Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a fost mult mai vigilentă anul acesta faţă de 2014, arată cifrele din raportul de activitate. Comisarii au făcut de trei ori mai multe controale şi au dat amenzi care s-au apropiat de 1,3 milioane de lei.
Potrivit comisarului şef Cristian Niculae, în cursul anului 2015, Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a făcut 947 de controale din care mai bine de jumătate, adică 577, au fost planificate, respectiv au reprezentat acţiuni cuprinse în planul anual de control al Comisariatului Judeţean şi au fost efectuate la firme care au activităţi cu impact de mediu. Alte 196 de controale nu au fost planificate, reprezentând acţiuni în urma unor circulare de la Comisariatul Naţional al Gărzii de Mediu cu diferite tematici, cum ar fi activităţi desfăşurate în arii protejate, exploatări forestiere, deşeuri periculoase, balastiere, MHC, controale pe şantiere, depozite închise de deşeuri, respectiv deşeuri electrice sau electronice. În urma sesizărilor venite de la cetăţeni, care au reclamat în special încălcarea legii deşeurilor şi dejecţii de ape uzate sau provenite din gospodării, Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a făcut, anul acesta, 174 de controale faţă de 130 în 2014. În urma lor a dat 32 de sancţiuni cu un cuantum de 144.400 de lei.
„În urma tuturor controalelor făcute în 2015, Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a aplicat 116 sancţiuni cu un cuantum de 1,287 milioane de lei, adică peste 12 miliarde de lei vechi. În 2014, Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud aplicase doar 44 de sancţiuni cu o valoare totală de 357.000 de lei. Aşa cum se poate observa, atât numărul sancţiunilor, cât şi cuantumul lor s-a triplat. E neplăcut să vorbim despre sancţiuni fiindcă asta ne arată că lucrurile nu sunt în regulă din punctul de vedere al protecţiei mediului, dar activitatea unei instituţii de control, cum este Garda de Mediu, poate fi evaluată şi după numărul sancţiunilor aplicate şi cuantumul acestora. Aşa cum se poate observa, am intensificat activitatea de control, iar comisarii Gărzii de Mediu au fost foarte activi în acest an. Pot spune că majoritatea nu şi-au făcut concediile de odihnă. A trebuit să le reportăm pe anul viitor”, a declarat pentru Timp Online comisarul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Cristian Niculae.
Ca să vină în sprijinul autorităţilor locale, Garda de Mediu Bistriţa-Năsăuda făcut, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, inclusiv 30 de acţiuni de pază şi control pentru prevenirea depozitărilor ilegale de deşeuri.
„Toate aceste acţiuni au avut loc în afara orelor de program, dimineaţa, seara sau noaptea. De asemenea am mai participat la 25 de acţiuni împreună cu Poliţia, ITRSV, Jandarmeria în ceea ce s-a numit Scutul Pădurii, acţiuni în care comisarii Gărzii de Mediu au avut şi sarcina supravegherii şi prevenirii depozitărilor ilegale de deşeuri. Le-am trasat în special această sarcină. De asemenea, tot anul acesta am participat şi la Comisia Colibiţa, o acţiune desfăşurată împreună cu reprezentanţi de la Prefectură şi Jandarmerie în care am inventariat casele de vacanţă de la Colibiţa şi am monitorizat modului de respectare a Legii 211 privind regimul deşeurilor şi prevenirea şi combaterea deversărilor necontrolate de dejecţii şi ape menajere în lacul Colibiţa, rezerva de apă a oraşului Bistriţa. La insistenţele noastre a apărut şi noul regulament de exploatare a lacului, regulament aprobat, unde este specificată clar interdicţia utilizării ambarcaţiunilor cu motoare termice, precum şi acostarea lor pe malul lacului Colibiţa. Cei care deţin astfel de ambarcaţiuni riscă amenzi foarte mari potrivit Legii 107/1996, legea apelor, şi anume între 10.000 de lei şi 15.000 de lei”, a declarat Cristian Niculae.
Întrebat dacă s-a schimbat situaţia la Colibiţa în urma controalelor, comisarul şef a răspuns: „Fără discuţie! Toate controalele Gărzii de Mediu se finalizează cu măsuri date, iar nerespectarea lor duce la sancţiuni. Nu cred că riscă cineva să primească o amendă de 50.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor date de Garda de Mediu. Sancţiunile sunt foarte mari în cazul în care cei controlaţi nu îndeplinesc ce li s-a cerut la termen, respectiv sunt între 50.000 de lei şi 100.000 de lei. Nu riscă nimeni aşa ceva, normal că se îndreaptă lucrurile”.
