Actualitate

Ploaia a făcut ravagii în curtea unei familii de pe Valea Ghinzii

Furtuna care s-a abătut marţi după-amiaza asupra Bistriţei a dus la inundarea curţii şi beciului unei case de pe Valea Ghinzii. Voichiţa Socaciu, proprietara locuinţei, a chemat în ajutor Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Bistriţa, dar şi Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud.

„De când vecinii noştri – familia Bezeriţă (de la Ambient -n.r.) au început să lucreze aici, de fiecare dată când plouă vine tot nămolul şi pământul în curtea şi beciul nostru. A fost o livadă care a fost tăiată şi tot nămolul a pornit la vale. În casă nu ne-a intrat, dar în beci, în curte şi în bucătăria de vară tot timpul. Am stat de vorbă cu familia Bezeriţă. Ne-au spus că vor să facă nişte case de vacanţă şi, până se termină lucrările, ne-au promis că vor face un canal ca să nu mai fim inundaţi, dar încă nu au făcut. De data aceasta, de un ceas îmi tot scoate apa din beci şi nu au terminat”, a declarat Voichiţa Socaciu pentru Timp Online.

ghinzii 2 Ghinzii 5 Ghinzii 4 Ghinzii 3

Şef SVSU Bistriţa, Irinel Rad, a declarat că un alt echipaj al instituţiei a acţionat pe Valea Ghinzii la numărul 1 unde Irinel Radapa şi aluviunile au intrat în incintă, iar altul pe Valea Jelnii unde au ajuns pe drum pietre provenite de pe drumurile adiacente şi s-a mai intervenit la un copac căzut pe strada General Grigore Bălan lângă Direcţia Silvică Bistriţa.

„Aici, din păcate, avem noroi de peste 20 de cm în curte, beciul inundat, apă de peste o jumătate de metru şi bucătăria de vară a familiei, inundată cu apă şi aluviuni care provin de pe dealul de vizavi care se terasează. Noi vom face cunoscute procesele verbale întocmite azi Poliţiei Locale, mai precis disciplinei în construcţii, care va lua în mod cert măsurile de rigoare”, a spus Irinel Rad.

Ghinzii 6 Ghinzii 7 Ghinzii 8 Ghinzii 9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.