Actualitate

Peste 25.000 de turişti au urcat în turn de la deschidere. Câţi străini au vizitat Bistriţa

Conform datelor Primăriei Bistriţa, liftul care urcă în turnul Bisericii Evanghelice a fost intens utilizat de la darea sa în folosinţă în 2012, încasările obţinute anul trecut din biletele de acces depăşind 95.000 de lei. Numărul vizitatorilor oraşului, majoritatea din străinătate, este şi el în creştere, potrivit statisticilor.

”Obiectivul turistic principal al municipiului Bistriţa, Turnul Bisericii Evanghelice, a fost vizitat în anul 2014 de 13.303 turişti plătitori de bilete de acces, care au adus bugetului local un aport de 95.510 lei. Numărul vizitatorilor de la deschiderea obiectivului şi până la finele anului 2014 a urcat astfel la 25.698 de turişti. La aceştia se adaugă, estimăm, aproximativ 7.000 de vizitatori (apoximativ 5.000 în 2013 şi 2.000 în 2014) care au vizitat obiectivul turistic gratuit, cu ocazia diferitelor manifestări (450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice – 2013, Zilele Municipiului – 2013, Iubim Bistriţa, Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice – 2014, etc.)”, se arată într-un raport al Primăriei Bistriţa.

Dacă în anul 2010 (iulie – decembrie) 750 de turişti au vizitat Centrul de Informare Turistică Bistriţa, în 2011 – 2.533 de turişti, 4.264 în 2012 şi 7.497 de turişti în anul 2013, anul trecut au beneficiat de serviciile specifice ale CIT 8.912 turişti.

Dintre aceştia, 4.189 au fost români (47,01%), iar 4.723 (52,99%) străini. Din cei 4.723 de cetăţeni străini care au vizitat centrul, 4.383 (92,80%) sunt cetăţeni provenind din ţări membre ale UE, restul de 340 (7,20 %) fiind din Republica Moldova, Japonia, SUA, Mexic, Brazilia, Australia, China, Chile, Norvegia, Rusia, Noua Zeelanda şi Ucraina. Vizitatorilor li s-au înmânat pliante, broşuri informative şi harta turistică a municipiului Bistriţa şi au fost îndrumaţi către obiectivele turistice, monumentele istorice şi de arhitectură, biserici şi edificii culturale.

Accesul în turnul Bisericii Evanghelice se face contra cost: 10 lei de adult, 5 lei pentru copii peste 7 ani, elevi, studenţi şi pensionari. Au acces gratuit: veteranii de război; persoanele persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prevăzute la art. 1 al Decretului – Lege nr. 118 /1990, republicat cu modificările şi completările ulterioare; persoanele cu handicap; copiii cu vârsta până la 7 ani.

Liftul din turnul Bisericii Evanghelice, care a costat aproximativ 70.000 de euro, a fost montat la sfârşitul anului 2011. Biserica Evanghelică este singurul lăcaş de cult din ţară şi ”de la Viena până la Moscova” dotat cu lift. Ascensorul are 480 kg, urcă la o înălţime de 38,40 de metri faţă de pardoseala navei bisericii, cu o viteză de un metru/secundă, şi are o capacitate de transport de maximum 6 persoane.

Eugen Gheorghe

5 comentarii

  • Liftul din Turn a fost marea ambitie a primarului Creţu şi totodată surpriza pregătită turiştilor ce ne vizitează. Doar că din pacate, liftul a fost singura „investitie” a primarului cu care se lauda ca aduce venituri, ceea ce este extrem de putin. Pe de alta parte primarul se lauda si cu faptul ca Biserica Evanghelică este singurul lăcaş de cult din ţară şi ”de la Viena până la Moscova” dotat cu lift. Poate de aceea, turnul bisericii evanghelice a fost vopsit in rosu ca sa semene cu Piata Rosie din Moscova, cu toate ca in istoria existentei sale acest turn nu a avut niciodata culoare rosie.
    Ascensorul funcţionează NUMAI la anumite temperaturi, motiv pentru care toamna-târziu şi iarna, accesul în turn este interzis.

  • Nefericitul eveniment din anul 2008, referitor la incendiul izbucnit la Biserica Evanghelica a reprezentat pentru Cretu un mare noroc, de a fi ales ca primar al orasului. Vorba ceea: prost sa fi, noroc sa ai. Din pacate pentru bistriteni, fiind reales si in 2012 s-a confirmat faptul ca Ovidiu Cretu are noroc, intrucat prima conditie (prost sa fi) o indeplineste cu varf si indesat. Timp de aproape doua mandate, Cretu s-a ocupat aproape exclusiv de remedierile turnului bisericii ca urmare a deteriorarilor cauzate de incendiu, inclusiv dotarea acestui turn cu liftul aducator de …”venituri”. In rest, copaci ciopartiti cu drujba si cateva statui mutate de la locul lor, ca sa faca loc unoe mulaje oribile de struti si mere de plastic Din pacate cam putin pentru doua mandate de primar.

    • Domnule draga nu sunt un fan al acestui primar,dar te rog cu respect sa vezi lucrurile pe care le-a facut in acest oras.Am fost anul acesta de sarbatorile Pascale la Viena,stiti domnule „liberal” ce era in centrul vienei langa biserica Sf. Stefan? Oua din plastic poate mai urate un pica ca acestea din Bistrita.Nu primarul a inventat acest mod de a amenaja orasul cu ocazaia sarbatorilor.Utate domnule „liberal” la parcul orasului unde se plimba cand vremea permite sute de mamici cu,copii lor in carucior sau zbenguin-du-se pe jos in aer curat si intr-un cadru civilizat.Uitate domnule „liberal” la parcul padure unde alearga intr-un aer adegvat multi oameni,bucuran-du-se de liniste .Uitate domnule „liberal” cate flori sunt in acest oras,comarand acest lucru cu alte orase ale Romaniei,incanta ochiul.Multe dintre acestea sau facut cu bani adusi din afara si nu din banii din taxe.Din bani din taxe abia poate plati „infrastructura bugetara” pe acre i-a puso in carca guvernul.Mare lucru sa poti face lucruri cu bani europeni.Se scrie aici despre acest primar ca nu face,ca nu a facut,ca de ce face una sau alta,dar stiti domnule „liberal” ce nu am vazut ca se scrie despre acest primar? CA NU FURA bani din taxele noastre Mare lucru traba asta domnule „liberal” P.S.(parca o sa vad acum postaci scriind aici tot felul de apelative,,,,va rog aruncati cu piatra)

  • Din pacate nu prea ai ce sa vezi din turnul bisericii, inafara de niste acoperisuri derapanate, inclsiv ale complexului Sugalete care asteapta de prea mult timp reabilitarea. Singura priveliste mai frumoasa este oferita de padurea Codrisor pe care se proiecteaza silueta Casei de Cultura si a Stadionului Gloria. Din pacate aceasta „centura verde” a orasului este amenintata de a fi transformata in „centura de beton” de catre un primar tembel care pentru niste interese personale meschine e in stare sa aduca traficul greu si poluarea in apropierea parcului proaspat reabilitat. Doamne-fereste!

  • Asa este D-le LIVIU. Primarul vrea sa mineralizeze Piata Centrala, sa taie copacii si sa scoata si iarba si rondourile cu flori. Cica asa e in Viena. Doar ecologistii iL mai pot opri , apeland la justitie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.