poate şi atunci se dă o luptă cu tine însuţi. Pe de-o parte o voce din tine îţi spune să te opreşti, că eşti nebun fiindcă eşti deshidratat, îţi cad unghiile – ceea ce se întâmplă foarte des – vederea îşi scade foarte tare şi atunci se dă o luptă cu tine însuţi. Pentru mine contează foarte mult să mă înving pe mine şi să mă autodepăşesc, să văd unde îmi sunt limitele. Am alergat distanţe peste 100 de kilometri, dar niciodată o distanţă aşa de mare, de peste 200 de km. Am alergat în Alpi, la Maratonul Montblanc, dar acolo a fost o diferenţă de nivel foarte mare, s-a ajuns la 8000 de metri diferenţă de nivel cumulată pozitivă. Am ajuns şi la 2900 de metri altitudine unde am avut probleme foarte mari din cauza lipsei de oxigen şi a lipsei de antrenament la o altitudine atât de mare. Deci nu sunt chiar la prima încercare de genul acesta.
Am citit ce ai scris tu despre alergare şi vreau să te întreb în ce fel te eliberează şi cum reuşeşte să te transforme?
Da, când plec la alergat las în urmă tot, gândurile, problemele, stresul pe care îl acumulez şi nu mă mai gândesc la nimic. Mă gândesc doar la paşii mei, la respiraţia mea şi mă simt foarte eliberat. Mama mi-a pus în traistă mai multe daruri, însă nu şi pe cel al alergării. Pe ăsta a trebuit să mi-l fac cadou singur. Mi-a pus în schimb darul ambiţiei. Alerg distanţe lungi nu pentru că aş avea vreun talent de alergător, ci fiindcă ambiţia de a nu renunţa mă împinge mereu din urmă. Îmi place să nu renunţ. E o lecţie pe care am pus-o mereu în practică aici la Tăşuleasa, unde de peste 10 ani, suntem implicaţi în proiecte sociale.
Ţinta ta e să termini cursa sau ţi-ai propus să câştigi şi maratonul?
Nu mi-am propus să câştig maratonul, dar, cu siguranţă, nu voi fi ultimul care termină cursa.
Are vreo legătură alergarea de acum cu Via Maria Theresia şi cu ediţia a doua de care te ocupi? Din câte am aflat VMT a fost ideea ta.
Sincer să fiu, ideea i-a venit lui Alin inspirat de faptul că eu deja participam la competiţii. Eu am organizat doar competiţia respectivă. Anul acesta, avem deja peste 220 de înscrişi din şapte ţări ceea ce pe mine mă motivează foarte tare. Prin alergarea pe care o fac acum, în acest sfârşit de săptămână, vreau să promovăm foarte mult şi alergarea. La noi în judeţ nu prea se face lucrul acesta şi e păcat. Sunt atât de multe locuri frumoase în care poţi alerga, este aer curat şi prin kilometri pe care vreau să-i parcurg, vreau să promovez şi mişcarea, şi alergatul în masă. Eu nu aş recomanda nimănui să alerge distanţele pe care le alerg eu pentru numai atunci când alergi ştii ce simţi, dar sportul şi alergarea le recomand tuturor şi vreau să promovez lucrul acesta. Ce sunt foarte sigur este că nu m-am născut cu darul unui sportiv, nu m-am născut atlet. A trebuit să construiesc zi de zi, prin sute de ore de antrenament, prin disciplină, aşa am construit ce fac azi.
Ce pot face cei care vor să te încurajeze?
Cred că nimic. Mă tot întreabă oamenii ce să-mi aducă. Eu nu pot consuma nimic. Am o apă pe care o beau, făcută de mine, apă cu lămâie, dar nu pot consuma altceva în afară de ce e obişnuit corpul meu. Nu pot lua energizante, nu iau nimic fiindcă nu am corpul obişnuit cu aşa ceva. Eu fac totul natural. Nu iau nimic să mă ajute să termin cursa şi, din acest motiv, nu mă poate ajuta nimeni cu nimic. Dacă vor fi oameni pe drumul naţional sau prin zonele prin care trec cred că e mai mult decât îmi doresc.
Care e mesajul tău?
Vă propun ca în 19 aprilie 2015 să ne gândim împreună la tinerii care, în loc să alerge, fac şedinţe de dializă. Aş vrea să facem ceva pentru ei, nu doar să ne gândim. Eu, de exemplu, mi-am propus să alerg un maraton. Dar visez de ceva vreme să alerg şi distanţa care mă desparte de el, însumând 173 de kilometri. Voi pleca de la Tăşuleasa Social, în Pasul Tihuţa. Dacă voi rezista fizic, cu tot cu maraton, voi totaliza 215 kilometri, majoritatea dintre ei pe o şosea naţională circulată. Vă invit să susţineţi cauza tinerilor cu insuficienţă renală cronică donând Fundaţiei Comunitare Cluj 1 leu pe kilometru, sau cu orice sumă fixă. Astfel, vom alerga împreună. Sprijinul vostru îmi poate da energia de care voi avea mare nevoie.
Interviu realizat de Cristiana Sabău
Iata un om extraordinar! Calitati morale si fizice de exceptie ! Succes!