Actualitate

Sorin Hangan despre Piața Centrală și partenerul, ”chipurile”, Alexandru Toniuc

Consilierul local liberal Sorin Hangan, președintele organizației municipale PNL, a spus că proiectul de amenajare și modernizare a Pieței Centrale este unul interesant, dar că are câteva obiecții.

”Propunerea actuală pentru Piața Centrală este una interesantă, nouă ne-a plăcut, am achiesat de la bun început, însă în Comisia de urbanism am avut câteva obiecții. Propunerea prin proiect este ca strada George Coșbuc să fie închisă definitiv, în față la Primărie să fie un sens, și în prelungirea străzii Nicolae Titulescu o bandă de trei metri care trece pe unde este acum cortul și iese în prelungirea străzii Dornei, arhitectul ne-a spus că este doar o bandă de intervenție pentru pompieri, salvare. Propunerea mea este să lăsăm deschisă str. George Coșbuc și un sens care să treacă prin fața Primăriei și să iasă în Gh. Șincai. În aceste condiții am avea un pietonal generos și am putea desfășura activități de entertainment, îi vedem sensul cu adevărat în acest caz. Dacă lăsăm o bandă de urgență dar care va fi folosită de toți cei care au mai mult tupeu, cum se întâmplă acum pe pietonal, nu cred că am rezolva mare lucru și am schimba doar niște copaci cu niște dale. Specialiștii din Comisia tehnică au spus că și dânșii văd cam așa lucrurile, dar că aceste discuții vor avea loc când se execută proiectul tehnic. Păi să nu pățim cum am mai pățit, să ni se spună că proiectul se face după PUD, n-ați știut ce ați votat? Am mai primit astfel de răspunsuri de la domnul primar, chiar și de la domnul Toniuc, așa că vrem să evităm acest aspect”, a declarat Sorin Hangan într-o conferință de presă.

VEZI și: Planul Urbanistic ”Amenajare și modernizare Piaţa Centrală”, din nou pe agenda Consiliului Local

ACTUALIZARE PUD a fost adoptat cu 18 voturi pentru, cu menţinerea circulaţiei auto între străzile Nicolae Titulescu, George Coşbuc şi Gheorghe Şincai pe latura Pieţei Centrale în care este amplasată Primăria Bistriţa.

El a vorbit și despre propunerea făcută de ecologistul Alexandru Toniuc, de modificare a destinației unor puncte termice: ”La cererea PSD și PNL, la vremea respectivă s-a aprobat pentru PT 6 destinația de sediu de partid. Atunci nu aveam sediu, între timp s-a rezolvat și suntem de acord cu schimbarea destinației. În comisie eu am votat împotrivă pentru că n-am văzut sensul destinației de punct liturgic, adică un loc unde se pot face și slujbe și nu cred că e un loc potrivit pentru așa ceva. Dar pentru că în comisie colegii de la PSD au votat pentru, ca să terminăm jocurile astea de gleznă în CL unde domnul Toniuc chipurile ne este partener în luarea unor decizii dar când votăm jumătate votăm pentru și jumătate împotrivă doar atât cât să nu iasă, am decis că votăm pentru schimbarea destinației punctului termic”.

VEZI și: Noi destinații pentru două foste puncte termice

ACTUALIZARE În urma deliberării şi a propunerii iniţiatorului, s-a modificat destinaţia PT 6 situat pe Aleea Ineu, noua destinaţie fiind aceea de punct liturgic. Celelalte prevederi privind valorificarea spaţiilor situate în punctele termice din municipiu rămân nemodificate. Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi pentru.

