Actualitate

Bistriţa s-a întors în timp. Cetatea a prins viață la Serbările Medievale (FOTO)

Atmosfera medievală s-a instalat în centrul vechi odată cu începerea ediției 2015 a Serbărilor Bistriței Medievale, cavalerii căliţi în grele lupte, frumoasele domniţe, poveştile captivante ale menestrelilor și jocul cu flăcările readucând în Cetatea Medievală farmecul unor vremuri legendare, demult apuse.

La Casa Argintarului a avut loc un concert de muzică medievală şi renascentistă cu cvartetul Huniadi Cantores, format din Alin Bălescu, Mihaela Galamboş, Dorin Săvulescu, Mircea Goian. Prezentând lucrări muzicale din perioada medievală şi a Renaşterii, când şi viaţa la castel a avut o strălucire specială, Huniadi Cantores a scos în evidență instrumentele vechi, istoria lor, modul de folosire şi cântecele care au fost scrise special pentru ele. 

1 serbari medievale 26 iun 15 2 serbari medievale 26 iun 15 3 serbari medievale 26 iun 15 4 serbari medievale 26 iun 15

Pe pietonalul Liviu Rebreanu și-au instalat standurile meșterii populari și comercianții care au venit cu produse diverse. Târgul medieval a adus la Bistriţa peste 60 de expozanţi. Obiecte handmade, produse alimentare, obiecte de artă şi demonstraţii de măiestrie ce amintesc de mesteşugurile vechilor bresle bistriţene este oferta unor obişnuiţi ai festivalurilor medievale din Transilvania şi nu numai.

Garda Cetății și-a făcut datoria și rondul de seară, iar Patrick O’Mahoney a interpretat balade irlandeze. Căpitanul gărzii, oștenii săi, Cimpoierii de Transilvania și domnițele de la Nosa au fost protagoniștii unor momente medievale, în timp ce Castelanul Săsărman a început povestea ”Salvați cavalerul din Turn”. În Cetatea Medievală, bistrițenii vremurilor de acum se vor întâlni cu Paznicul Turnului, un personaj ce are în el toată istoria cetăţii şi care, după aproape 500 de ani petrecuţi în turn, visează să îşi recapete dreptul de a trăi între concetăţenii săi. Este un personaj medieval fabulos, pe care vizitatorii Turnului îl vor putea întrezări în ceasurile în care el va hotărî să îşi arate chipul, dar care va fi coborât între oameni la ordinul Judelui. Povestea sa este una cu cavaleri şi domniţe, cu demoni şi suflete pierdute, cu singurătate şi dragoste. Cine va învinge în lupta cu amintirile celor cinci veacuri de singurătate din Turn se va afla abia la sfârşit. Mesajul paznicului, adresat bistriţenilor de astăzi, este: ”Fii tu însuţi un paznic al Turnului, căci Cetatea Bistriţei va avea întotdeauna nevoie tine”. Paznicul Turnului este întruchipat de un concitadin, actorul Paul Bondane de la Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu.

5 serbari medievale 16 iun 15 6 serbari medievale 26 iun 15 7 cimpoierii din transilvania 26 iun 8 cimpoierii din transilvania 26 iun 15

În centrul istoric, în cele trei zile de serbări au loc Atelierele Medieval Art, cu lecţii de mânuit spade şi pictură pe scuturi din lemn, atelier de ţesut pe gherghef, ateliere de olărit şi pictură pe ceramică, ateliere de pictură pe textile şi măşti şi altele. Aceste ateliere sunt grupate în jurul scenei mici, din zona de mijloc a pietonalului.

Prima zi a serbărilor s-a încheiat cu un spectacol de jonglerii cu foc susținut de trupa Sirius și intitulat ”Die Veneris”, adică ziua Zeiței Venus. Mânuitoarele focului au sărbătorit-o astfel pe zeița frumuseții, dragostei și fertilității. Sirius a încercat să readucă în zilele noastre o parte din frumusețea legendelor, creând o piramidă muzicală în care elementele ambientale moderne s-au îmbinat cu cele medievale. Totul în lumina flăcărilor.

AICI MAI MULTE IMAGINI!

9 sirius 26 iun 15 10 sirius 26 iun 15 11 sirius 26 iun 15 12 sirius 26 iun 15

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.