Actualitate

Dolha despre ”vitejia” parlamentarilor PSD BN

Deputatul Stelian Dolha, copreședintele filialei județene PNL, le-a transmis un mesaj parlamentarilor PSD BN, care boicotează ”probleme de interes major”.

”PSD, din punctul meu de vedere, este într-o derută totală după ce șeful lor s-a autoexilat prin Turcia și mai nou le trimite ordine doar pe Facebook. Oamenii ăștia iau niște decizii din ce în ce mai ciudate, au niște strategii făcute pe picior, lucruri pe care PSD până acum nu le făcea. Cum poate fi catalogată decizia de a nu participa la numirea șefului SIE decât iresponsabilă și populistă? Cum adică să boicotezi? Poți să fii prezent și să nu votezi, poți să vii cu altă nominalizare, dar nu boicot, menirea ta de parlamentar e de a fi prezent acolo și de a spune da sau ba, nu să boicotezi. Trebuie să ținem cont și de contextul internațional, care e unul delicat, și mă refer și la falimentul grecesc, și la problema rusă. Au trimis un singur om, pe liderul lor de grup, care a dat cu barda în Mihai Răzvan Ungureanu. Omul era sub imperiul neliniștii, al fricii, cu ce o să se întâmple cu PSD”, a spus Stelian Dolha într-o conferință de presă.

Deputatul PNL a menționat că nu se aștepta ca parlamentarii PSD BN să fie prezenți: ”Colegii noștri au boicotat și Strategia națională de apărare, adică probleme de interes major ale acestei țări, n-au catadicsit să vină. În schimb, au fost prezenți când s-au votat pensiile speciale, doi dintre ei, deputații, au fost chiar coinițiatori. Atunci au ridicat ambele mâini și dacă cineva le mai dădea o pereche de mâini o ridicau și pe aia pentru propriul lor interes. În schimb, vin și ne țin lecții pe Facebook. Și ei, și turcitul Ponta. Eu le transmit un lucru: vitejia e în Parlament, nu pe Facebook, acolo îi aștept”.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.