(FOTO) Primăria Bistriţa a acordat la Teatrul de vară Premiile anuale ale municipiului Bistriţa celor care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele municipiului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.
”Este a 15-a ediție a Galei premiilor municipiului Bistrița. Administrația municipiului îi răsplătește pe cei care au depus o activitate recunoscută la nivel național și internațional. De 15 ani pe scena Premiilor municipiului Bistrița au urcat mai bine de 1.000 de cetățeni ai orașului. Foarte mulți dintre ei elevi și mă bucură că elevii noștri reușesc să performeze, pentru că se spune că societatea viitoare va fi așa cum este școala, iar dacă este adevărat, societatea bistrițeană va fi una excelentă pentru că elevul bistrițean este foarte performant. În toate zonele, în toate sectoarele, la toate disciplinele avem elevi cu rezultate excepționale. Dar nu numai elevii sunt premiați, sectoarele de premiere sunt cele care au cel mai direct contact cu omul: cultură, sport, dar premiem și pe cei care în activitatea științifică sau economică se remarcă. Nu este ușor să ajungi nr. 1 în meseria ta, pentru că titlul de doctor în științe asta înseamnă. Administrația își face o datorie ca în fiecare an, înainte de Crăciun, să-i invite la o gală pe cei care s-au afirmat în anul respectiv. Avem și în acest an elevi sportivi, oameni de cultură, doctori în științe, care urcă pe scenă. Le mulțumesc tutor pentru ce au făcut. Premiile se adresează de la un anumit nivel, altfel ar fi trebuit să premiem și mai mulți. Nu ar fi ceva rău, dar premiile care se extind foarte mult coboară valoarea. Iar noi îi premiem chiar pe cei mai buni dintre cei buni, pe cei care au rezultate excepționale”, a spus primarul Ovidiu Crețu, care a înmânat premiile, alături de Rareș Buhai la secțiunea Învățământ și de George Avram la secțiunea Sport.
În acest an, simbolurile excelenței oferite premianților, pe lângă suma de bani ”nu foarte mare”, au fost țigle de pe Biserica Evanghelică vechi de 450 de ani și mascota orașului, struțul. ”Ca în fiecare an, unul dintre trofee este un obiect foarte vechi. Este vorba de o țiglă care a stat pe Biserica Evanghelică timp de 450 de ani. Când am reabilitat biserica, am recuperat țiglele întregi. Pe unele poate că o să le vedeți pe pasaje sau pe câtva clădiri monument, dar multe dintre ele le acordăm ca distincție specială a municipiului Bistrița. Și, credeți-mă, n-am întâlnit încă un oraș care să beneficieze de un astfel de lucru. Pe țigla respectivă am aplicat în fiecare an și o placă nouă, făcut de Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, iar tema din acest an este reprezentată de pasaje, un mare proiect al municipalității. Simbolul excelenței în Bistrița este struțul an de an. Dacă țigla a stat pe biserică 450 de ani, struțul stă pe stema noastră de 600 de ani. Atunci, bistrițenii l-au sprijinit pe regele maghiar Ludovic cel Mare și în semn de mulțumire Bistrița a primit câteva privilegii, printre care și de a-și pune pe stemă simbolul coifului Casei de Anjou”, a explicat Ovidiu Crețu.
Momentele muzicale ale galei au fost asigurate de trupa Ovidiu Țurcă & Friends din Cluj-Napoca.
