În satul Fântânele din comuna Matei s-au reluat săpăturile în necropole celtice, arheologii reuşind să scoată la lumină de la armamentul războinicilor, până la piese de podoabă şi ceramică.
Directorul Muzeului Grăniceresc Năsăud, Lucian Vaida, a declarat pentru Timp Online că în această localitate, cercetările arheologice au început în 2003. Aici au fost descoperite nu mai puţin de trei necropole celtice, una dintre ele fiind scoasă la lumină în perioada 1967-1977 de un colectiv din care a făcut parte şi arheologul Gheorghe Marinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean.
De curând, aici s-a reluat munca de cercetare întrucât mai sunt multe de descoperit.
„Săpăturile de la Fântânele practic vin după o perioadă de două decenii în care nu s-au mai săpat, nu numai în zona Bistriţei, ci în Transilvania. Acum s-au reluat săpăturile în Transilvania oarecum favorizate de lucrările care s-au făcut pentru asfaltarea drumurilor sau pentru autostradă. Am avut şansa ca, în fiecare an, să găsim trei sau patru morminte celtice foarte bogate în materiale arheologice toate din secolele III şi II î.H., fază în care celţii se aflau în Transilvania. Ei au ajuns şi în zona Bistriţei, zonă care este poate cea mai bogată în descoperiri celtice din Ardeal. Se ştie că celţii au dispărut în secolul II î.H. când se pare că au fost alungaţi de daci. Perioada nu e foarte bine clarificată de către istorici, dar se lucrează la aceste aspect”, a spus Lucian Vaida.
În ce priveşte satul Fântânele, cercetătorul spune că din punct de vedere arheologic, mai sunt multe de descoperit în cimitirul celtic din sat. „Continuăm să săpăm şi anul acesta, probabil o vom face şi în anii următori. Avem şansa că practic cimitirul merge cronologic. Am început cu mormintele cele mai vechi şi ne tot apropiem de cele mai târzii. Dacă sunt morminte de războinici, găsim armanent, săbii, scuturi, vârfuri de lance, coifuri, dacă sunt de femei găsim bijuterii. Nu găsim obiecte de aur, cum se aşteaptă toată lumea. Într-adevăr, în descoperirile celtice din părţile vestice ale Europei s-au găsit obiecte de aur, la noi, nu. În schimb, găsim obiecte de bronz, de sticlă, de fier, foarte multă ceramică. În morminte se punea o cantitate mare de vase ceramice cu alimente fiindcă se credea şi atunci că spiritul trăieşte după moarte. Cele mai multe obiecte descoperite sunt în Muzeul Grăniceresc năsăudean, iar o parte mai mică la Muzeul Bistriţa. Unele sunt expuse, altele necesită restaurare, mai ales vasele ceramice le-am dus la Cluj, dar suntem mulţumiţi fiindcă au fost foarte bine restaurate. În toamna acestui an va fi organizată o expoziţie cu piese ale războinicilor celţi. Plănuim expoziţia împreună cu cercetătorul George Marinescu. Vom reuni piese din Bistriţa şi din Năsăud. O perioadă, expoziţia va fi deschisă la Bistriţa, apoi la Năsăud, vom face apoi un traseu itinerant”, a spus el.
În Bistriţa-Năsăud au mai fost descoperite morminte celtice la Galaţii Bistriţei, la Archiud sau la Cepari, dar ele nu au fost prea bine cercetate.
La sfârşit de săptămână, în cadrul Zilelor Oraşului Beclean va avea loc o nouă ediţie a Festivalului Celtic Transilvania. Ea va începe vineri, 26 iunie 2015, la ora 12.00, cu o paradă prin oraș, va continua cu prelegeri despre civilizația celtică susținute de către dr. Radu Zagrean și dr. Marius Ardelean şi va continua cu o expoziție de artefacte celtice. În cadrul evenimentului vor mai fi târguri cu produse de artizanat, ateliere și expoziții celtice, concerte folk și folclor.
Sâmbătă şi duminică sunt programate ateliere și expoziții celtice, activități interactive cu publicul, demonstrații de lupte, jocuri celtice şi concerte rock. Festivalul se va încheia cu folk la foc de tabără. Organizatorul evenimentului este Asociația Celtic Transilvania. Evenimentul va avea loc pe platoul de lângă Băile Figa. AICI programul complet.
Niciodata nu este prea tarziu sa-ti exprimi pretuirea si rcunostinta fata de cei care, prin munca si daruire, scot la iveala marturii ale trecutului nostru indepartat.
Felicitari!