Actualitate

Două dintre cazurile sociale prezentate pe platforma impartebucurie.ro au primit sprijin

”Platforma prin care se fac fapte bune, impartebucurie.ro, funcţionează! Au fost sprijinite primele cazuri prin intermediul site-ului. Mulţumim celor care au ales să se implice şi să le redea acestor oameni speranţa şi dorinţa de a lupta în continuare”, spune Bogdan Ivan, iniţiatorul proiectului.

”Platforma prin care se fac fapte bune, impartebucurie.ro, funcţionează! Primele cazuri sprijinite prin intermediul site-ului. În 8 aprilie 2015 a fost lansată platforma online impartebucurie.ro. Până în momentul de faţă, două dintre cazurile prezentate pe respectiva pagină web au primit sprijin. Mulţumim celor care au ales să se implice şi să le redea acestor oameni speranţa şi dorinţa de a lupta în continuare. ”Cu toate că au trecut sărbătorile pascale, momente în care ne îndreptăm atenţia şi spre cei cu nevoi, vrem să încurajăm oamenii să continue să împartă bucurie, dar şi să ne trimită poveştile unor persoane aflate în situaţii dificile, pentru a le face cunoscute”, a precizat Bogdan Ivan,  fondatorul acestui proiect”, se arată într-un comunicat.

Primul caz care a primit ajutor este cel numit ”Bătaia nu-i ruptă din rai! Oferă speranţă!”. Cele trei fetiţe a căror mamă suferă de o formă de paralizie au primit îmbrăcăminte, pentru a sărbători Paştele cu hăinuţe noi, ”aşa cum văd la alţi copii”. Ajutorul a venit din partea unor tineri pasionaţi de dans din Bistriţa. ”Noi ştim cazul acesta de mai mult timp şi am hotărât să fim alături de doamna Angela şi cele trei fetiţe, constant, atât financiar cât şi ca prezenţă. Însă, prin faptul că noi am achiziţionat hăinuţe şi prin oferirea unui minim sprijin financiar nu înseamnă că s-a rezolvat problema lor. Doresc să fac un apel către toţi cei care au posibilitatea să le ajute, deoarece sunt o familie deosebită, iar fetiţele sunt adorabile, cuminţi, respectuoase şi foarte talentate la desen. Bucuria de pe chipul lor te îmbogăţeşte şi cred că acesta este cel mai de preţ lucru, bogăţia sufletească”, au spus Oana şi Mirela, cele care au împărţit bucurie în acest caz. Detalii aici

Al doilea caz, care a primit un sprijin constând în alimente, în preajma sărbătorilor pascale este cel numit pe site ”De la oameni la oameni… Împarte bucurie acestei familii”. Persoana care a făcut acest gest a dorit să rămână anonimă. Detalii aici

Asociaţia ”Un zâmbet cu Mira” din Cluj s-a alăturat proiectului. ”Organizaţia non-guvernamentală în cauză a deschis un centru de recuperare destinat celor care necesită tratament ca urmare a unor afecţiuni ortopedice sau neurologice. Persoanele în cauză, în special copiii pot beneficia de serviciile asociaţiei gratuit. Ca metodă de recuperare se foloseşte atât kinetoterapia clasică, cât şi un program medical de recuperare denumit MIRA. În perioada următoare vom demara şi o colaborare cu o agenţie de turism din judeţul Cluj, care va dona banii obţinuţi în urma organizării unei tombolă către cazurile prezentate pe site-ul impartebucurie.ro”, se mai arată în comunicat.

Platforma www.impartebucurie.ro este un concept realizat de o echipă de voluntari din Bistriţa, coordonată de Bogdan Ivan, care culege cazuri sociale şi le aduce în atenţia opiniei publice pentru ca poveştile respective să sensibilizeze cât mai multe persoane care îi pot ajuta pe cei aflaţi în dificultate. Fiecare caz social prezentat este însoţit de date de contact. ”Astfel, puteţi să vă implicaţi direct sau puteţi să apelaţi la voluntarii din acest proiect. Aceştia se vor deplasa pentru dumneavoastră, fără alte costuri, către cazul pe care doriţi să-l susţineţi şi vor reveni cu mesaje, poze sau un clip video de la cei pe care i-aţi ajutat”, anunţă iniţiatorii proiectului, a căror deviză este ”Nu vom putea hrăni toţi săracii din lume şi nici nu vom putea ajuta toţi oamenii care au probleme, dar dacă vom putea aduce măcar un strop de bucurie într-o viaţă plină de durere, cred că ne-am îndeplinit scopul”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.