Tema stabilită pentru acest an — „Asistenţii medicali — o forţă pentru schimbare: îngrijiri eficiente, costuri eficiente” — subliniază importanţa şi implicarea asistenţilor medicali în comunitate şi reflectă, de asemenea, acţiunile Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali (International Council of Nurses—ICN) pentru a consolida şi pentru a îmbunătăţi sistemele de sănătate din întreaga lume. Sănătatea la nivel mondial nu poate fi asigurată fără activitatea asistentelor medicale şi fără contribuţiile noastre proactive, după cum menţionează site-ul www.icn.ch. Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra acestui serviciu, ca fiind cel mai important în îngrijirea pacienţilor.
Asistenţii sunt, de multe ori, singurii profesioniştii din domeniul sănătăţii care asigură asistenţă medicală pentru populaţia aflată în zone dezavantajate. Asistenţii medicali pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea stării de sănătate a oamenilor din întreaga lume prin atenţia acordată îngrijirii persoanei suferinde şi prevenirii îmbolnăvirii cronice a acesteia. Ei reprezintă peste o treime din forţa de muncă aflată în sistemul de sănătate şi lucrează adesea în condiţii dificile.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, unul dintre promotorii în România ai conceptului de nursing, a declarat pentru Timp Online că, de Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali, le urează acestora, în primul rând, sănătate şi fericire, dar şi „ambiţia să aibă o bună pregătire”.
„În anii aceia de după 1989, aveam ambiţii mari ca să introducem un nou sistem care se poartă în lume, nursing, adică îngrijirea omului sănătos şi bolnav, cu anumite principii, valori. Am scris cărţi, am ţinut conferinţe. Am fost o grupare entuziastă. Ce doream noi? Ca meseria aceasta de nursă să fie altceva decât un personaj sub tutela medicului, deci una aparte care are grijă de 14 nevoi fundamentale ale omului, acest lucru scoţând asistentul medical din aşa o poziţie de doctor mai mic. Lucrul acesta l-am reuşit parţial. În şcoli se predă această disciplină, dar în practică este primită cu mare greutate. Grupul nostru nu a mai avut tăria să implementeze lucrul acesta. Nu credem că nu se poate. Acum, ca şi manager de spital, caut să încercăm aceste lucruri. Lipsa dialogului este cea pe care mereu o reclamă oamenii din sistem: medicii că nu pot comunica cu pacienţii, pacienţii că nu pot comunica cu medicii şi asistentele şi fiecare dă vina pe fiecare. În primul rând trebuie respect. Toată lumea trebuie să se respecte şi atunci cred că lucrurile sunt bune”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
La Seminarul de Medicină şi Teologie, managerul spitalului i-a invitat şi pe asistenţii care lucrează în spitalul pe care îl conduce fiindcă subiectele dezbătute aici sunt de interes general.
„Nu sunt lucruri de tehnică medicală. Pe acelea le discutăm în alte congrese şi seminarii. Nu tehnica ne lipseşte la ora actuală, ci umanizarea ei. La acest lucru trebuie să lucrăm cu toţii”, a spus dr. Buta.
Nursing-ul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii cuprinzând: promovarea sănătăţii; prevenirea bolii; îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, psihic, handicapaţi) de toate vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele de asistenţă socială.
De Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali, Timp Online le urează tuturor celor care practică această profesie nobilă multă sănătate, răbdare şi dorinţă cât mai mare de a face bine oamenilor aflaţi în suferinţă. La mulţi ani!
Cristiana Sabău
da….si eu le urez La multi ani. si spun doar atit: asistentele fac 90 % din ce trebuie facut , dar cu 90 % retribuite mai putin decit munca pe care o depun ele. multa sanatate si putere de munca .