Actualitate

Radu Moldovan, secretar regional PSD. ”O dovadă de încredere”

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, șeful CJ Emil Radu Moldovan, a fost desemnat, la Comitetul Executiv Național al partidului de la Negrești Oaș, secretar regional PSD pentru Regiunea Nord-Vest.

În cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, am primit o dovadă de încredere din partea partidului și a domnului președinte Dragnea: sarcina de a coordona, din punct de vedere politic, organizațiile PSD din Nord-Vestul țării. Nu mă așteptam la această propunere, care mă onorează și mă obligă să muncesc și mai mult pentru a reprezenta vocea oamenilor din partea de nord a Transilvaniei. Am intrat în politică cu gândul de face lucruri bune pentru cei mai mulți dintre oameni. Atât eu, dar și mulți alți cetățeni ai județului Bistrița-Năsăud, spun că am reușit acest lucru în ultimii trei ani și jumătate. Am încredere în colegii mei din această regiune a țării și am o credință interioară, pe care acum voi putea să o manifest mai pregnant: cred că în Transilvania mesajul social-democrației trebuie să fie unul mai ferm, mai concret și care pune accent pe viitor și pe tineri. Scopul nostru și interesul cetățenilor din Transilvania este să câștigăm alegerile locale cu cea mai bună echipă politică și administrativă. Îmi voi asuma riscul ca unii colegi să fie nemulțumiți de anumite decizii, dar voi face tot ce ține de mine pentru ca anul viitor Partidul Social Democrat să obțină victorii categorice și în celelalte județe din regiune”Emil Radu Moldovan

În urmă cu două săptămâni, la Congresul PSD, Doina Pană a fost aleasă vicepreședinte la nivel național.

Ceilalți secretari regionali sunt: pentru Regiunea Nord-Est – Ionel Arsene, pentru Regiunea Centru – Mircea Duşa, pentru Regiunea Banat – Natalia Intotero, pentru Regiunea Oltenia – Paul Stănescu, pentru Regiunea Sud Muntenia – Nicolae Bădălău, pentru Regiunea Sud Est – Felix Stroe, pentru Diaspora – Angel Tîlvăr.

Florin Iordache şi Mircea Dobre au fost aleşi în funcţiile de preşedinte al Comisiei de etică şi integritate şi, respectiv, şef al Comisiei de control financiar intern. Secretar general al partidului a fost ales liderul deputaților PSD, Marian Neacșu.

Social-democraţii au discutat, la Comitetul Executiv Naţional, despre schimbarea modului a de a face politică până la nivelul fiecărei organizaţii locale. ”Organizaţiile PSD din fiecare localitate vor începe să facă întâlniri destul de dese, maxim la două săptămâni, întâlniri pe care le vor face nu numai între ei, ci şi cu cetăţeni interesaţi din comuna respectivă pentru a discuta probleme locale şi chestiuni în care PSD, prin reprezentanţii săi, îşi poate aduce contribuţia pentru a îmbunătăţi viaţa de acolo”, a declarat președintele PSD Liviu Dragnea.

Și simplificarea modului de primire a membrilor în partid a fost un subiect. PSD va crea posibilitatea ca adeziunea să poată fi descărcată online, completată şi transmisă în aşa fel încât calitatea de membru să poată fi dobândită mult mai repede. ”După congres, au apărut din toate judeţele solicitări din partea unor simpatizanţi care vor să devină membri de partid şi trebuie să uşurăm această procedură”, a spus Liviu Dragnea.

Etichete

7 comentarii

  • Poate se doreste sa fie si guvernator al regiunii nord-vest, atunci cand se va face regionalizarea despre care se tot vorbeste. Sa ne fereasca Dumnezeu, oamenu buni!

  • Felicitari presedintelui Moldovan. Ce il recomanda pentru aceasta functie?
    Perseverenta, munca si nu in ultimul timp rezultatele si nivelul la care organizatia judeteana a ajuns.

  • Felicitari pentru numire! E o dovada a statutului pe care il are in PSD la nivel national ! Cat despre pdl-istii postaci, le spun ca cu toata „grija” lor se va termina acest mandat, va mai lua altul si tot nu o sa aibă satisfactia sa-l vada la „Beciul Domnesc”! Sigur ei stiu asta si ii roade, de acolo si vehementa …!

  • Nimic nu se schimba in tara asta
    Dupa razboi au ajuns sa conduca tara cizmarii ,ceferisti,strungarii dar culmea e ca stiau sa o conduca bine. Dupa revolutie a venit randul chelnerilor,strungarilor ,marinarilor si a tarfelor. Nu fac nimic iar dupa ce te fura iti cer si bacsis ca de asa au fost obisnuiti la bufetul din sat unde serveau.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.