Actualitate

Seminar de Medicină şi Teologie: ”Religia în şcoli”. Ce spun ÎPS Andrei, şeful CJ, dr. Buta

”Religia în şcoli” a fost tema conferinţei din ultima zi a Seminarului Internaţional de Medicină şi Teologie - ediţia a XIV-a. Despre acest subiect au vorbit şi ÎPS Arhiepisocp şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, preşedintele CJ Radu Moldovan şi directorul SJU Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului: ”Jan Amos Comenius, în cartea lui celebră ”Didactica Magna”, zice că omul ca să fie om trebuie să fie format, şi se referea în special la educaţia religioasă. Trăgea şi o concluzie: Ce sunt cei bogaţi fără învăţătură? Nişte bieţi purceluşi îngrăşaţi cu tărâţe. Ce sunt cei săraci fără învăţătură? Nişte bieţi măgăruşi condamnaţi să poarte sarcini. Ne dăm seama cât de importantă este educaţia religioasă pentru copiii noştri. Cei ce au demarat această discuţie care n-ar absolut nicio finalitate pozitivă se socotesc intelectuali, însă intelectualii adevăraţi realizează importanţa educaţiei religioase în şcoli. Pseudointelectualii nu realizează acest lucru. Octavian Goga, la vremea lui, constata şi el că sunt o serie de intelectuali care o mare carenţă din punctul de vedere al formării lor spirituale. Spunea că aşa cum suntem astăzi nu ştim ce vrem şi nu ştim unde mergem, afirmaţia aceasta fără a o aplica răutăcios se potriveşte celor care nu realizează că omul fără pregătire spirituală merge nicăieri. Nu ştiu unde mergem dacă nu avem şi preocupări spirituale”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan: ”Mă laud cu cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud. Aici este un complex de factori: activitatea Bisericii, părinţii, profesorii de Religie, preoţii. În urma unor dezbateri puerile din punctul meu de vedere privind ora de Religie în şcoli şi a unei decizii greşite, dar poate că a fost nevoie de acest exemplu ca să vadă unii domni ce cred cetăţenii simpli despre Religia în şcoli, judeţul Bistriţa-Năsăud s-a clasat pe primul loc în ţară, cu peste 99%, la numărul de copii ai căror părinţi au făcut cerere să continue să facă Religie în şcoală. Un lucru foarte bun”

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta: ”ÎPS Andrei a propus să dezbatem o temă foarte actuală, ”Religia în şcoli”. Avem propriile valori culturale şi cred că se face o mare greşeală când importăm tot felul de valori peste cultura noastră. Prima instituţie organizată a fost Biserica, iar şcoala s-a născut, firesc, în Biserică. Cred că este o schizofrenie să ne apucăm să despărţim un lucru care s-a născut unit. Este exact ce se întâmplă vizavi de Medicină şi Teologie. Cu mii de ani în urmă, era un trunchi comun, acelaşi om făcea şi Medicină, şi spiritualitate. Diviziunea muncii a despărţit domeniile, care astăzi se apropie. Pacienţii, oamenii suferinzi cer această apropiere”.

5 comentarii

  •  „(…) uzurpatorule teme-te. (…) Atunci când vei auzi clopotele vibrând în noapte şi nu vei înţelege motivul, să ştii, domnule Andreicuţ, că e sufletul celui pe care l-ai înşelat şi uzurpat, PS Emilian, Episcop de Alba, acum şi-n veacul vecilor!” Adrian Păunescu

    Cu acest mesaj i se adresa lui Andrei Andreicuţ poetul Adrian Păunescu în cotidianul Vremea, nr. 885 din 6-7 aprilie 1996 .Cititi pe internet si vedeti cine e acest tovaras Andreicut care vine sa ne dea lectii de moralitate. Cum a ajuns el Episcop? Cum l-a injunghiat pe la spate si i-a luat scaunul binefacatorului sau, PS Emilian, Episcop de Alba. Va dati seama ce zace in golanul asta batran? Ce morala? Cata lipsa de caracter…Mai devreme sau mai tarziu adevarul va iesi la lumina.

  • A aparut ieri in Gandul.info un articol in care Patriarhia spune ca ANAF(fiscul) nu are voie sa controleze BOR.Daca ar face-o, am ramane stupefiati de ce bani negri se invart acolo.Trebuie intrat in BOR.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.