SECŢIUNEA CULTURĂ
Cormoş Otilia. Activă promotoare a valorilor locale şi a municipiului Bistriţa, a participat cu lucrări în cadrul a numeroase expoziţii de grup, printre care le amintim pe cele de la Muzeul Regional de Istorie Smolyan, Bulgaria, iunie 2015, Parallax Art Fair, Londra, iulie 2015, fiind promovată de Institutul Cultural Român din Londra ca singura participantă din România. Totodată, a expus lucrări la Art Expo Budapest, în luna septembrie 2015, fiind singura participantă din România la această expoziţie. În ceea ce priveşte expoziţiile personale, le amintim pe cele de la Casa de Cultură, Odorheiul Secuiesc, octombrie 2015 şi Galeria „Casa cu Lei”, Bistriţa, 2015
Aurel Marian. Artist plastic cunoscut şi unanim apreciat de critica de gen, cu o impresionantă carieră artistică, pictorul Aurel Marian a avut, pe parcursul anului 2015, participări excepţionale la expoziţii de grup precum cea intitulată sugestiv „Doi” de la Budapesta, „Nord BN” la Chişinău şi „Curcubeie” la Bucureşti, dar şi la Salonul Anual al Artelor.
Alexandru Şerban. Bogată activitate expoziţională în comun cu artiştii bistriţeni şi târgmureşeni, în expoziţii precum „Doi”, vernisată la Galeria MAMU din Budapesta, „Nord-BN” de la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chişinău şi „Curcubeie”, Galeria de Artă Cecilia Cutescu Stork, Bucureşti, expoziţie personală, Bistriţa, „Colibiţa-Bretea 2015”, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud.
SECŢIUNEA ŞTIINŢĂ ŞI ECONOMIE
Andreea Elena Prisecaru. A obţinut diploma de Doctor la Dublin City University, School of Chemical Sciences, în anul 2015, cu lucrarea: „Metallodrugs as inducers and inhibitors of chemical nuclease activity”.
Mureşan-Madar Anda-Diana. A obţinut diploma de Doctor în Psihologie, în anul 2015, cu lucrarea „Vulnerabilitatea cognitivă pentru depresia post-partum: implicaţii pentru intervenţie” de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
Rusu Carmen Ramona. A obţinut diploma de Doctor în Management, în anul 2015, cu lucrarea „Perfecţionarea educaţiei antreprenoriale din România prin folosirea metodelor non-formale în ciclul inferior al liceului”.
Mureşan Diana. A obţinut diploma de Doctor în Contabilitate, în anul 2015, cu lucrarea „Constrângeri financiare şi anomalia angajamentelor pe piaţa de capital europeană” de la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Contabilitate şi Audit.
Badiu Dorin Emilian. A obţinut diploma de Doctor la Facultatea de Horticultură, USAMV Cluj-Napoca, cu lucrarea „Cercetări privind eficienţa economică a mărului în diferite sisteme de cultură”.
Kozuk Andrei Ioan. A obţinut diploma de Doctor la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, cu lucrarea „Cercetare privind extinderea posibilităţilor tehnologice ale maşinilor unelte cu 3 axe, comandate numeric”.
Bulea Caius Casiu. Brevet pentru invenţia cu titlul: „Electrolit alcalin necianuric pentru depunere lucioasă nanocristalină a aliajului zinc-nichel”.
SECŢIUNEA DIVERSE
Antal Annamaria. Coregraf al trupei Lotus Dance Studio Bistriţa cu care a câştigat numeroase competiţii de gen printre care amintim: locul I, II şi III, diploma, cupa, la Concursul Internaţional „Bucharest Dance Festival” obţinând un certificat de calificare la Campionatul Mondial din Canada 2016; Locul I, diplomă, trofeu, la Concursul regional „Dialogul talentelor”; L Locul I, certificat şi cupa, la Campionatul Mondial ESDU Dance Starr, Porec, Croaţia; Locul I, II, IV, diploma şi cupa, la Concursul Internaţional ESDU Dance Starr, România.
Denis Dobraniş. Campion european la GO, categoria sub 12 ani, Zandvoort, Olanda, 15 martie 2015; Câştigătorul concursului World Youth Baduk Festival, Seul, Coreea de Sud; Locul 5 la Hanwha Life Insurance Cup Children Baduk Championship, Seul, Coreea de Sud; Dublu campion naţional la GO, la categoria sub 12 şi sub 14 ani.
