”Am venit să luăm pulsul la firul ierbii, vrem să le mulţumim celor care au activat în campanie şi au adus un rezultat extraordinar la prezidenţialele de anul trecut. Rezultatul a fost unul care a ajutat candidatul liberal să câştige alegerile prezidenţiale. Mesajul nostru este unul foarte clar şi ferm pentru viitor: avem nevoie de oameni care să câştige alegerile locale, avem nevoie de candidaţi care să răspundă exigenţelor şi angajamentelor pe care PNL şi le-a asumat. Acolo unde există voinţă politică se poate construi. Eu sper să găsim resurse umane suficiente şi necesare pentru a construi această filială şi victoria în această filială cu resurse umane proprii”, a spus Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă la Bistriţa.
Copreşedintele PNL a menţionat că au fost momente dureroase în organizaţia judeţeană PNL: ”Sinceră să fiu, nu ştiu să mai fie vreun caz de judeţ în care să nu mai exist niciun primar din vechiul PNL, dar important e urmnătorul lucru: miza noastră nu e să construim pe oameni care au plecat, ci pe filiala care a rămas. Au fost momente dureroase în PNL şi din nefericire această filială judeţeană a trecut prin cele mai dureroase momente atunci când au plecat cei din fosta conducere şi au ales să plece, în opinia mea, ruşinos, rupând dintr-un partid o bucată destul de mare, cu tot cu aleşi locali. Nu spun că toţi au făcut-o cu rea credinţă, nu spun că toţi au avut doar obiective materiale atunci când au plecat, dar cred că este o opţiune pe care fiecare şi-o asumă şi o decontează la un moment dat. Bucuria mea, ca şi copreşedinte PNL, este să văd că am reuşit să ne punem pe picioare, că au fost nişte rezultate bune, în ciuda aşteptărilor, la europarlamentare, că au fost nişte rezultate bune la alegerile prezidenţiale, iar eu am garanţia că dacă în această filială va fi linişte şi oamenii vor munci ca până acum, vom câştiga judeţul. E o perspectivă mai mult decât onorabilă pentru o filială. Avem convingerea şi eu şi domnul Blaga că potenţialul PNL în Bistriţa este foarte-foarte mare”.
Alina Gorghiu a menţionat că ”în general cine pleacă este bine plecat”. ”Opţiunea noastră este una principială, în general cine pleacă este bine plecat. A existat acea OUG 55 făcută de Ponta în tandemul toxic cu Dragnea tocmai pentru a-l face pe Ponta preşedintele României. Lucrurile s-au aranjat altfel şi am reuşit să demonstrăm că acea OUG, care înseamnă traseismul în administraţia locală, este neconstituţională. Majoritatea parlamentară şi PSD nu vor să pună în aplicare acea decizie. Există proiectul legii de respingere a OUG în Parlament, se află în Senat, undeva în sertar foarte ascunsă, pentru că propunerea noastră e aceea de a se reglementa efectele, astfel încât cei care au plecat din partid să-şi piardă mandatul. Este un efect simplu, civilizat, pentru că traseismul politic este un flagel şi viciază voinţa electoratului la urne. CCR nu de dragul nostru a dat acea decizie, ci pentru că legea este în sensul în care aţi mers la urne şi aţi votat pentru primarul X reprezentant al PNL, PSD sau orice alt partid, acel primar şi peste doi ani trebuie să fie la acel partid, altfel înseamnă că s-a înfrânt voinţa electoratului la urne. Nu s-a întâmplat nimic cu acea OUG. Sunt doi copreşedinţi la nivel judeţean, în privinţa unor cereri de revenire în partid decizia la nivel naţional v-am spus-o, la nivel judeţean o să vedeţi ce se întâmplă, nu pot să vorbesc în numele lor”, a comentat deputatul PNL.
D-na Gorghiu, inainte de alegerile din 2012, dumneata ai promis fostilor detinuti politici ca vei sustine in parlament Legea 221/2009. Ai primit voturi pentru asta, oamenii sperand ca o sa va respectati promisiunea. Dupa alegeri, n-ati mai raspuns intrebarilor puse de fostii detinuti si de urmasii acestora. Ati uitat asa de repede ce ati promis sau sa credem ca si d-voastra dezamagiti alegatorii promitand iluzii??
