Social

A murit președintele PSD Dumitrița, Emil Bolfă

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, președinte interimar al PSD BN, a transmis pe Facebook un mesaj de condoleanțe după decesul liderului PSD Dumitrița, fostul viceprimar Emil Bolfă.

emil bolfa dumitritaAcesta a încetat din viață la vârsta de 47 de ani.

”Am primit o veste cumplită… un prieten, coleg și om drag a plecat la cele veșnice mult prea devreme, la doar 47 de ani. Este vorba despre Emil Bolfă, președintele PSD Dumitrița și fost viceprimar al comunei. Rămas bun prieten drag! Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău și de cei dragi pe care i-ai lăsat pe acest pământ!”, a notat șeful CJ Radu Moldovan, care a postat și o fotografie cu Emil Bolfă.

”Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. A plecat mult prea repede. Putere multă familiei să poată trece peste această foarte grea pierdere”, a transmis și vicepreședintele PSD și al CJ Alexandru Pugna.

”Câteodată, când crezi că începi să trăiești cu adevărat, ți se frâng aripile și pleci pe drumul fără întoarcere. A plecat și Emil, după ce visul de a fi din nou tată i s-a împlinit… trist, cumplit și fără cuvinte. Mă rog lui Dumnezeu să o întărească pe Gabi Bolfă, care alături de Emil Bolfă mi-au demonstrat ce înseamnă o familie cu suflet. Păcat micule finuț că nu îți vei cunoaște tatăl, Dumnezeu să te odihnească prieten drag…”, a scris pe Facebook deputatul Daniel Suciu, vicepreședinte PSD BN.

”Condoleanțe familiei. Prin plecarea lui Emil Bolfă dintre noi am pierdut un coleg și un prieten drag”, este mesajul senatorului Ioan Deneș.

”Întreg colectivul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa este alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița în aceste momente de adâncă durere, odată cu trecerea în neființă a domnului Emil Bolfă – pompier voluntar, șeful formației de intervenție. Dorim pe această cale să adresăm condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis ISU Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.