The Teenagers – formaţia de dans sportiv antrenată de binecunoscuta antrenoare Florica Buduşan şi Patricia Rău. Campioni naţionali la secţiunea Standard. Semifinalişti la Campionatul Mondial din Stuttgart, Germania, cei 20 de tineri care compun formaţia The Teenagers fac parte din generaţia nouă, o generaţie excepţională de artişti dedicaţi dansului şi coregrafiei.
Sângeorzan Radu – antrenor Karate Kyokushin, Clubul Sportiv Karate Bistriţa. Cu o activitate sportivă de peste 40 de ani, (30 de ani în karate), ducând faima oraşului peste hotare. Antrenor emerit de arte marţiale cu rezultate excepţionale obţinute în anul 2015 printre care amintim: 9 medalii la Campionatele Mondiale de Karate Kzokushinkai, 23 medalii la Campionatele Europene, peste 100 medalii la Campionatele Naţionale
SECŢIUNEA SPORT
Haltere
Csengeri Monica – antrenor Chivu Adrian. Locul III la Campionatul European de Haltere – seniori; Multiplă campioană de seniori; Componentă a Lotului Olimpic al României la Jocurile Olimpice 2016.
Sâncrăian Gabriel – antrenor Fătu Ovidiu. Locul V la Campionatul Mondial Haltere-seniori; Multiplu campion naţional de seniori.
Taekwondo
Musteaţă Liana Ionela, componentă a C.S. Ilyo Bistriţa – antrenor Muthi Marius. Locul III la Campionatul Mondial Taekwondo – cadeţi; Locul II la Campionatul European.
Tenis de masă – antrenor Filipaş Marian
Szocs Bernadette Cynthia. Locul III la Campionatul Mondial Universitar Tenis de Masă – seniori; Multiplă campioană naţională.
Clapa Andreea. Locul I la Campionatul European de juniori; Locul III la Campionatul European de juniori – individual;
Plăian Tania. Locul III la Campionatul Mondial de juniori; Multiplă campioană naţională de juniori.
Sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Bistriţa
Cioancă Alin – antrenor Drăguş Rodica. Locul V la Campionatul Mondial Ski Role – sprint; Locul VI la Campionatul Mondial de schi role 19 km.
Băţagă Cristian – antrenori Pop Liviu, Pop Augustin, Vug Vasile. Locul V la Jocurile Europene Gimnastică Artistică masculin – seniori; Multiplu campion naţional de seniori; Component al Lotului Olimpic al României la Jocurile Olimpice 2016.
Echipa de gimnastică – masculin, antrenori Pop Augustin şi Pop Liviu. Băţagă Cristian, Nistor Laurenţiu, Necşa Bogdan, Rădeanu Daniel, Paraschivu Rareş – Vicecampioană naţională de seniori; Campioană en titre.
Echipa de arte marţiale – antrenor Sângeorzan Radu.
Sângeorzan Dragoş. Locul I la Campionatul Mondial seniori; Locul I la Campionatul European de seniori.
Chirlejan Georgiana. Locul I la Campionatul European juniori – kata; Locul III la Campionatul European de juniori – kumite.
Chirlejan Cristiana. Locul III la Campionatul Mondial juniori; Locul II la Campionatul European de juniori.
Moldovan Luca. Locul III la Campionatul Mondial cadeţi; Multiplu campion naţional.
Rada Octavian. Locul I la Campionatul Mondial de tineret; Locul II la Campionatul European de tineret.
SECŢIUNEA EDUCAŢIE
Rareş Buhai – profesor coordonator Constantin Gălăţan: Premiul I la Olimpiada Naţională de Informatică 2015; Medalia de Aur la Olimpiada Internaţională de Informatică, Almaty, Kazahstan, 2015; Medalie de Argint la Olimpiada pentru Europa Centrală de Informatică, ediţia 22, Brno, Cehia, 2015.
