Actualitate Recomandări

Corpul de control al ministrului de Interne, verificări la Prefectură

Corpul de control al ministrului de Interne Gabriel Oprea face verificări în această perioadă la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud. Inspecţia se va încheia la sfârşitul acestei luni.

„Începând din 20 octombrie a.c., la Instituţia Prefectului se află o parte din Corpul de control al ministrului de Interne şi vicepremierului Gabriel Oprea. E o inspecţie care durează aproximativ 10 zile. Din discuţiile pe care le-am purtat cu dânşii, s-a pus accent pe relaţia dintre Instituţia Prefectului şi serviciile deconcentrate coordonate de noi şi ne-au solicitat ca intensitatea rapoartelor dinspre instituţiile deconcentrate spre Instituţia Prefectului să aibă o frecvenţă mai mare”, a spus Ioan Ţintean, miercuri, într-o şedinţă a Colegiului prefectural.

Potrivit prefectului, unele rapoarte vor fi lunare, altele trimestriale în funcţie de cerinţele ministerelor de resort.

Prefectul Ioan Ţintean le-a mai spus şefilor de instituţii să facă o legătură mai directă între programul de guvernare şi activitatea instituţiei. „Toţi suntem obligaţi să ne desfăşurăm activitatea în conformitate cu programul de guvernare, iar noi ca instituţie să urmărim îndeplinirea programului de guvernare pe plan teritorial”, a spus prefectul.

Prefectul le-a mai spus şefilor de instituţii că a participat de curând la o instruire cu şefii comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă unde li s-a cerut prefeţilor să identifice spaţii potenţiale de cazare pentru persoane care ar putea fi afectate de ploi, ninsori sau viscol.

„Ni se cere o situaţie cu locurile de cazare de care dispunem în situaţii critice. De asemenea, vom beneficia de dotări pentru ISU Bistriţa-Năsăud şi am solicitat fiecărei primării să aibă saltele, pături dacă trebuie să cazăm persoane aflate în dificultate în perioade critice. După părerea mea, cred că suntem pregătiţi să facem faţă ca judeţ. Am solicitat atât CJ, cîât şi Drumurilor Naţionale să prezinte situaţia contractelor de deszăpezire a drumurilor”, a spus prefectul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.