Actualitate

Primarii din Bistrița-Năsăud, informați cu privire la programul ”Fiecare copil în grădiniță”

Prefectura, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația OvidiuRo anunță derularea, la Bistrița, a sesiunilor județene de informare a primarilor și respectiv a directorilor de grădiniță asupra modului de implementare a programului național reglementat prin Legea nr. 248/2015. Sesiunile de informare își propun clarificarea mecanismului implementării programului național în contextul problemelor specifice din localitățile din județul Bistrița-Năsăud.

În decschiderea sesiunii de instruire, subprefectul Ovidiu Frenţ a apreciat faptul că pornind de la un proiect de succes s-a ajuns la un program naţional sustinut printr-o lege. “Având certitudinea că educaţia începe de la vârsta preşcolară, vă solicit, stimaţi primari, să acordaţi tot sprijinul necesar implementării acestui program naţional, astfel încât să se ajungă la o integrare cât mai profundă a copiilor proveniţi din medii defavorizate în sistemul de învăţământ”, a spus subprefectul judeţului.

La rândul său, inspectorul şcolar general Camelia Tabără a apreciat ca “fiind impresionant pentu noi, cei din sistemul de învăţământ, cum un ONG a reuşit să adune reprezentanţii a trei ministere, iar ideea lor să devină proiect naţional. Asemenea programe nu pot decât să ne bucure”.

Legea nr. 248/2015 sau Legea ”Fiecare copil la grădiniță” – votată în Parlamentul României și promulgată de Președinte în noiembrie 2015 – încurajează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură) și este condiționat de prezența zilnică a celor mici la grădiniță.

Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – „Fiecare copil în grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite.

Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă. Prezența zilnică a copiilor la grădiniță o țin educatorii. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj.

Copiii eligibili pentru acest program sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social. Tichetul social este acordat pentru perioada septembrie-iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declarația este standard. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili. Înscrierea în Program este permanentă, pentru a permite familiilor să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență. Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole.

Tichetele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori.

Banii necesari pentru plata stimulentelor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată. Este deja în lucru un proiect de Hotărâre de Guvern care urmează să prevadă repartizarea pe județe a sumelor alocate în 2016 finanțării acestui program, în funcție de numărul de copii înscriși.

Potrivit estimărilor Ministerul Muncii, la nivel național peste 111.000 de copii vor fi eligibili pentru a primi tichetul social de 50 de lei. 

1 primari copii gradinita lege 2 primari copii gradinita lege 3 fiecare copil in gradinita primari copii gradinita lege

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.