Becheş Cătălin Ionuţ – profesori Naroşi Sanda, Baci Adriana, Rus Maria. Premiul III la Olimpiada Naţională în domeniul Electric, Electrotehnic, Electromecanic.
Borcani Raul Robert – profesor Gălăţan Suzana. Menţiune la Olimpiada naţională de Informatică.
Socaciu Vlad – profesor Neamţiu Eugen. Menţiune la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei
Cindrea Dara – profesor Tonea Alina. Premiul II la Olimpiada Naţională de Limbă, Comunicare şi Literatura Română.
Moldovan Ana Maria – profesor Luca Ioan. Premiul III la Olimpiada Naţională de Sociologie.
Butaciu Florina – profesor Toma Camelia. Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română.
Hărănguş Sebastian – profesor Tonea Alina. Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română.
Pop Vlad Adrian – profesor Moisil Gabriela. Menţiune la Olimpiada Naţională de Educaţie Tehnologică.
Domniţi Alina Florina – profesori Mureşan Maria, Cocean Anca. Menţiune la Olimpiada Naţională în domeniul Economic, Administrativ.
Sântionean Maria Diana – profesor Ţirău Liana. Menţiune la Olimpiada Naţională de Biologie.
Micu Alexandra Maria – profesor Toderic Cristian. Menţiune la Olimpiada Naţională de Pregătire Sportivă Teoretică.
Sfechiş Ioana Daiana – profesor Nistea Domniţa. Premiul I la Olimpiada Naţională de Limba Germană – proiect.
Muller Agnes – profesor Sztankovszky Eniko Zsuzsanna. Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Lteratura Maghiară Maternă.
Beudean Alexandra Daria – profesor Ţifu Teodora. Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba Engleză.
Andrecuţ Alexandra Ionuţa – profesor Trif Alice. Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba Franceză.
Grecu Alexandru – Pop Ilie Valentin. Premiul I la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală – chitară.
Bungărdean Dan Ionuţ – profesor Pop Adriana. Premiul III la Olimpiada Naţională de vioară.
Mureşan Tudor – profesor Ţigănilă Ioan. Premiul III la Olimpiada Naţională de canto clasic.
Mihalka Andreea – profesor Duda Vasile. Menţiune la Olimpiada Naţională de Arhitectură.
PREMIUL DE EXCELENŢĂ
Constantin Gălățan. Şi-a onorat cu cinste şi totală dedicare vocaţia de dascăl, călăuzind de-a lungul anilor generaţii de copii excepţionali. Astfel a reuşit să valorifice talentul şi capacitatea tinerilor care reprezintă Bistriţa la concursuri de cel mai înalt nivel. Iar remarcabila sa carieră de profesor este încununată de performanţele excepţionale pe care, an de an, elevii coordonaţi de domnia-sa, le obţin în competiţiile naţionale şi internaţionale de informatică la care participă. Premiul de Excelenţă reprezintă aprecierea meritelor sale şi recunoştinţa pe care comunitatea bistriţeană i-o poartă.
”Sfârşitul fiecărui an constituie şi un moment de bilanţ. Un bilanţ a ceea ce am reuşit să facem prin munca de peste an, un bilanţ al gândurilor şi speranţelor personale care s-au concretizat în fapte şi, apoi, în rezultate. Însă o comunitate care, în fiecare an, se distinge în ţară şi în lume prin oameni care ating rezultate remarcabile, este datoare să-i aprecieze şi să-şi exprime recunoştinţa faţă de ei. Gala excelenţei – Premiile municipiului Bistriţa reprezintă cadrul prin care bistriţenii îi pot cunoaşte pe semenii care s-au distins prin rezultate remarcabile şi le pot exprima gratitudinea pentru eforturile depuse”, a precizat municipalitatea.
Tigla, Strutul si………?……….si ?………DRUJBAAAAAA !!!