(FOTO) Parva, satul de la poalele Munţilor Rodnei, este o adevărată oază de răcoare în aceste zile toride de vară. Râul Rebra, care îl traversează de la un capăt la altul zgomotos, e o adevărată comoară explotată de cei care practică sporturi acvatice extreme, dar şi de localnicii cu iniţiativă.
Familia Petru şi Nastasia Finegari a deschis de curând o păstrăvărie, botezată cu numele satului. Se află pe partea dreaptă a drumului judeţean, mai precis între Mănăstirea Rebra-Parva şi satul Parva. E foarte greu să o ratezi. Încă din şosea, recent reabilitată şi dreaptă precum cureaua, îţi sare în ochi o construcţie modernă, dar în acelaşi timp cu parfum rustic, amenajată cu gust şi cu atenţie mare la detalii.
Proprietarii au avut grijă ca toate să iasă ca la carte şi chiar mai repede decât era prevăzut în proiect. Au reuşit performanţa să inaugureze păstrăvăria cu şapte luni înainte de termenul limită acordat de finanţator.
Proprietarii au primit o parte din banii pentru investiţie din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Pescuit (POP). În timp record au amenajat un sediu administrativ şi 13 bazine în care pot creşte anual 30 până la 50 de tone de păstrăvi cu apă captată din râul Rebra. În noiembrie 2014 au populat cu păstrăv curcubeu trei dintre bazine. În momentul în care a scăzut TVA la alimente, au dat drumul afacerii. Vând direct peşte viu la poarta păstrăvăriei.
Întrucât nu toată lumea care vrea peşte proaspăt poate ajunge până la Parva, familia Finegari a deschis un magazin şi în Complexul Cibela din Bistriţa pe al doilea rând de standuri. Păstrăvii sunt într-un acvariu (foto jos), iar clientul îi poate alege.
I-am întrebat pe investitori cum de le-a venit ideea să amenajeze o păstrăvărie.
„Ne-am inspirat de la Păstrăvăria Lostriţa din Maramureş. Acolo am mâncat peşte şi ne-a plăcut atât de mult încât am decis să ne apucăm de afacere. Am preluat şi modelul de construcţie de la ei. Ne-a plăcut foarte mult cum arată Păstrăvăria Lostriţa şi ne-am împrietenit cu proprietarii. Sunt nişte oameni deosebiţi care ne-au învăţat multe secrete. Am cumpărat şi puiet de la ei, ne-au spus cum să creştem păstrăvii şi să-i furajăm. Ne-au învăţat bine din moment ce noi nu avem mortalităţi. Câteodată nici nu ne vine să credem. Cei din Maramureş ne-au spus că peştii nu mor, oamenii îi omoară. Dacă nu le dai multă hrană, cresc mai puţin, dar când cresc mai puţin, calitatea cărnii e superioară. Toţi clienţii cărora le-am vândut de când am deschis au revenit şi mi-au spus că un peşte aşa de bun nu au mai mâncat niciodată”.
În bazinele Păstrăvăriei Parva sunt numai păstrăvi curcubeu, peşti rezistenţi, dar care nu cresc însă la fel de repede ca şi cel din specia fântânel, însă au carnea mult mai gustoasă.
„Eu sunt un consumator de peşte şi ţin foarte mult la calitate. Când spun că peştele e de calitate, mă refer în special la gustul cărnii. Eu nu vând păstrăv fără fi mâncat eu primul, să fiu convins că are un gust excelent. Apoi mai contează şi mărimea. Mai ales resturantele au nevoie de peşte la un anumit gramaj. Nu poţi să le dai sub gramajul cerut de ei fiindcă le pui în pericol comenzile. Am înţeles lucrul acesta şi sperăm să intrăm pe piaţă şi să devenim furnizori de păstrăvi pentru restaurante cărora vrem să le oferim peşte de calitate şi la gramajul de care au nevoie”, a spus Petru Finegari.
Deocamdată, la Păstrăvăria Parva nu este restaurant, însă proprietarii au în vedere să amenajeze o unitate de alimentaţie publică. Va fi posibil cel mai devreme anul viitor dacă finanţatorul va fi de acord şi cel mai târziu peste doi ani când proiectul va ieşi din faza de monitorizare. În paralel, mai au şi alte idei pentru ca cei care trec pragul păstrăvăriei să se poată bucura de minunatele împrejurimi, despre care însă nu vorbesc până nu le pun în practică.
Tot de anul viitor, proprietarii vor să facă şi păstrăv afumat întrucât a devenit o delicatesă cerută în special pe piaţa din Occident, dar şi de tot mai mulţi români care preferă hrana ecologică.
Pentru comenzi şi mai multe informaţii îl puteţi contacta pe Petru Finegari la telefon: 0762 727629 şi pe Nastasia Finegari la 0753 525074.
Păstrăvăria Parva e deschisă zilnic, iar duminica între 13.00 şi 17.00.
IN SFARSIT CEVA BUN .OARE SUNTETI NEAMURI CU TINA DE LA FINANTE?
Felicitari pt reusita !
Doi oameni ambitiosi si muncitori .