Comisarul şef a explicat că deşi Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a făcut peste 900 de controale, nu a verificat toate firmele din judeţ, doar cele care desfăşoară activităţi cu impact de mediu.
„Noi controlăm, în primul rând, firmele care au autorizaţii de mediu. La sesizări, la autosesizările noaastre putem verifica şi alţi agenţi economici. Noi suntem însă doar 10 comisari şi avem cinci echipe fiindcă legea ne obligă să avem într-o echipă doi comisari în orice activitate de control. Fiind atât de puţini este evident că nu putem merge peste tot”, a explicat Cristian Niculae.
Si din 1,3 milioane cat s-a incasat????
Daca e mai putin de jumatate sunteti niste penibili..
Încasările nu sunt responsabilitatea Gărzii de Mediu . Ești penibil tu . Nici in cazul amenzilor de circulație nu răspund cei care le aplica ! Si mai putem continua …
daca o amenda nu este incasata atunci cineva nu si-a facut treaba !
Bravo CRISTIAN NECULAE !!! FELICITARI GARDA de MEDIU !!! Acest OM este primul comisar care isi face mult mai constiincios treaba. Asta se vede la dansul si de departe este prietenul pescarilor si colaboreaza bine cu noi. Este si un impatimit al pescuitului, si de aceea intelege si simte mult mai bine si in direct MEDIU, fata de predecesorii lui, care erau doar niste politruci din esalonul 2-3 al partidelor. Nu veti fi singuri nici in 2016 si va promitem surprize intr-o mai buna colaborare. LA MULTI ANI !!!
….SA PESCUIASCA????
cum poate un ecologist sa vaneze?
cum poate un ecologist…..sa distruga…. natura (naturaletea ei)?
Raspuns. un ecologist ca mine si ca Multi altii, pescuiesc de cele mai multe ori din placere, dar si de a manca sanatos, cum este cazul meu.Ma bucur ca va pot explica ce inseamna a pescui. Noi nu suntem nici IPOHONDRII nici FARISEI nici mai catolici decat PAPA. De ex. respect pestele, iar cel sub dimensiunile legale, nu l-am pus nici odata in plasa.Mi-a fost suficient unul, acel peste biblic care m-a hranit in ziua respectiva.Un ECOLOGIST vaneaza de obicei intr-o zona super- controlata si pe un fond de vanatoare bine populat. Eu nu am pusca si de regula nu agrez asta. Sa nu uitati ca pescuitul si vanatoarea a fost prima indeletnicire a omului, si supravietuirea lui. Fara asta omenirea de astazi nu ar fi existat. Important este ca o traditie sa fie dusa inainte, ca produsele traditionale sa nu fie uitate, si tara noastra sa aplice politici de Mediu avansate, sa repopuleze raurile cu pesti, cercetarea sa fie reinviata, si se impune grabnic o triere in Special in tagma vanatorilor, dar si a pescarilor, prin majorarea substantiala a taxelor de vanatoare si pescuit, care sunt cele mai mici din EUROPA. De asemenea avem nevoie de vointa politica si sa facem ca ALBANIA care ne-a luat-o inainte, interzicand taierea padurilor de la ei pe 10 ani, Fiti siguri ca daca ar fi un grup de parlamentari ecologisti, ar aparea si astfel de legi. Din pacate mereu aceiasi trepadusi penali, sunt alesii preferati ai romanilor. Aici e dezastrul, nu in pescuit si vanatoare. Pot sa va mai informez, ca atat eu cat si alti colegi, am strans bani intr-un proiect in 2013 si s-au cumparat STIUCI reproducatoare care au fost eliberate in raul SIEU.
Prima indeletnicire a omului a fost sa se certe cu vecinul, nu sa pescuiasca si sa vaneze.
Da ….simpatica dar dureroasa constatare.
