Actualitate

Radu Moldovan: Moșul nu a schimbat nimic

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus că bugetul județului pentru anul viitor este cu peste 7 milioane de euro mai mic decât cel pe anul în curs.

”Tot am trăit cu speranța că Moșul va face altceva, dar din păcate n-a făcut nimic. Cifrele bugetare arată nu arată foarte bine, minus 300 de miliarde de lei vechi față de bugetul anului 2015, adică peste 7 milioane de euro. Vom încerca din puținul pe care îl avem să sprijinim proiectele începute, pentru ca ele să poată fi continuate și finalizate”, a spus Radu Moldovan.

În 14 decembrie, președintele CJ Radu Moldovan anunța că le-a scris premierului Dacian Cioloș și ministrului Finanțelor, Anca Dragu, referitor la bugetul alocat județului pentru anul 2016, așa cum Timp Online a scris aici.

”Au venit niște oameni, unul de la Banca Mondială, unul de la multinaționala X, unul de la Comisia Europeană, care habar nu au ce înseamnă România, trăiesc de mulți ani în alte comunități. Nu contest că or fi mari experți în domeniile lor, dar până la a conduce un minister e distanță mare. Din păcate, bugetul pe anul 2016 arată foarte rău. Integral pentru cele 62 de UAT-uri, și vorbim de sume pentru echilibrarea bugetelor locale, plus Consiliul Județean, suma este mai mică decât a fost numai la Consiliul Județean anul trecut. Am avut 38 de milioane la CJ, acum integral sunt vreo 32 de milioane. S-ar putea să am o surpriză ca în plenul Parlamentului să vină premierul și să spună că i-a scris unul Moldovan de la Bistrița și că se vor acorda sumele respective. Deci eu îl aștept încă, cu încredere, pe Moș Crăciun”, spunea el.

7 comentarii

  • V-ati obisnuit sa asteptati tototul de la mosu…odata ca bugetul a fost facut de PSD si lasat mostenire…apoi puneti mana si munciti ca prea va lasat mosu palate,cabane,conturi babane si pensii nesimtite (tie personal ti-a adus pensie de parlamentar,doua mandate si una de presedinte CJ ,un mandat,sper sa fie ultimul)

    • Ha-ha-ha …cu lacrimi … 🙂 doar ei nu au furat tara asta. 🙂 tare ar gusta si ei …asa de curiozitate . 🙂

  • Nebunia mare in tara asta este ca nu avem criterii clare de impartirea banilor.Noi dam pensii speciale dupa bunul plac,noi impartim banii la judete dupa prietenii,noi asfaltam satele dupa culoarea primarului.La noi dascalii si medicii sunt cenusarese,iar politrucii iau salarii uluitoare.Pana nu se vor face legi clare,vom ajunge sa ne omoram unii pe altii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.