FOTO Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a stabilit împreună cu primarii din Budești, Chiochiș, Braniștea și Târlișua amplasamentele pentru semnele de intrare în județ, model pană de păun, care vor fi ridicate pe raza comunelor respective.
”Împreună cu colegii primari și viceprimari din comunele Budești, Chiochiș, Braniștea și Târlișua am stabilit amplasamentele pentru semnele de intrare în județul Bistrița-Năsăud. Urmează procedurile legale pentru amplasarea acestor semne și construcția efectivă a lor. Prioritate au semnele amplasate pe drumurile naționale și pe cele județene asfaltate. Îmi doresc și am primit asigurări din partea constructorului că până la finalul anului vom avea semne noi de intrare în județ pe drumurile naționale și, în situația în care condițiile meteo permit, și pe câteva dintre drumurile județene asfaltate”, a menționat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.
În bugetul judeţean pe anul în curs, CJ Bistriţa-Năsăud a repartizat 500.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construire a semnelor de intrare în judeţ tip pană de păun.
În noiembrie anul trecut, CJ a inaugurat primul nou semn de intrare în judeţ, amplasat pe DN 17 C, în Dealul Ştefăniţei, la limita cu judeţul Maramureş. Pe poarta de intrare – prototip apar steagul României, stema judeţului, dar şi inscripţia ”Nimic fără Dumnezeu”.
Celelalte 11 vor fi realizate în următoarele locaţii: pe DN 17 la limita cu jud. Cluj, DN 17 la limita cu jud. Suceava, DN 15 A la limita cu jud. Mureş, DN 17 D la limita cu jud. Suceava, DJ 151 la limita cu jud. Mureş, DJ 154 la limita cu jud. Mureş, DJ 154 B la limita cu jud. Mureş, DJ 173 la limita cu jud. Mureş, DJ 171 la limita cu jud. Maramureş, DJ 172 A la limita cu jud. Cluj şi DJ 172 F la limita cu jud. Cluj.
Anul trecut au fost alocaţi 408.492 lei (circa 93.000 de euro) pentru realizarea semnelor de intrare în judeţ.
CJ a decis în aprilie 2013 că varianta care are ca element principal pana de păun, premiul II (arhitect Ioan Donea) la concursul de proiecte ”Semn de intrare în Bistriţa-Năsăud”, va fi pusă în practică şi amplasată la limita de judeţ, ca poartă de intrare. CJ a considerat că această modalitate, de stabilire a celor mai frumoase semne în urma unui concurs şi apoi de desemnare în plen a celui mai bun model, este cea mai indicată pentru alegerea unui semn care să înlocuiască vechile indicatoare de intrare în judeţ, în prezent degradate. ”Datorită faptului că judeţul Bistriţa-Năsăud este tranzitat de unul dintre cele mai circulate 10 drumuri din România (DN 17), care face legătura dintre Moldova şi Ardeal, este de o reală importanţă pentru turismul local identificarea unui element distinctiv al judeţului”, a fost punctul de plecare al proiectului ”Semn de intrare în judeţul Bistriţa-Năsăud”.
Adaugă comentariu