FOTO Joi dimineața, la ora 03.03, prin numărul unic de urgență 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe strada Grănicerilor, în fața Spitalului Orășenesc din Năsăud.
În accident au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune frontală, rezultând șase victime, patru din prima mașină, respectiv două din cealaltă. O ambulanță SAJ, care se deplasa spre alt caz medical, a găsit un tânăr în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral și facial grav, proiectat prin parbrizul autoturismului care se deplasa în direcția Năsăud – Ilva Mică. Alți doi tineri, conducătorii auto ai mașinilor implicate în accident au rămas încarcerați, iar celelalte trei victime au fost găsite în afara autoturismelor, conștiente, cu multiple leziuni și traumatisme, informează ISU Bistrița.
Au fost alocate progresiv două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD și trei ambulanțe aparținând SAJ Bistrița-Năsăud. Salvatorii au îndepărtat portierele, stâlpii de susținere și bordurile autoturismelor implicate în accident și au extras victimele în vederea predării echipajelor medicale. Toate cele șase victime au fost transportate la UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, dintre care două au necesitat manevre de terapie intensivă avansată, având leziuni care le puneau viața în pericol.
”Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Rebrişoara, în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului Năsăud, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de către un bărbat de 39 de ani din comuna Leşu. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorilor auto, a unui bărbat de 30 de ani din comuna Ilva Mică, pasager în autoturismul care circula regulamentar, precum şi a unui bărbat din comuna Rebrişoara, aflat în autovehiculul care a pătruns pe contrasens. Totodată, un bărbat în vârstă de 36 de ani şi o femeie de 32 de ani, ambii din comuna Leşu, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani, au suferit leziuni corporale uşoare. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
Din cele șase victime ale accidentului rutier, doar trei au necesitat internare. Pacientul de 30 ani, cu un traumatism cranio-cerebral grav, a fost transferat de urgență la Cluj. Pacientul de 19 ani, cu traumatism abdominal – ruptură de organe interne a fost operat și se află în continuare în stare critică, dar în curs de stabilizare. Al treilea pacient a suferit fractură de col femural și alte mutiple plăgi.
Foto: ISU Bistrița
De ce nu se spune nimic despre faptul ca cretinii astia de pe sate erau sub influenta grava a alcoolului sau a drogurilor, de ce nu se spune nimic despre faptul ca idiotii de tarani erau urmariti de Politie si de aceea in mintea lor de retardati mergeau cu viteza? Cine sunt taranoii astia de sunt aparati asa eficient de organele de cercetare? Ce interese sunt la mijloc irasi ne intoarcem in era coruptiei militieniste?