Misiunea dv., domnule comisar sef, ar fi fost mai apreciata daca in acest „laudatium” pe care v-il faceti in acest articol ati fi amendat pe primarii din Beclean, Bistrita si Singeorz Bai pentru faptul ca nici la aceasta ora nu si-au indeplinit obligatia de a transporta la rampa din Tarpiu deseurile menajere stocate ilegal. Atunci puteam spune si eu, „bravo, domnule comisar sef, v-ati facut datoria”. Dar asa, domnule Balan, pestii dv. nu sunt in siguranta.
Domnule ALEXANDRU . daca va arat comunicatele din presa nici nu mai stiu cat am batut din gura impreuna cu cei 2 cosilieri PER din CL, din prima zi cand primaria a depozitat ilegal gunoaiele pe malul raului B-ta. Nu vreau sa iau apararea actualului comisar, dar atunci cand s-a facut acest depozit, nu era dansul sef. Stiti ca in prezent se transporta aceste gunoaie, dar trebuie ceva rabdare pana se finalizeaza. Si eu as fi dorit ca atunci GARDA de MEDIU sa le fi tras o mama de amenda celor din primarie, inca de la primul transport . Dar asta este. Traim intr-o tara unde MEDIUL nu are prioritate nationala, cum este de ex. in ALBANIA. Vedeti cine ne-o intrecut ? SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI !!!
Sa nu ma faceti sa cred ca seful garzii de mediu va da amenzi celor caroara le datoreaza functia „politica” pe care o are in fruntea acestei institutii publice. Domnule Balan, problemele semnalate de mine tin mai mult de gospodarul municipiului. Atata timp cat primarul este si va fi acelasi (dupa cum se pare din sondaje) asta inseamna ca nu vom termina niciodata cu depozitarile de pe malul raurilor. La fel si pentru celelalte primarii. Eu propun sa li se dea totusi primarilor pensii speciale! Dv. ca inginer oare veti primi tot o pensie speciala?
In alta ordine de idei, „multumim” domnului primar pentru codoul pe 2016 cu privire la majorarea taxelor si impozitelor (atata timp cit era posibil ca acestea sa ramana aceleasi sau sa scada). Primaria nu a cheltuit niciodata toti banii incasati pe taxe si impozite, acestia trecand la bugetul de stat (sacul fara fund) , de care noi bistritenii nu beneficiem. Va doresc un An Nou cu bucurii si impliniri! La multi ani!
Multumesc D-le ALEXANDRU pt. urari si cuvintele elegante din exprimare. Si eu va mai doresc odata sa aveti parte de tot binele de care aveti nevoie. Va asigur ca si in 2016, ECOLOGISTII nu depun armele si initiativele. Desigur ,daca ne vor sprijini si altii, poate ca vom reusi sa inoim ideea de administratie.
Spre stiinta dvs.dle Alexandru, toate cele trei Primarii enumerate de dvs mai sus, respectiv SgBai,Beclean si Bistrita, au fost ssnctionate anul acesta pentru faptul ca nu au transportat deseurile din rampele existente.Inainte de a improsca Garda de Mediu cu noroi, ati face bine, ca, data viitoare sa va informati, nu de alta, dar mai sunt si Institutii ale Statului cu personal dedicat, care isi fac datoria, mare parte in afara orelor de program, fara a fi platite suplimentar, evident insa, ca , aceste aspecte scapa de cele mai multe ori.De, asa-i romanul DACA COMISARII GARZII DE MEDIU SE IMPLICA IN ACTIUNI DE ECOLOGIZARE NU E BINE, DACA APLICA SANCTIUNI PENTRU NERESPECTAREA LEGII NU E BINE, POATE AR FI BINE SA VA INFORMATI SI SA ACORDATI MAI MULT RESPECT CELOR CARE ISI FAC DATORIA, PENTRU CA, DVS SI ALTII CA DVS SA TRAIASCA INTRUN MEDIU MAI CURAT.Ca lucrurile sa se schimbe in bine, trebuie sa devenim constienti toti, nu doar cei 10 comisari care muncesc in judetul acesta.Sper ca , in viitor sa incercati sa intelegeti fenomenul in ansamblu si sa apreciati munca unor oameni nu doar sa aruncati cuvinte grele. In ajun de An nou Va Doresc un An mai Bun si totodata doresc SA AVEM UN MEDIU MAI CURAT, poate cine stie, ne mai civilizam putin si nu mai aruncam deseurile pe unde apucam , ca apoi sa dam vina pe cine apucam.