Actualitate

Doi suspecţi de trafic şi consum de droguri de risc şi de mare risc au fost reţinuţi

Doi tineri din Bistriţa, suspectaţi că se ocupau cu traficul şi consumul ilicit de droguri de risc şi de mare risc, au fost reţinuţi pentru 24 de ore în urma unor percheziţii făcute la domiciliile lor.

Potrivit unui comunicat, transmis joi de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, Vlad C., de 23 de ani şi Andrei R., de 25 de ani, ambii din Bistriţa, sunt suspectaţi că se ocupau cu traficul şi consumul ilicit de droguri de risc şi de mare risc, în sensul că procurau droguri din diverse locuri din ţară, pe care apoi le vindeau contra sumei de 50-60 de lei/gram.

”Miercuri, 14 septembrie a.c. s-au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, de unde au fost ridicate aproximativ trei grame rezină de canabis, 15 grame canabis, unităţi de stocare a datelor, telefoane mobile şi un aparat de mărunţit tip râşniţă”, se arată în comunicat.

În baza probatoriului administrat în cauză, împotriva celor doi, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc şi de mare risc, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Cazul este cercetat de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud şi B.C.C.O. Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.