Actualitate

Cu brăduțul la spital

Unul dintre brăduții oferiți de copreședinta OFL BN, Diana Morar, și licitat la evenimentul caritabil ”Parada brăduților… pentru viață!” de copreședintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

”Unul dintre brăduții oferiți de mine și licitat la ”Parada brăduților” a ajuns, conform promisiunii, la Secția de Pediatrie a Spitalului Bistrița. Au fost momente pline de emoție, încântare și dăruire, lângă brăduț fiind prezent și Moș Crăciun, care a împărțit cadouri tuturor copilașilor prezenți acolo. Brăduțului i s-au alăturat și inimoșii colindători îndrumați de dna prof. Nușfelean Ionela, care au interpretat cele mai frumoase colinde. Atmosfera deosebită, de sărbătoare, emoția bucuriei au umplut holurile saloanelor. Tot ceea ce se petrece acolo este la cele mai înalte standarde. Respectul și dăruirea cadrelor medicale sunt excepționale, iar acest lucru răzbate de peste tot. Felicitări și deosebită considerație domniilor lor! Mulțumim din suflet d-lui director, prof. Buta Mircea Gelu, d-nei șef secție, dr. Cont, d-nei as. șef Mogovan Oltița și tuturor cadrelor medicale”, a precizat Diana Morar.

”Pentru micuţii pacienţi, bradul festiv, moşul şi atmosfera specială adusă de colinde au adus mai aproape magia sărbătorilor şi sper că a mai alungat din suferinţă”, a spus Stelian Dolha.

VEZI și: ”Parada brăduţilor” le-a dat aripi copiilor talentaţi şi celor aflaţi în situaţii dificile

1 pnl brad spital 15 2 brad spital 15 3 brad spital 15 4 brad spital 15 5 brad spital 15 6 brad spital 15 7 brad spital 15 8 brad spital 15

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.