Actualitate

Motivul pentru care CJ a cheltuit 300.000 de euro pentru o cruce

Judeţul Bistriţa-Năsăud este ferit de intemperii şi rele datorită crucii ridicate la hotarul dintre Transilvania şi Bucovina, crede fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, care a alocat de la bugetul judeţului 300.000 de euro să o ridice.

Invitat într-o emisiune la Sîngeorz TV, Liviu Rusu a spus că înălţarea crucii de la Piatra Fântânele este „cea mai mare realizare din mandatul său”, menţionând că este una „de suflet”.

„Cea mai mare realizare din mandatul meu de preşedinte al CJ este una de suflet la care ţin şi eu foarte mult şi am Liviu Rusufăcut-o la cererea – o să folosesc un cuvânt al meu şi dacă o să greşesc lumea să mă ierte – a unui sfânt în viaţă. Şi ştiu ce spun. E vorba de acel om care a suferit în puşcăriile comuniste, în cea de la Aiud, care a fost pe punctul de a-şi scoate ochii cu o andrea aşa cum spun memoriile sale, nimeni altul decât Înaltul Mitropolit Bartolomeu Anania, un om de o ţinută monumentală. Sfinţia Sa m-a rugat lucrulş acesta – i-au mai promis şi alţii, nu voi da nume – la o întâlnire la Piatra Fântânele unde eram mai mulţi de la PDL. Preasfinţia Sa a vrut să rămână numai cu mine. Sigur că nu se dădeau duşi (cei prezenţi la întâlnire –n.r.), iar unul dintre protopopi a venit şi le-a spus că Înalt Preasfinţia sa doreşte să rămână numai cu mine. Târâş-grăpiş au plecat. Eu am rămas şi mi-a cerut un singur lucru: să înalţ crucea de la Piatra Fântânele ca o replică la Castelul Dracula”, a spus Liviu Rusu.

Fostul preşedinte spune că l-a impresionat tonul cu care i-a vorbit Bartolomeu Anania. „Mi-a spus: Aici trebuie să fie creştinismul! Şi avea o voce şi un timbru…. A mai spus că vrea să fie o cruce care leagă Bucovina cu Ardealul. Proiectul exista, se lucra încet, nu aveau încredere că va fi finanţare. Aceea i-a fost rugămintea ca să apuce să o sfinţească fiindcă era bătrân şi nu ştia când Domnul va da semnalul să plece din lumea aceasta. Am spus: DA! M-am apucat de treabă. Am avut încredere în Dumnezeu, am făcut-o, dăinuie! Judeţul va fi ferit de vicisitudini, de intemperii, de rele, cu acea cruce, orice s-ar spune. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Înaltului Bartolomeu de acolo de unde e că am reuşit să o fac. Dânsul a avut încredere în mine. A spus: Rusu o să o facă! Şi am făcut-o!”, a spus Liviu Rusu.

cruce Piatra Fantanele 2 cruce Piatra Fantanele 3 cruce Piatra Fantanele 4 cruce Piatra Fantanele 5

Fostul şef al CJ a mai adăugat că tot la întâlnirea aceea s-a discutat şi despre actuala clădire în care funcţionează Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa în care el intenţionase să amenajeze „un centru cultural de anvergură”. „Unii vorbeau că trebuie să fie un muzeu ecumenic, al religiilor dar Înalt Preasfinţia Sa nu a fost de acord, deşi dânsul a luptat ca acea clădire să ajungă de la Banca Naţională la Consiliul Judeţean”, a spus Liviu Rusu.

Crucea de la Mănăstirea Piatra Fântânele a fost ridicată în 2010 pe cheltuiala Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Lucrarea a costat peste trei sute de mii de euro. Crucea este înălţată în apropierea mănăstirii, are o înălţime de 31 de metri, dintre care 25 metri structura metalică şi şase metri platforma de beton. Ea este vizibilă şi pe timpul nopţii, datorită sistemului de iluminat cu leduri. După ce Liviu Rusu a părăsit funcţia de preşedinte al CJ, accesul spre cruce a rămas în paragină având aspectul unui lucru neterminat.

6 comentarii

  • costane pleaca la cersit,lasa omul in pace…..pe unde a trecut el neam de neamul tau nu o sa ajunga nu fi NASOL costane.

  • Diferenta mare este ca Liviu Rusu si majoritatea din Consiliul Judetean de la acea vreme au dat 300.000 euro pentru o cruce, in conditiile in care guvernul PDL ne spunea ca e criza, ca trebuie sa taie salariile, sa impoziteze pensiile, ca nu mai sunt bani. Asa ca, eu unul, nu m-as lauda cu o asemenea isprava.

  • E ciudat ca lumea vorbeste de realiarile lui Rusu, in timp ce judetul e condus de Radu Moldovan. Inseamna ca baiatul chiar ar avea ceva de spus, la o adica.

  • asai ca anania ti-a mai spus ceva?
    asai ca ti-a spus ca daca vei face o cruce vei ajunge si tu un sfant?
    si ti-a mai spus ca nu vei face inchisoare…..
    si ti-a mai spus ca vei avea un toareg cu numere pcj…..
    si ti-a mai spus ca …la drum lung vei face o pana si vei schimba cauciucul…
    si ti-a mai spus….multe…..si mai multe ….SI UITE ASA AI GASIT TU O SCUZA PENTRU CRUCEA TA…
    asteptam sa vedem ce-ti v-a spune skaraonski.. cand vei da nas cu nasul plin de….smoala!!!

  • si nu e mai practic centrul de singeorz bai decat o cruce rece de metal? aici avem tabere pentru copii….asta nu il scuza pe radu moldovan sa nu faca drumul de la nasaud la bistrita…..daca nu face acest drum pana in 2016 nu are nici o sansa pentru un nou mandat laq consiliul judetean

  • „Sfantul” lui Rusu era de fapt sinecuristul lui Ceausescu: Între anii 1965-1976 a deţinut mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. In aceasta perioada si-a luat un an liber pe care si l-a petrecut in Hawai. In puscaria de la Aiud a fost seful „reeducarii” comuniste a celorlalti detinuti. A ajuns in inchisoare ca urmare a faptului ca a fost membru al „Fratiei de cruce” parte a Garzii de Fier. Mai in zilele noastre, a organizat in Cluj rusinosul mars al sutanelor negre in urma retrocedarii catedralei greco-catolice „Schimbarea la Fata”, a rupt in doua Mitropolia Transilvaniei ca sa se-aleaga si el Mitropolit undeva si s-a opus cu vehementa introducerii pasapoartelor biometrice. Cu asa biografie in spate, asa realizari si asa sustinatori cu siguranta va fi proclamat de-a binelea sfant in viitorul apropiat. Probabil ca totusi dupa canonizarea lui Arsenie Boca care, totusi, in perioda in carea Bartolomeu se relaxa in Hawai ca reprezentant a lui Ceausescu, era dat afara din biserica ortodoxa romana.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.