Actualitate Economie

Portalul prin care şomerii învaţă să îşi găsească locuri de muncă, testat la Bistriţa

Persoanele din Bistriţa aflate în căutarea unui loc de muncă au şansa să se întâlnească, până joi inclusiv, cu angajatorii din regiune. Într-un proiect comun, AJOFM Bistriţa-Năsăud, Arad, Timiş şi Caraş-Severin le vor arăta şomerilor cum pot folosi platforma integrată spunespo.ro ca să se angajeze mai uşor.

Până joi inclusiv, Hotelul Diana găzduieşte evenimentul itinerant Zilele SPUNE SPO în care membrii echipei proiectului  se vor întâlni faţă în faţă cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi cu angajatorii din regiune.

„Prezentăm  practic şi detaliat publicului cum funcţionează platforma online spunespo.ro, o soluţie eficientă creată ca instrument de informare şi consiliere pentru ca orice persoană în căutarea unui loc de muncă să îşi mărească scorul personal de angajabilitate”, a declarat pentru Timp Online, Andi Bocioacă, expert în cadrul proiectului.

El a menţionat că participanţuii la eveniment pot asista la workshopurile de consiliere şi informare, pot interacţiona direct cu angajatorii prezenţi la standurile de prezentare, iar în cabina SPUNE SPO îşi pot exprima deschis opinia despre piaţa forţei de muncă.

Luni, după deschiderea oficială de la ora 10.00, cei prezenţi au putut participa între 11.30 şi 12.30 la workshopul în  Zile spo 3 care a fost prezentat pe înţelesul tuturor portalul spunespo.ro. Apoi, în intervalele 13.30-14.30Zile spo 4şi 15.00-16.00, au loc alte două workshopuri între angajatori, factori reprezentativi pentru piaţa muncii la nivel administrativ, persoane în căutarea unui loc de muncă şi personal AJOFM unde se vor discuta teme propuse de cei prezenţi în sală, dar şi teme propuse la Cabina SPUNE SPO.

În ultima zi, între ora 10.30 şi ora 15.30, cei prezenţi vor avea şansa de a participa oricând la workshopul de prezentare a portalului susţinut simultan în trei săli.

„Suntem încântaţi că facem parte din acest proiect. Considerăm oportun să ne implicăm pentru ca să le oferim Zile Spo 2oamenilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă şi mai multe şanse să îl găsească. Am invitat angajatori, şomeri, au venit o bună parte dintre colegii mei care se ocupă de consiliere. Credem că va fi un proiect reuşit”, a spus Otilia Râpan, directorul AJOFM Bistriţa-Năsăud.

Proiectul „SPUNE – SPO 82/2020, Servicii Publice Unitare, Necesare si Eficiente” este confinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013, Axa prioritară 4. „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.1. „Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.