Azi-maine o sa plece si Dobra cu toata gasta de tineri liberali si o sa ramana Dolha si cu Babutan sa lipeasca afise in campanie. Cred ca mai penibil decat sa schimbi taberele politice dupa conjuncturi trecatoare (vezi alianta PNL – PDL) este sa nu sti cand sa renunti, adica atunci cand nu mai ai nicio sansa sa castigi macar vreun consilier local.
Mai penibila decat defuncta USL nu a fost nicio alianţă post decembrista. In ceea ce priveşte afisele, le-a mai lipit de cateva ori Dolha cu tinerii si v-au bătut de v-au mers fulgii.
ticule…si PER are nevoie de un lipitor de afise. Te putem angaja.
O venit ,, SALTELUTA,, la Bistrita? Woooaau ce realizare , ce mai eveniment.
Multumim dar mai bine ramaneai acasa
Decat navetisti la DNA, ca ai vostri, mai bine asa.
Lăsați PSD-ilor gargara la adresa PNL! Grija la prostiile ce le-ați făcut, că se zvonește că DNA-ul vine să vă ia la rost cu privire la ce bani ați promis și dat primarilor și consilierilor ce v-o urmat în marea operațiune de migrare de anul trecut. Păziți-vă burdihanurile că vă așteaptă brutăria cea fără de pită!
Salteluțo cu oameni ca oltean în pnl la Bistrița o să cîştigi ce ai cîştigat de la celălalt Oltean la Bucuresti.
Zi trista pentru Putura. Masinatia sefului caruia ii poarta geanta, unicul Dorin (Pistol cu apa) Popescu de a-l atarna pe inegalabilul Nelutu (Tuica) Turc s-a dus. Putura, cauta un alt stapan ca asta s-a ramolit.
Asa este oameni buni uite cine vor la guvernare cei care au nenorocit Romania si mai au tupeul sa spuna ca Romania e a lor domnilor mafioti Romania e a romanilor care mincesc si produc plus valoare sa aveti voi ce nenoroci batuvar Dumnezeu
Daca Bratianu ar stii ca o femeie e presedintele PNL ar face tumbe in sicriu de suparare! Bre madam…esti doar o simpla purtatoare de mapa a ciudatului Johannis!
Poi oltean și-a găsit partid mai are puțin de lucru dar in rest ii ok pas cu pas , parca asa era si transforma pnl in pdl , iar de scrumiera Dolha ce sa mai zicem
Desi tanara, femeia asta minte fara jene! Mai bine si-ar vedea de problemele ei: incompatibilitati, tata director la Hidroelectrica si firma ei de avocatura in contract cu Hidroelectrica, si are aceeasi probleme ca Sova , dar fara nerusinare indrazneste sa apara pe sticla. Amanti: Bogdan , sfostul sef al Camerei Deputatilor, ala cu binica comunista, pe care l-a si divortat, Voicu -alt parlamentar ,,,,,,,
Ba, pesedistii n-au avut de lucru in weekend-ul asta si in loc sa incinga o bauta s-au apucat de comentat aici. E si asta o metoda de a te lasa de baut. Lasati-o pe Alinuta si vedeti-va voi de Penele voastre ofilite ori de isterica de Firea.Hai ca aveti voi destule pe acolo.
DA ,DA DL. IOAN POPA ARE DREPTATE.TOTI AM SUSTINUT-O SI APLAUDAT-O PENTRU CURAJUL EI DE A SE LUPTA PENTRU DREPTURILE FOSTILOR DETINUTI POLITICI, DUPA CARE NU NE-A MAI RASPUNS DELOC ORICE AM INTREBAT-O.MACAR ACUM DACA AR FACE CEVA PENTRU CINSTIREA ADEVARATILOR EROI.PLX 244/2011 ZACE LA CAMERA DEPUTATILOR SI NIMANUI NU-I PASA.ASTEPTAM D-NA ALINA GORGHIU SA VA FACETI SIMTITA PREZENTA .!!??