Etichete

3 comentarii

  • Sistematizarea Pietei Centrale nu trebuie gandita pe principii autarhice, adica in mod izolat, fara a tine cont de zonele invecinate. De aceea, nu trebuie inglobate aici o multitudine de functiuni atata vreme cat exista posibilitatea distribuirii acestora in mod armonios. In acest sens, Piata Centrala trebuie tratata ca parte integranta a Pietonalului Liviu Rebreanu si a viitoarei Axe a Artelor, fapt pentru care functiunile ar trebui repartizate armonios pe aceste coordonate. Astfel, functiile comerciale ar putea fi repartizate pe Pietonal si in Piata Mica, iar functiile culturale in partea nord-estica a Pietei Centrale si pe Axa Artelor, care ar putea sa includa si Sala Omnia dupa reabilitare. Functia de baza a Pietei Centrale ar trebui sa fie cea turistica, avand ca piesa principala Biserica Evanghelica. De aceea, intreaga sistematizare a Pietei Centrale ar trebui facuta incat sa puna in valoare ca piesa dominanta Biserica impreuna cu parculetul din jurul acesteia. Nu e necesar ca toata suprafata pietei sa fie pavata cu piatra sau dale de beton, ci dimpotriva, este bine sa ramana si peluzele inierbate, si arborii ornamentali care pot sa confere mai multa diversitate zonei adiacente Bisericii Evanghelice. Pe de alta parte Piata Centrala nu poate fi doar pietonala, avand in vedere ca toate strazile din zona veche a orasului converg spre aceasta piata. In primul rand e nevoie sa ajungi acolo, iar in prezent circulatia auto este total bulversata. O solutie ar fi transportul in comun cu mijloace nepoluante.Pentru asta ar trebui deschisa circulatia in ambele sensuri pe strazile Gh. Sincai si Dornei, exclusiv pentru transportul in comun. Apoi, cat priveste accesul cu autoturisme, acesta trebuie sa ramana pe strada Titulescu spre Piata Centrala si cu iesire pe strada Cosbuc. Dinspre partea de est a orasului accesul cu autoturisme se poate face pe strada Vasile Alecsandri, pana in Piata Mica si pe langa Casa Ion Zidaru in Piata Centrala. De asemenea mai exista accesul cu autoturisme pe strada Lupeni pana la parcarea din spatele ansamblului Sugalete.

  • Sistematizarea Pietei Centrale si integrarea ei cu Pietonalul Liviu Rebreanu poate fi realizata mult mai simplu si fara sacrificarea vegetatiei din jurul Bisericii Evanghelice. Este absolut inutil sa se renunte la peluzele inierbate pentru a fi inlocuite cu pavaje din piatra sau beton. Este suficient ca partea carosabila ocupata in prezent de Cortul de Cultura, precum si latura dinspre Complexul Sugalete sa fie pavate la fel ca Pietonalul Liviu Rebreanu. De asemenea, la fel de inutila este refacerea unui curs de apă integrat în pavaj pe traseul canalului care străbătea piaţa in trecut si care nu avea nicidecum un rol peisagistic. Dimpotriva, functia acestui curs de apa era de natura practica, servind la udarea ulitelor orasului pentru a impiedica formarea prafului. De altfel si marele istoric Nicolae Iorga, in cartea sa intitulata „Neamul romanesc in Ardeal si Tara Ungureasca la 1906, aminteste si de o alta utilitate a acestui curs de apa: ” Din piaţa bisericii, lîngă care stă gimnaziul săsesc, unul din cele mai bune în tot Ardealul,o stradă duce înainte, printre casele gospodăreşti, cu obloane verzi. Alta apucă la dreapta şi scoate pe lîngă o biserică, destul de mare, a catolicilor, şi pe lîngă Palatul Poştii, la gară. Pretutindeni, rîuleţul gîlgîie în jgheaburi de lemn, pe marginea străzii, şi, dimineaţa, seara, slujnicele bat rufele glumind cu cătanele ieşite la plimbare.” Sistematizarea Pietei Centrale trebuie gandita si sub aspect functional, tinand seama si de accesul auto absolut obligatoriu spre Primarie din strada Titulescu si iesirea pe strada Cosbuc. Eventual pe latura de vest, zona carosabila ar putea fi extinsa pana in fata Bisericii Evanghelice creindu-se astfel inca doua benzi de circulatie, care sa fie separate de cele existente in fata primariei printr-un sistem de fantani arteziene. Astfel s-ar crea o deschidere a campului vizual atat dinspre piata spre frontul stradal dominat de primaria noua si veche, dar si dinspre primarie spre fatada vestica a Bisericii Evanghelice si spre statuia lui Andrei Muresanu.

  • D-le TONI si D-le POPA. Pacat ca nu v-ati facut ideile cunoscute in fata primarului si consilierilor. Ceea ce spuneti aici este f. interesant si adevarat. Nu ajunge doar sa te multumesti cu o postare. Nu duce la nimic, si pacat ca nu stiti sa aveti o abordare directa cu factorii de decizie. Nu stiu ce sa zic: oare va este frica, nu aveti timp , ori nu cred ca nu va pasa, din moment ce totusi v-ati casnit sa asterneti niste idei f. bune. Pacat ca oameni ca D-vs. stau ascunsi si nu isi impun opiniile. Va doresc VIATA LUNGA !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.